Aroganta si egoism

   Stau aiurea, in singuratatea gandurilor mele si incerc sa-mi amintesc de tine...De ultimul nostru sarut, de ultima imbratisare sau de ultima privire spre ochii tai caprui. Incerc si nu reusesc. Defapt mint...imi amintesc totul. Fiecare loc, fiecare moment, fiecare atingere, fiecare...fiecare lucru ce are legatura cu tine.
   Uneori imi doresc sa arzi. Sa arzi in focul iubirii mele neimplinite ce m-a facut sa sufar, sa vezi cum e sa nu dormi si sa te gandesti la cineva pe care ai vrea sa-l simti aproape, dar el...dar el nu te vrea.
   Ai plecat fara sa-mi spui o iota. Tu dai vina pe mine spunand ca eu am plecat. Fals! Eu am plecat sa te caut, in speranta ca te voi gasi, dar tu deja ma abandonasei...
   Am plecat descult, in cautarea ta, pianista sufletului meu. Am plecat si...si te-am gasit. Dar tu nu doreai a fi gasita, vroiai sa fi singura, asa cum ai fost mereu. Poate ti-am gresit, sau poate nu m-am ridicat la rangul tau. Eu am vrut doar sa-ti vindec ranile...si sa te pastrez doar pentru mine. Sa-ti arat ce gust bun are fericirea, caci am simtit si eu demult.
    Iti mai amintesti ultima noastra discutie? Mi-ai spus ca nu crezi in dragoste, ca e ca si cum ai face o afacere, un troc, un schimb. Iti dau sufletul meu si tu mi-l dai pe al tau.
    Am vrut sa-ti spun ca esti proasta...dar n-am putut, si te-am aprobat. Era prea multa lume in jur...asa ca ti-am zis telepatic, sperand ca vei intelege.
    Mi-e dor sa ne contrazicem aiurea, sa dormim impreuna...si tu sa tipi ca-ti fur toata patura. Mi-e dor sa ma enervez dimineata cand ma trezesc zgariat pe tot spatele. Era cea mai placuta durere.
    In aroganta mea, am tinut mereu sa-ti par superior, desi te-am considerat mereu mult mai desteapta decat mine. Am stiut ca ma vei minti candva...stiu si cand, stiu si cum. A durut atunci, doare si acum si cred va durea mult timp. Dar tot zambesc cand iti aud numele...
     Mai rad, mai plang, mai fumez un pachet de tigari si mai ma imbat ca un porc cand ma gandesc la tine. Incerc sa-mi scriu viata poetic cand imi amintesc de noi, dar nu trebuie sa fiu treaz , caci tu esti cancerul sufletului meu.
     Am mai zis, imi doresc sa arzi, in iad daca se poate. Desi cred ca ai fi in stare sa-l joci pe degete si pe dracu, la cat esti de sireata. Cu mutra aia inocenta ce ma dispera pe mine, cu limbajul persuasiv, ce pare a fi al unui om bland si bun. Cate masti....cata ipocrizie!
     Dar totusi, nu-mi displace. Esti actrita in propria ta telenovela. Reusesti mereu sa sclipesti, sa faci lumea sa te priveasca.
     Imi imaginez acum, un dialog intre noi 2. A trecut ceva timp...dar tot am multe sa-ti spun. Multe de reprosat, caci m-am saturat sa latru aiurea si tu sa nu ma auzi.
   " - Dar imi pare rau! Ma vei ierta? Sti doar ca...acolo undeva, tu ai lasat ceva in sufletul meu. Micul meu arogant...." asta vei spune, in timp ce ma vei mangaia suav pe fata, iar apoi ma vei lua in brate.
     Iar eu, ca un idiot indragostit de tine, ce crezi ca am sa fac? Am sa-ti spun "Da, nu e nimic, mi-a trecut, doar ca...doar ca mi-ai lipsit. Mult!"