Traiesc intr-o bezna crunta, o noapte continua, asteptand soarele sa apara. Cat sa ma mai mint? Cat sa mai lupt? Cat sa cred ca nu e un esec...S-a dus entuziasmul, s-a dus si pasiunea care alteori stralucea ca o torta aprinsa. Aveam putere, aveam curaj, acum mai am doar 2 sau 3 zile de suportat acest chin. Sunt satul sa fiu mereu plecat, sa nu mai stiu unde e acasa.
Poate e prematur si azi ma simt dezamagit, iar gustul dezamagirii e prea amar. Amareala asta, nu facea parte din regimul meu "carnivor" pe care-l practicam candva. Sa ma scuzi stimabile! Viata de nomad te face sa treci pe regim vegan, te face sa te schimbi, uneori prea tare...imi doresc sa-mi regasesc dorinta de succes, sa pot iar sa lupt. Imi trebuie o pauza...sa ma simt asezat undeva, sa fiu al cuiva, sunt satul sa fiu al nimanui.
Singuratatea ma acapareaza, aici in acest iad jegos, vorbesti mai mult cu tine decat cu ceilalti. Esti ca un autist, incapabil sa te adaptezi la lumea din jur. Vocile din capul tau sunt singurii prieteni, cel mai bun pansament pentru toate nereusitele si ranile pe care le ai zi de zi.
Durerea de acum, e altfel decat cea pe care o stiam, nu se mai rezolva cu ras si o sticla buna de vin. Nu se mai rezolva. Cateodata cred ca sunt inconjurat de un nor de ghinion, ca norocul m-a uitat, dar norocul ti-l faci cu mana ta de cele mai multe ori, deci tot eu sunt vinovat pentru durerea ce o port in suflet acum...
Lumea este perfect făcută, ca un ceas elvetian, iar viata e frumoasa, sunt doua aspecte pe care eu le-am uitat, sau nu le vad, ca si soarele. Sunt un nor de suparare si frustrare, ce bun sa mai iasa? Ce schimbare sa mai fac? Ma simt ca un tehnician in pragul demiterii care nu are solutii pe banca de rezerve. Cand nu vrea, nu vrea...Astept zile mai bune, sau macar mai putin triste.
luni, 15 decembrie 2014
joi, 11 decembrie 2014
Copilul Marii (Bla Bla)
Am crezut mereu ca cel mai bine in aceasta viata m-am priceput la "plecat". Am "plecat" de prea multe ori de langa persoane care au tinut la mine, in cele mai nepotivite momente. Am dat dovada de egoism mare, poate asta sunt, un egoist, sau am fost...caci la mine egoismul este echivalent cu plecatul, iar acum nu mai reusesc sa plec. Am plecat fizic de la "Mare"...dar sunt cu sufletul si mintea acolo. Mi-e dor de tine Constanta, mama mea.
As zice ca nu sunt pregatit de plecare, ca sunt prea crud, prea nestiutor, defapt nu exista moment in care sa fiu mai pregatit decat acum, tocmai pentru ca nu sunt pregatit deloc, n-am habar sa ma descurc, n-am habar sa fac nimic, in afara sa visez, imi place sa visez si asta-mi ocupa cam toata ziua.
De ce visez? Pentru ca ma trimite in lumea mea ideala, unde stadioanele sunt pline si muzica buna, berea e rece si afara e cald, iar eu sunt frumos si bogat.
Nu asta facem toti? Visam la o lume ideala pentru ce credem noi ca ne face fericiti? Ba da. Cel mai frumos in viata e sa visezi, sa uiti ca realitatea te face trist mereu, tu trebuie sa incerci sa traiesti in capul tau daca in exterior simti ca mori. Toate astea vin la pachet, devi pierdut si absent, lumea o sa te critice, dar tu nu te descuraja, viseaza in continuare, mergi mai departe, ai incredere in visul tau, ai speranta, ce e al tau, e pus deoparte. Pune-ti intrebari si da-ti raspunsuri, cauta sa te cunosti si sa te accepti, astfel o sa-ti fie mai usor. Asa sunt si eu, nu esti singur daca visezi mereu, ne putem oricand proiecta visele impreuna, ne putem da loc de intalnire plaja, care odata era lacasul tutror viselor noastre, era altarul fericirii si al libertati. Am uitat mirosul ei, am uitat cum se simte nisipul pe pielea ta...viata asta nu ne vrea impreuna de multe ori, dar ce ne opreste sa ne facem lumea noastra? Suntem tineri si ne permitem sa visam, dar ne lasam manipulati de oameni tristi...astept sa treaca ploaia si sa ne vedem iar pe plaja.
Constanta, esti casa mea si astept sa ajung la tine. Dar alarma suna tare, iar eu plec spre "bucale"... e mai tare sa vorbesc cu tine decat sa ma fut cu alta. Poate e dragoste sau prietenie, defapt e povestea noastra scrisa pe coli a4, ca niste studenti grabiti, Eu te caut la metrou, tu la liceu, sper sa ne vedem in acelasi tren...te pup draga mea, ma duc sa mai mor pentru o zi!
As zice ca nu sunt pregatit de plecare, ca sunt prea crud, prea nestiutor, defapt nu exista moment in care sa fiu mai pregatit decat acum, tocmai pentru ca nu sunt pregatit deloc, n-am habar sa ma descurc, n-am habar sa fac nimic, in afara sa visez, imi place sa visez si asta-mi ocupa cam toata ziua.
De ce visez? Pentru ca ma trimite in lumea mea ideala, unde stadioanele sunt pline si muzica buna, berea e rece si afara e cald, iar eu sunt frumos si bogat.
Nu asta facem toti? Visam la o lume ideala pentru ce credem noi ca ne face fericiti? Ba da. Cel mai frumos in viata e sa visezi, sa uiti ca realitatea te face trist mereu, tu trebuie sa incerci sa traiesti in capul tau daca in exterior simti ca mori. Toate astea vin la pachet, devi pierdut si absent, lumea o sa te critice, dar tu nu te descuraja, viseaza in continuare, mergi mai departe, ai incredere in visul tau, ai speranta, ce e al tau, e pus deoparte. Pune-ti intrebari si da-ti raspunsuri, cauta sa te cunosti si sa te accepti, astfel o sa-ti fie mai usor. Asa sunt si eu, nu esti singur daca visezi mereu, ne putem oricand proiecta visele impreuna, ne putem da loc de intalnire plaja, care odata era lacasul tutror viselor noastre, era altarul fericirii si al libertati. Am uitat mirosul ei, am uitat cum se simte nisipul pe pielea ta...viata asta nu ne vrea impreuna de multe ori, dar ce ne opreste sa ne facem lumea noastra? Suntem tineri si ne permitem sa visam, dar ne lasam manipulati de oameni tristi...astept sa treaca ploaia si sa ne vedem iar pe plaja.
Constanta, esti casa mea si astept sa ajung la tine. Dar alarma suna tare, iar eu plec spre "bucale"... e mai tare sa vorbesc cu tine decat sa ma fut cu alta. Poate e dragoste sau prietenie, defapt e povestea noastra scrisa pe coli a4, ca niste studenti grabiti, Eu te caut la metrou, tu la liceu, sper sa ne vedem in acelasi tren...te pup draga mea, ma duc sa mai mor pentru o zi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
