Singuratic

   Viata, acest etern joc al cautarii in care dezideratul suprem este semnificat de cunoasterea cat mai veridica a imaginii sinelui. Un joc in care omul se pierde...se afunda in gropile grijilor de zi cu zi, in falsa imagine a perfectiunii si a asteptarilor ce nu sunt ale sale. Omul este slab si derutat. Invoca divinitatea, norocul si toate fortele supranaturale care-i vin la gura atunci cand binele este departe de el ( adica mai mereu). De ce? Pentru ca omul nu stie sa vada, sa asculte si sa simta. Labirintul numit viata are indicatoare peste tot, dar concurenta spre linia de "finish" este acerba, de aceea mereu primul ajunge "singuraticul".
   Singuratic, aceea categorie de adolescent care nu iese din propria sa minte. Singura sa activitate este gandirea. Poate il recunosti, din vedere, poate tot liceul n-ai schimbat 2 vorbe cu el sau ti s-a parut antipatic si de multe ori retard, afla ca aceasta persoana te-a analizat din cap pana-n picioare. Stie sa spuna cine esti, ce calitati ai, pana si stilul de viata. Tacerea sa a dat tonul unui larg si intens demers de procesare a intregului mediu inconjurator. "Singuratic" prin frica de a se detasa de propriul sine, "singuratic" prin ideea de a cauta persoana perfecta pentru a interactiona, el reprezentand mecanismul perfect pentru reusita.
  Timpul alocat procesului de contemplare este irelevant, defapt timpul este irelevant, impartind-ul in cel sacru si cel profan, singuraticul stie sa mentina echilibrul timpului, facand din rabdare o virtute si din graba o "calitate" de care se poate dispensa.
   Abilitatile sale sunt incredibile. Iar succesul este eternul frumos pe care il asteapta...dar iubirea? Iubirea ce este pentru un singuratic?