Zambet

   Am căutat dragostea în locuri mistuite de focuri puternice, stinse de ploaia unor furtuni aprige. Apoi te-am zărit pe tine la scara unui bloc, aruncai în sictir un chiştoc ars pană la filtru...Te-am întrebat puţin temător, "ai un foc?", nu voiam de cât să fumez o tigară repede şi să plec.
În timp ce trăgeam din tigară ai adus 2 beri. "Mă ajuţi să le desfac?", m-ai întrebat tu, cu un zâmbet simplu pe buze. Eram obosit, am zis că o bere rece nu strică. Oricărui bărbat adevărat îi place o bere.
   Ne-am întins la vorba, din 2 beri am făcut 2 navete, din noapte s-a făcut zi, urmînd apoi ca totul să se schimbe.
   Au fost zile la rînd în care noi am stat si am dezbătut fel de fel de subiecte: trecut, prezent si viitor. Mi-ai povestit amintiri care dureau...ţi-am şters lacrimile de pe obraji cu o atingere sinceră, nu te iubeam, dar îmi plăcea sa te ascult, îmi place şi acum, doar că acum vorbeşti mult...uneori nu te înţeleg, îţi arunc un zambet mârşav în idea că tu vei crede că ştiu despre ce vorbeşti.
   Încă imi place zambetul tău, imi place când o iei razna ca nu-ţi mai ajunge timpul, îmi place doar să te privesc. Imi este dor să mă îmbrăţişezi aşa cum o făceai nu cu mult timp in urmă, dar asta nu mă frustrează, nu este un "must" intr-un "to do list".
   Suntem fiecare pe drumul lui, duc in direcţii diferite, dar totuşi te simt aproape...oare avem aceeaşi destinaţie? Ne vom vedea pe peronul unei gări, sau în terminalul unui aeroport? Să mai desfacem 2 beri şi să-ţi spun acum cât m-a durut pe mine. Ţi-am spus că-mi plac tatuajele, că o sa vină vremea în care îmi voi tatua aprope tot corpul. Vreau să port la vedere povestea mea, vreau ca lumea să citească şi să ştie cât de greu mi-a fost să supravietuiesc.
   E greu sa te lupţi cu tine, cu lumea din jur, cu judecata şi cu minciuna.
   M-ai minţit? N-am sesizat dacă ai făcut asta, eram prea ocupat să mă uit la zambetul tău. Eu te-am minţit, să mă imbratisezi tu este un "must" intr-un "to do list".
   Mi-a rămas nişte vin prin casă, vrei sa treci? Să ne mai vorbim puţin despre:prezent, trecut şi viitor. Vreau să-mi spui cum a trecut timpul pentru tine, iar eu sa-ţi spun cum a trecut pentru mine. Cred că avem 2 povesti foarte frumoase, pline de intrigă şi suspans. Totuşi, am impresia că o sticlă nu ne ajunge, beau mult...aşa că fug până la magazin să mai iau 2.
    Te găsesc pe balcon cînd mă întorc?
 

Intoarcerea la Origini

   Hai sa vorbim despre romani! Neamul ala de tigani si de hoti, discriminat de toate popoarele "europene".
   Eu am cutreierat plaiurile mioritice in ultimile zile pe traseul: Constanta-Busteni-Sighet-Cluj-Alba-Sibiu. Sunt uimit de ceea ce am gasit aici. Am gasit Romania altfel. De fapt, am gasit Romania. Plina de traditie, de straie frumoase si de locuri pitoresti.

Romania adevarata nu este cea prezentata zilnic la televizor.

   Locurile acestea au un aer de misticism. Reusesti cumva sa te redescoperi, sa realizezi ca "romanitatea" n-a pierit. Ea sta ascunsa intr-un loc sigur, se numeste Maramures. Am observat ca la granita Romaniei, exista mai mult patriotism decat in capitala.
   Ardealul ne da o lectie de ospitalitate, caci asa suntem noi. De fapt istoria asa ne spune ca eram, dar noi suntem in "incapacitate de plata" in ceea ce priveste "romanitatea". Le multumim domnilor "comunisti" care au distrus oaza de latinitate a "Marii Slavone".
   Clujul tine fruntea sus in ceea ce inseamna mesaje stradale. Statuia lui Matei Corvin apara ultima linie de aparare a romanilor.

   In ceea ce ma priveste, recunosc, am trait 20 de ani degeaba...Nu-mi cunosc tara, dar cred ca imi cunosc romanii. Frumosi, glumeti, luptatori si strajnici. Recomand sa vizitati zona aceasta...o sa va lase o impresie placuta, o sa ramaneti cu povesti frumoase.
   Inchei cu un gand bun pentru cei care au luptat pentru izbanda neamului, am citit in Sighet, la Memorialul Durerii lucruri terifiante...o istorie necunoscuta si nespusa. Acum stau sa ma intreb, scoala ne invata sa recladim regimul comunist? Sau suntem atat de inapti incat nu vedem raul care ni se face in fiecare zi?

Geometria Timpului

    Existenta umana se imparte in 3 puncte. Cunoasterea, acceptarea si simplificarea. Pe toate le putem considera ca fiind varfurile unui triunghi. Depinde doar de noi cum reusim sa il creionam.
    Cunoasterea si acceptarea reprezinta baza triunghiului. Mereu o sa fie o linie dreapta intre cele 2. Cat acumulam ca si cunostinte este echivalent cu cat reusim sa acceptam din ele. Apoi vine varful principal, simplificarea. Aria acestui triunghi reprezinta viata noastra. Cat traim cu adevarat din ea. Defapt, cine poate sa ne spuna ce inseamna o viata traita?
     Pentru mine, pana acum, viata mi-a fost profesor de teatru. Masti si costume, atat am invatat pana acum, caut sa ma perfectionez...in ce? In tragi-comedia pe care o scriu in fiecare zi. Recunosc gresesc, gresesc in fiecare zi...pentru ca ceea ce traiesc, nu este ceea ce ma reprezinta.
     Triunghiul meu, are o baza larga si o arie mica. Cunosc multe, accept destule...dar nu simplific nimic. Prefer o viata grea, nu din punct de vedere material, ci a ceea ce traiesc. Momentan sunt in categoria de oameni care mor la 25 de ani, dar traiesc pana la 75, ca un robot.
      Am renuntat la ceea ce ma facea viu, am renuntat ca un fraier la scris. Am uitat serile de miercuri, in care stau pana tarziu cu ale mele insirate in bucatarie si cu laptopul deschis, aproape fara baterie si cu tastele obosite.
      Cum mi-am pierdut drumul? Simplu, am ales sa port mastile de care vorbeam, uitand care este adevaratul meu chip.Practic, m-am pierdut pe mine, am uitat muzicalitatea gandurilor frumoase. Am uitat tonul sentimentelor pure. M-am incantat cu lumina scenica a "operei" in care am rolul principal, dar audienta a scazut. Oamenii nu stau langa tine cand incerci sa fii "underground", sa pui ceva din tine pe scena. Vreau doar sa fiu bun, caci acum sunt rau...dar tu mai ai o sansa, nu o rata!

Muta

    Muta-mă din locul în care ştiu sa trăiesc si mă voi adapta. Muta-mi obiceiurile zilnice si-mi voi face altele. Muta-mă din mintea mea si ai sa mă pierzi irecuperabil...Crezi ca mă cunoşti? Ce glumă proastă! Cum poţi sa crezi ca mă cunoşti, cînd nici măcar eu nu mă cunosc? Ceea ce crezi tu ca "şti" ,ceea ce numeşti "cunoaştere" eu numesc o palidă aparenta. Ce sunt eu? Cine sunt eu? N-ai sa şti niciodată. N-am sa te las sa mă cunoşti, nu vreau sa mă cunoşti. Nu sunt nimic din ceea ce speri sa fiu, sunt ceea ce sunt nevoit sa fiu. Asa-mi place sa mă caracterizez.
    Muta-mi calităţile în lista defectelor si o sa fii destul de aproape de un început. Încearcă sa mă priveşti cînd plîng si întreabă-mă "De ce o fac?", apoi uita-te atent la grimasele feţei mele si ai sa înţelegi ca mint. Nu te gîndi prea mult, e clar ca vreau sa te induc în eroare. E clar ca plîng doar de amorul artei, căci de altfel eu nu plîng. Eu nu simt durere, eu simt doar dezamăgire...
    Vrei sa-ti vorbesc despre dezamăgire? Este acel lucru care mă face sa mă uit cu scîrbă la tine. Ti-am dat încrederea mea si ti-am pus sufletul în palme, iar tu...? Iar tu ce ai făcut cu el? L-ai scăpat pe jos si s-a spart în sute de bucăţi. Pune-mi sufletul la loc, te rog! Poţi sa faci asta? Mai e la fel? Categoric nu...am avut încredere în tine ca o sa te comporti frumos cu el si uite unde am ajuns. Eu dezamagit de tine, tu supărată ca eu sunt dezamagit. A cui e vina? Îţi spun eu a cui, este vina pelicanului de la geamul tău, el mereu e vinovat pentru greşelile tale. Eu n-am un pelican si deci automat sunt o suma de greşeli. Sa-mi fie iertata lehamitea, dar mi se pare comic. Eu un ghinionist pur-sînge, un handicapat emoţional ce-si permite sa greşească...si tu ai un pelican. Manca-l-ar boala!
    Îmi aprind o tigara, am pofta sa scriu. Aici mă cunoşti, şti ca-mi place sa pun gînduri pe foaie. Dar azi e puţin diferit, parcă nu sunt gandurile mele, oare asa mult a trecut de cînd n-am mai scris? M-am schimbat atît de mult încît azi nici măcar atunci cînd scriu nu mă mai recunosc? Sunt si eu derutat de ceea ce am devenit. M-am pierdut? Sau am rămas puţin în umbră trecîndu-mă pe pilot automat? Am uitat sa si răspund, mă comport ca un autist, snguraticul a ieşit iar la iveala. Îl cunoşti? Îţi mai aminteşti de el? Îl facusei cîndva sa plece. Mă făceai cîndva sa mă simt în largul meu lînga tine... Ce s-a întîmplat? Ce s-a schimbat?
    As vrea sa nu răspund, as vrea defapt sa uit ca am pus aceste întrebări. Ti-am lăsat o portita prin care ti-ai putea da seama ca-mi pasa, astfel ai ajunge cu un pas mai aproape de a mă înţelege, crescîndu-ti încrederea ca vei ajunge sa mă cunoşti. N-am sa te las sa o faci, nu-ti mai permit o asa apropiere de mine...dar zambetul ala cald...
     Zambetul cald este ceea ce iubesc la tine, nu-i pot rezista. Zambesti de parcă cineva te-a trimis sa mă faci sa cred ca totul o sa fie bine. Dar cine te mai crede pe tine? Si totusi zambetul...parcă sunt hipnotizat...parcă uit de orice bariera dintre noi. Parca...si iar zambetul...