Faliment Sentimental

   40 de grade cu plus, am febra si delirez aiurea despre viata. Parca as fi partas la ea.
   Sorbind dintr-un pahar, ma gandesc aiurea " Dar oare eu chiar exist? Chiar traiesc? ".
   Ce inseamna sa traiesti? Sa-ti duci existenta mizera, mascata, intr-o sala saracacioasa umpluta de mojici ce aplauda animalic la orice tata sau pizda descoperita.
    Am sa va spun o poveste, cu un oarecare actor, sarac, ca oricare altul, dar el avea un tel, maret din spusele sale. Un om superior, de geniu, cam neinteles si suparat pe viata.
    Din cauza lui beau, plang si ma gandesc cu adevarat la drumul pe care il parcurg in viata.
    Cica fuse o data un tinerel, frumusel, ce visa sa ii faca pe oameni fericiti. Se nascuse dintr-un neam de comici. Tatal sau era sufletul oricarei petreceri, stingea taria cu vin si inchina spre cel care ii facea cinste. Canta la balalaica sau la coaste.
    Sotia lui, o veche fata de imparat, cu multa mosie, il iubea ca pe ochii din cap, caci era gentil al dreacu`. O mangaia ferice, o si machia din cand in cand.
     De mic copil, artistul nostru era obijnuit sa tipe, caci asa vazuse in familie . Tatal sau, era guraliv de fel, tipa sa se faca auzit si vorbea din cale afara de frumos.
     Acest artist, un oarecare, un alt zero intr-o simpla infinitate, se gandea mereu, "Ce inseamna viata? Ce inseamna sa traiesti?". Ani de zile nu si-a gasit raspunsul, preferase sa treaca prin adolescenta neobservat, caci adolescenta doare pentru toti. A preferat sa spuna "nu" dragostei si nu cunoscuse vreodata o dulce sarutare de pe buzele unei fete.
      El avea poezia. Era olimpic vara de vara, dar putea sa explice teoria lui Kant din "Critica Ratiunii Pure", si sa o aplice in matematica. Un alt golan idiot, neintegrat in societatea asta perfecta, manata doar de ura si invidie.
      Nu a dat afara de bogatie, dar era incredibil de destept. Stia ca liceul este doar o mlastina in care adevaratele valori se inneaca din cauza lipsei de nepasare, si astepta obstescul sfarsit...caci aproape renuntase la viata de artist.
      Parca-si pierduse un brat, sau un picior, caci isi impusese sa nu mai scrie, sa nu mai joace si sa numai cante. Divortase de arta si voia sa-si refaca viata alaturi de prostie.
      Prostia asta, o alta curva pe care o fut toti nespalatii.
      Arta plangea seara de seara. Ii era dor, ca unei adolescenta ce-si pierde primul iubit....
      Actorasul nostru, pe care sa-l numim Florin, sau Iulian, sau Octavian, sau cum vreti voi, plecase la facultate, dupa indelungi certuri cu ai sai parinti, intrase la constructii la Bucuresti, ca cica, vezi Doamne! acolo se face carte si-si va face si el un rost. Va avea o diploma, un statut, o prestanta si nu va fi un betiv notoriu ca tasu.
      Intre 2 betii obscure, mai dadea cate o sesiune, si invata...caci banii de bautura cereau note. Era exact ca tasu, sufletul petrecerilor, se imbata, tipa si mereu facea scandal. Toate bune pana intr-o seara cand, ametit in cautarea secretului lui Bachus, a decis sa plece acasa. Cu pieptul curbat de tuse, trecu dupa un colt, unde-si aprinse o tigara.
      "De ce Doamne? De ce? De ce pula mea mi-ai dat darul vietii? Ti-am cerut eu ceva muistule?". Era suparat, ca nici soarele nu-i mai zambea. Se culca cand el rasarea si se trezea cand el era apus de mult. Lumina soarelui ii era straina. Nici el nu mai stia cand e treaz sau nu.
      Viata e complexa, ca o partida de poker, se complica daca nu-ti joci mainile cum trebuie.
       Dar a lui era abstracta. Primea doar 2-3 si nu facea chinta, mai primea cate o pereche, caci asa isi gasea el alinarea.
       Trecura 2 ani. Deja ciroza ii batea cu flori de inmormantare la usa. Vomita sange, scuipa verde si se simtea tot mai prost.
        Hotarase sa mearga la biserica, caci de mama si tatal lui nu mai auzise de ceva vreme si se gandise ca poate Tatal ceresc, pe care-L injura mereu ii va spune o vorba buna.
         Dar nimic. Poate acolo in Rai nu e smenal. Stim si noi cum e...
         Voia sa moara, voia sa scape de durere....renuntase la vise, la dorinte, la tot ce planificase in zilele in care-si lingea ranile facute de indiferenta celor ce-l inconjurau.
         Un alt talent ce va muri speranta, asa cum se spune in fotbal.
         Pe patul de moarte, cu dializa zilnica, incepuse sa scrie iar. Condeiul si foaia ii veneau perfect in mana.
         In 2 zilele scrisese 500 de pagini. Timpul era scurt...si avea multe de spus. Isi regasise dragostea si pentru prima data un zambet ii rasarise pe buze. Era fericit. Simtea ca moare, dar nu-i parea rau.
         Dupa alte 2 zile...murise. Insuficienta renala. Dar apucase sa termine manuscrisul. Il daduse unui profesor din liceu, chiar in ziua in carea avea sa-si dea duhul. Profund impresionat de soarta artistului, acesta il publicase.
         Cartea sa, intitulata "Faliment Sentimental" se vanduse ca painea calda. Dupa un an, se vandusera 10 000 de exemplare. Cartea era un succes...
          Oamenii, incepusera sa infiintez centre pentru alcolici. Si sa doneze bani catre bolnavii ce fac dializa zilnic. Lumea era in soc, si cuprinsa de o compasiune imensa catre cei cu probleme...
         Moartea sa, a insemnat salvarea multor altora. Acest actor prin viata, il am ca idol. A facut sa merite ultimile clipe din viata lui mizera. Si a dat un raspuns. "De ce traim?", ca sa facem ceva sa conteze.
        Din cauza asta traim, din cauza asta trecem peste toate piedicile puse de viata. Pentru notorietate, pentru bani sau simplu...pentru recunoasterea de dupa viata.

Oda

    In intunericul camerei in care stau, ma intreb nelamurit " ce sunt eu?" . Un copil ciudat neinteles, acceptat pentru ca sunt talentat, amuzant si inteligent.
    O putoare de om, aerian, blocat in mintea sa, menit sa scrie zi de zi.
    Scriu filme, poezii, eseuri despre viata. Despre dragoste si peranta. Iti da cu virgula cand le pui in balanta.
    Asa-mi da mie, dar poate tie ti se pare gresit. Sunt matematicianul nebun, ce incearca sa dea o formula de calcul sufletului si intregi sale existente.
    Filosofand aiurea, imi petrec existenta macinat de amintiri si de simtaminte ce nu le inteleg.
    Mai plec, ma mai intorc, mereu pus pe fuga. Pus pe treaba si-mi doresc doar ca lumea sa inteleaga ca asa sunt eu. Bun si rau, romantic si pervers, vindicativ si onest. Un simplu zero intr-un mare univers.
     Poate putin ratacit. Are cineva o busola? Caci imi doresc sa-mi gasesc calea.  Vreau sa ma descopar pe mine, sa ma inteleg si sa nu ma surprind vreodata. Caci m-am saturat de jocurile astea ale vietii in care spun "eu nu voi face asa ceva vreodata", iar karma se repede asupra mea ca o napasta si-mi arunca o pereche de "asi" in fata cand eu am una de decari si-mi spune "Vezi? Ai facut asta pana la urma.".

Catre bine si rau, pe unde sa merg?

   Acesta este cadoul meu, pentru o generatie de critici si neintelesi. Pe bucata asta sunt foarte sincer, caci m-am saturat.
   M-am saturat sa fiu vorbit aiurea, la modu " Octav asta e bulangiu grav...daca il prind il bat de se caca pe el!", imi pare rau ca va deranjez! Imi pare rau ca nu intelegeti ca Octav e caterinca mereu! ( caterinca nasoala, dar nu va poarta pica)
   Am incercat mereu sa arat celor din jur cum inteleg eu binele. Iar binele pentru mine, nu inseamna sa te lauzi si sa fi penibil. Eu din cauza asta rad de tine. Incerc sa te ajut...iar tu nu intelegi si n-ai destule coaie sa o zici pe fata.
   Stiu, sunt penibil ca am ales sa transmit asta aici, in scris, unde nu citeste multa lume. Si-mi pare rau ca stric o postare pe treaba asta.
   Ceea ce vreau sa scot in evidenta e ca, putem toti tinde spre mai mult. Ca putem sa o dam si pe fata. Fara vorbe scose aiurea pe la spate. Curajul e in toti, sub o forma sau alta. Depinde doar de noi, de cum alegem sa aratam ca avem curaj. Pentru ca e mai bine sa ii spui unei persoane ce te deranjeaza decat sa il denigrezi.
   Imaginea unui om conteaza foarte mult. Recenzile primite de la altii fac parte din cartea de vizita a fiecaruia dintre noi, si eu sunt satul sa fac frumos, de frica unora ca tine, care nu intelege diferenta dintre caterinca si adevar. Cu ce sunt eu de vina ca sunt sincer si-ti spun ce ma deranjeaza sub forma de gluma?
    Nu ma face superior in fata ta. Nu ma face mai destept ca tine, ma face doar mai curajos.
    Vreau sa fiu inteles cum trebuie. Imi doresc ca fiecare dintre noi sa se realizeze ca om, sa stie diferenta dintre bine si rau, penibil si comic, minciuna si adevar.
     Nu detin toate raspunsurile existentiale ale vietii, doar vreau sa par ca stiu. (:D) Sunt defapt ca tine si tot ce-mi doresc e putina sinceritate. Sa-mi spui atunci cand sunt prost, dar sa nu exagerezi. Sa nu fiu provocat si enervat, de multe ori chiar crizat de la prostii care-si expun parerile.
     E inevitabil sa nu aud, caci mna, multa lume vorbeste. Si nu sunt singurul care simte asta, sau cel putin asta tind sa cred.
      Vreau sa ne putem spune ce simtit, fara ac cei din jur sa rada, sau sa profite de asta. Cred ca nu sunt singurul care a spus "Te iubesc!" si chiar sa simta asta, iar ea sau el (depinde de caz:D) sa se foloseasca de treaba asta.
      Eu ce sa inteleg? Ca sunt victima proprilor sentimente? Ca e aiurea sa sti si sa recunosti ce simti?
      Poate ca ar trebui in pula mea sa-mi pun lacat la zavorul sufletului si sa ma ascund undeva sub o carapace ca sa nu mai simt nimic. Astfel poate nu mai supar pe nimeni.