Autistul

     Traiesc intr-o bezna crunta, o noapte continua, asteptand soarele sa apara. Cat sa ma mai mint? Cat sa mai lupt? Cat sa cred ca nu e un esec...S-a dus entuziasmul, s-a dus si pasiunea care alteori stralucea ca o torta aprinsa. Aveam putere, aveam curaj, acum mai am doar 2 sau 3 zile de suportat acest chin. Sunt satul sa fiu mereu plecat, sa nu mai stiu unde e acasa.
     Poate e prematur si azi ma simt dezamagit, iar gustul dezamagirii e prea amar. Amareala asta, nu facea parte din regimul meu "carnivor" pe care-l practicam candva. Sa ma scuzi stimabile! Viata de nomad te face sa treci pe regim vegan, te face sa te schimbi, uneori prea tare...imi doresc sa-mi regasesc dorinta de succes, sa pot iar sa lupt. Imi trebuie o pauza...sa ma simt asezat undeva, sa fiu al cuiva, sunt satul sa fiu al nimanui.
      Singuratatea ma acapareaza, aici in acest iad jegos, vorbesti mai mult cu tine decat cu ceilalti. Esti ca un autist, incapabil sa te adaptezi la lumea din jur. Vocile din capul tau sunt singurii prieteni, cel mai bun pansament pentru toate nereusitele si ranile pe care le ai zi de zi.
      Durerea de acum, e altfel decat cea pe care o stiam, nu se mai rezolva cu ras si o sticla buna de vin. Nu se mai rezolva. Cateodata cred ca sunt inconjurat de un nor de ghinion, ca norocul m-a uitat, dar norocul ti-l faci cu mana ta de cele mai multe ori, deci tot eu sunt vinovat pentru durerea ce o port in suflet acum...
      Lumea este perfect făcută, ca un ceas elvetian, iar viata e frumoasa, sunt doua aspecte pe care eu le-am uitat, sau nu le vad, ca si soarele. Sunt un nor de suparare si frustrare, ce bun sa mai iasa? Ce schimbare sa mai fac? Ma simt ca un tehnician in pragul demiterii care nu are solutii pe banca de rezerve. Cand nu vrea, nu vrea...Astept zile mai bune, sau macar mai putin triste.

Copilul Marii (Bla Bla)

   Am crezut mereu ca cel mai bine in aceasta viata m-am priceput la "plecat". Am "plecat" de prea multe ori de langa persoane care au tinut la mine, in cele mai nepotivite momente. Am dat dovada de egoism mare, poate asta sunt, un egoist, sau am fost...caci la mine egoismul este echivalent cu plecatul, iar acum nu mai reusesc sa plec. Am plecat fizic de la "Mare"...dar sunt cu sufletul si mintea acolo. Mi-e dor de tine Constanta, mama mea.
    As zice ca nu sunt pregatit de plecare, ca sunt prea crud, prea nestiutor, defapt nu exista moment in care sa fiu mai pregatit decat acum, tocmai pentru ca nu sunt pregatit deloc, n-am habar sa ma descurc, n-am habar sa fac nimic, in afara sa visez, imi place sa visez si asta-mi ocupa cam toata ziua.
    De ce visez? Pentru ca ma trimite in lumea mea ideala, unde stadioanele sunt pline si muzica buna, berea e rece si afara e cald, iar eu sunt frumos si bogat.
    Nu asta facem toti? Visam la o lume ideala pentru ce credem noi ca ne face fericiti? Ba da. Cel mai frumos in viata e sa visezi, sa uiti ca realitatea te face trist mereu, tu trebuie sa incerci sa traiesti in capul tau daca in exterior simti ca mori. Toate astea vin la pachet, devi pierdut si absent, lumea o sa te critice, dar tu nu te descuraja, viseaza in continuare, mergi mai departe, ai incredere in visul tau, ai speranta, ce e al tau, e pus deoparte. Pune-ti intrebari si da-ti raspunsuri, cauta sa te cunosti si sa te accepti, astfel o sa-ti fie mai usor. Asa sunt si eu, nu esti singur daca visezi mereu, ne putem oricand proiecta visele impreuna, ne putem da loc de intalnire plaja, care odata era lacasul tutror viselor noastre, era altarul fericirii si al libertati. Am uitat mirosul ei, am uitat cum se simte nisipul pe pielea ta...viata asta nu ne vrea impreuna de multe ori, dar ce ne opreste sa ne facem lumea noastra? Suntem tineri si ne permitem sa visam, dar ne lasam manipulati de oameni tristi...astept sa treaca ploaia si sa ne vedem iar pe plaja.
    Constanta, esti casa mea si astept sa ajung la tine. Dar alarma suna tare, iar eu plec spre "bucale"... e mai tare sa vorbesc cu tine decat sa ma fut cu alta. Poate e dragoste sau prietenie, defapt e povestea noastra scrisa pe coli a4, ca niste studenti grabiti, Eu te caut la metrou, tu la liceu, sper sa ne vedem in acelasi tren...te pup draga mea, ma duc sa mai mor pentru o zi!

Un zambet pe foaie

   De ce trebuie sa fie dragostea asa complicata? Cu toate starile astea ciudate si tot chinul groaznic prin care treci...Pentru ca se merita. Se merita sa simti cum te umpli de energie si de viata la doar un zambet.
   Atunci cand iti place de cineva pentru cum arata, este o dorinta. Atunci cand iti place de cineva pentru cum gandeste, este admiratie. Dar atunci cand nu sti de ce placi pe cineva, este dragoste. Imi place de o "proasta". Si pot spune raspicat, ca ma indragostesc in fiecare zi de ea.
   Cand o vad, stiu ca viata o sa fie mai usoara. Grijile trec, zambetul ei, este zambetul meu. Aceasta "proasta" ma face fericit pentru ca o urasc, urasc cat de mult o iubesc, urasc cand ma comport rau cu ea, urasc sa fiu departe de ea, dar iubesc cand noaptea o visez tinandu-ma de mana si spunandu-mi "O sa fie bine!".
   Ce este un barbat fara o femeie? Un norocos ( se zice), defapt este un lup singuratic ce nu cunoaste fericirea. Dar fericirea este telul tuturor oamenilor, iar fericirea trebuie impartita in 2. Noi le obligam sa fie frumoase iar ele ne obliga sa fim puternici, practic ne obligam in 2 sa dam viata celei mai bune versiuni ale noastre. Si asa toata povestea capata aspect de basm, un basm trait in realitate.

Scrisoare catre presedinte!

   Stimate Domn Preşedinte, va felicit pentru rezultatul obtinut la aceste alegeri! Recunosc, nu v-am votat, iar după spusele unora nu am voie sa va cer nimic si nici sa comentez viitoarele dumneavoastră acţiuni. Am sa-mi permit totuşi sa va cer un favor, ca de la om la om si probabil viitor contribuabil la bugetul Statului. Am sa va rog sa nu luaţi in ras opinia majoritara a românilor, bucurosi si efervescenti dupa noua schimbare. Este foarte greu sa treci peste niste dezamagiri survenite in urma unor foarte multe sperante puse intr-un candidat. Politica este o curva, intelegem toti acest lucru, dar si domnii mai merg la curve. Si cine poate sa ii blameze? Statutul social ridicat si importanta unei funcţii produce des mutaţii in angrenajul moral al omului. Sper sa nu fie cazul...defapt va cer sa nu fie cazul. Va cer sa mă faceţi sa cred si sa particip la actiunile dumneavoastra. Va cer sa ma faceti iar roman!
   A fost o lupta destul de stransa pentru putere in acest an, cu pareri impartite, din care la final a castigat cel mai bun. Cel care a dat mai multe sperante romanilor. Am vazut un exod de pareri despre ce nu merge bine in aceasta tara, atat de multe ca nici nu le mai retin, atat de multe ca pe unele nici nu le mai percep ca fiind probleme, pentru ca m-am obişnuit cu ele. Treaba dumneavoastra pe mai departe, este sa le gasiti si sa le rezolvati. Imi doresc sa vad o Romanie asa cum este ea in esenta, cu zambetul pe buze si liberă. Dacă acum o sa fim liberi, eu ma voi bucura mai tare de victoria dumneavoastra si poate voi incepe sa va inteleg doctrina politica ( poate voi ajunge unul din simpatizanţii si practicantii ei).
    Ce e drept, eu nu am incredere in clasa politică actuală, nu stiu daca voi avea. Sper doar ca nu s-a împămîntenit atat de tare sintagma "il votez pe ăla care fura mai puţin", rezumand toata imaginea creata in afara, cea de "hoţi". Nu suntem hoţi, sper ca nici dumneavoastra. Sper ca sunteţi un hoţ de performanta, sa furati ideile germanilor, englezilor si americanilor, sa faceţi din aceasta tara un conglomerat de oameni valoroşi, nu de "ceafă lată" cu bmw inmatriculat in Bulgaria.
    Inchei cu un gand bun: sa conduită aceasta tara de parcă ar fii prima maşina cumparata din bani proprii, cu grija, cu atentie, cu dragoste si cu ura pentru orice bou care reuşeşte sa o zgarie! Va doresc mult succes! (Un simplu gînd al unui cetăţean care nu v-a votat)

Sinceritate

Vizualizarea realului
este panica celui care viseaza raiul...

Ambitia e ca ciuma.
Te distruge, cert!
vizand un viitor incert,
pentru care lupti incet
cu pasi mici dar coerenti.

Sticla de alcool
este scuza oricarui om matol...
Parole!
Jur ca ma voi integra in acest decor...
cautand mereu un donator
pentru visul maret, cel de cuceritor.

Am lasat in spate ceata
primind ploaia cu bratele deschise
fara sa realizez ca fac jocul unei carti scrise.

Condeiul si mana sunt in concordanta euforica
construind o viata metaforica
visata din unghiuri inchise.

Ca inima mea.
Mintea e plecata in vise
multe zise si nescrise,
neimplinite...

Dezamagirea e produsul unei amagiri discrete,
cum ca omul nu poarta 3 fete.
El poarta 5
si mai are 5...
Si arata 4.
Omul sufera de o boala cronica.

Las focul meu sa mistuie tot ceea ce am creat.
Poate asa am sa ma consider "integrat"
intr-un sistem deochiat
manipulat
de prea multe curve ce trec la aparat...
Dar ca un portar antrenat
prind orice balon sutat.

Claustrarea Succesului

   Sunt genul de persoana care si-a dorit in viata un singur lucru, dar care a incercat diverse cai de a-l obtine. Am inceput prin a incerca sa fiu cel care stie cele mai multe lucruri despre orice in clasele primare, fara succes...mereu a fost cineva care sa faca un bastonas mai frumos decat mine. Apoi o data cu anii am incercat sa fiu un bun sportiv. Ce gluma...Am tinut ani de zile racheta de tenis in mana, ca sa pot analiza pozitia perfecta de prindere a manerului, dar desigur conditia fizica de soarece de calculator pe care o posed mi-a dat de furca...culminand cu renuntarea mea la aceasta obsesie.
    Am zis sa incerc iar in sport, dar de aceasta data ca analist. Am analizat timp de 8 ani cel mai voluminos fenomen sportiv, fotbalul, sportul rege, sportul care uneste la unison mii de glasuri spre un tel comun, victoria. Semanam, eu si fotbalul, efort depus pentru glorie ce rezulta doar injuraturi si huiduieli. Nu pot spune ca am renuntat la ideea de a avea succes in acest domeniu, doar ca am realizat ca nu posed in vocabular cuvinte precum "biomecanica" sau "indubitabil" ce releva caracteristicile tehnico tactice ale sistemului 4-3-3 sistematizat, asa ca am decis sa-mi caut "fericirea" in alta parte.
     S-a intamplat sa aleg drumul capitalei, 2 ani de zile, acesta a fost singurul meu gand in speranta ca aici am sa gasesc succesul mult ravnit. Mi-am creionat pe tavanul camerei mele, in noptile prea lungi nedormite, numai tablouri de idei in care "taranul" constantean ajunge un bucurestean corcit cu faima si succes.
     Lasand in urma prieteni buni, familie si o fata pe care o iubesc...incerc sa-mi scriu pusnicia prin insoritul Bucuresti. Frumos aici, aproape ca ma pierd in fiecare zi, lasand cate o bucata din mine pe strada si lipind un soi de tesut auxiliar pe care nu-l simt nici macar asemanator cu ceea ce sunt...simt ca ma pierd usor-usor, desi inca imi este vie amintirea mirosului de apa sarata si miscarea circulara a steagurilor baietilor de la ARIA in speranta ca zilele bune o sa vina. Eu m-am saturat sa astept, binele nu vine singur si nu vine gratis. Platesc pretul dezradacinarii dupa foarte putin timp, n-am crezut ca orasul meu este asa important, aici ma simt strain, stingher si claustrat de o pacla de nesimtire si infatuare ce ma inconjoara. Imi doresc ca acest drum sa fie mai usor, dar probabil mai usor inseamna fara succes...lucru ce-mi este imposibil de imaginat, asa ca am sa tac amar si am sa musc din cornul cu ciocolata de la patiseria de langa bloc incheiand aproximativ filozofic: Fa ceea ce crezi ca e bine, dar nu uita de unde ai plecat! Te pup Constanta! Mi-e dor de tine...

Singuratic

   Viata, acest etern joc al cautarii in care dezideratul suprem este semnificat de cunoasterea cat mai veridica a imaginii sinelui. Un joc in care omul se pierde...se afunda in gropile grijilor de zi cu zi, in falsa imagine a perfectiunii si a asteptarilor ce nu sunt ale sale. Omul este slab si derutat. Invoca divinitatea, norocul si toate fortele supranaturale care-i vin la gura atunci cand binele este departe de el ( adica mai mereu). De ce? Pentru ca omul nu stie sa vada, sa asculte si sa simta. Labirintul numit viata are indicatoare peste tot, dar concurenta spre linia de "finish" este acerba, de aceea mereu primul ajunge "singuraticul".
   Singuratic, aceea categorie de adolescent care nu iese din propria sa minte. Singura sa activitate este gandirea. Poate il recunosti, din vedere, poate tot liceul n-ai schimbat 2 vorbe cu el sau ti s-a parut antipatic si de multe ori retard, afla ca aceasta persoana te-a analizat din cap pana-n picioare. Stie sa spuna cine esti, ce calitati ai, pana si stilul de viata. Tacerea sa a dat tonul unui larg si intens demers de procesare a intregului mediu inconjurator. "Singuratic" prin frica de a se detasa de propriul sine, "singuratic" prin ideea de a cauta persoana perfecta pentru a interactiona, el reprezentand mecanismul perfect pentru reusita.
  Timpul alocat procesului de contemplare este irelevant, defapt timpul este irelevant, impartind-ul in cel sacru si cel profan, singuraticul stie sa mentina echilibrul timpului, facand din rabdare o virtute si din graba o "calitate" de care se poate dispensa.
   Abilitatile sale sunt incredibile. Iar succesul este eternul frumos pe care il asteapta...dar iubirea? Iubirea ce este pentru un singuratic?

Pentru tine

       Cand te-am cunoscut nu credeam in dragoste. Credeam ca este un concept in care cred numai idiotii...un fel de joaca de copii, din care nu iese nimic bun. Credeam asta deoarece pana atunci doar asa vazusem eu dragostea. Un joc al corpului din care sufletul iese desirat...
        Nimeni n-o sa-ti spuna ce e dragostea, pentru ca nimeni nu stie exact ce este dragostea. Nu poate sa fie definita, pusa intr-o formula sau marcata intr-un chenar.Ea difera de la om la om, dar in final toate au acelasi sfarsit, "te urasc pentru ca te iubesc prea tare" si pentru ca te pun pe tine, cea de care ma indragostesc in fiecare zi, in locul meu, cel pe care il admir in fiecare zi.
         Ti-as spune eu ce inseamna dragostea, dar n-ar fii de ajuns. De ce? Pentru ca tu ii dai alt sens in fiecare zi...dragostea de ieri este diferita de cea de azi. Ciudat, nu? Asa credeam si eu...ma scormonesc de multe ori in buzunarele sufletului meu cautand ceva maruntis de suflet pe care sa ti-l ofer in schimbul unei atingeri care sa-mi aduca aminte cum e sa te simti fericit. Gasesc numai bani mari, deci sunt un om bogat, sufleteste vorbind...dar asta inseamna fiorul amorului adolescentin, elanul visarii, patima fericirii ( sau cum pula mea mai vrei tu sa-i zici).
         Inchei amintindu-ti ca fiecare bucatica din sufletul meu, fie si cea mai mica, poate sa ofere atat de multa dragoste incat sa umple un cer cu stele, sa faca din noapte zi si sa-ti traga un zambet peste fata in zilele ploioase.

Imi doresc

Imi doresc sa am mai multa intelepciune,
sa am mai multa credinta-n mine...
Imi doresc sa nu fiu aprins pe rug
doar pentru ca sunt aprins in gand.

Imi doresc o familie fericita,
pazita de acea rea credinta
pe care oamenii o mostenesc
din generatii ce nu sclipesc.

Imi doresc sa fiu apt sa las toate vicile,
sa reusesc sa fac toate sacrificile,
sa fiu dat ca exemplu.
Imi doresc o carte sa citesc
despre modul in care sa pasesc....

Un piedestal de marmura sa ridic
pentru cei ce multe au schimbat.
Sa nu mai fiu asa mic....
si sa pot sa povestesc pe unde m-am plimbat.
Viata e o lupta surda cu nestiinta
mai ales cand adoram vanitatea si necredinta.

Ne lasam purtati de tristete...
Cine stie sa fie fericit?
Nobil si cinstit?
Vreau sa fiu loial si nealterat,
de vicii si minciuni.

Caci sufletul mi-e sloi
cand scriu pe foi
ganduri pentru voi...