Printre sticlele de bere si ideile politice aruncate intr-un
exces de zel, asta seara am auzit cea mai buna poveste. Nu stiu cum se face ca
seamana foarte tare cu povestea vietii mele.
S-a facut prin 2006
ca destinul sa ma arunce in bratele sportului rege. Primul meu contact cu
fotbalul a insemnat imensa stralucire a unui club de la litoral, acolo unde
distractia primeaza “futbolului”, asa cum pronunta marii cronicari. Am vazut un
gol dintr-o lovitura de departajare, a marelui matelot, Dinu Todoran. Unii il
cunosc ca fiind fost jucator la Petrolul sau la defuncta Urziceni, eu il cunosc
ca un fin conducator de barja, a unui club imens. Un club cu o istorie
nepatata, un club numit FARUL CONSTANTA.
Pentru mine, acel meci ramane in memorie. Un stadion plin,
ce ura o echipa ingamfata ca Auxerre, unde juca compatriotul nostru Daniel
Niculae.
Atunci am spus: “Asta e, de azi voi sti tot ceea ce trebuie
stiut despre fotbal!”, desigur mama nu a fost vreodata de acord cu ceea ce ma
ocupam.
De ce nu as fi putut sa fiu ca
orice alt copil? Sa fac balet sau dans de societate? Sau pur si simplu sa joc
fotbal….
Am visat mereu sa ajung un ziarist de succes si sa mi se
umple inima atunci cand voi scrie un mega editorial despre cum “Rechinii vor
omora campionatul” si vor juca la masa bogatilor. Aveam doar 11 ani, perspectivele
erau frumoase…Dar au trecut anii si totusi nu pot trece cu vederea nepasarea
multora.
Ma intreb oare, este corect sa lasi un club cu traditia
Farului constantean sa se dezafilieze? Este? Caci pentru mine nu…Astfel mi se
fura copilaria.
Poate ca nu stiu despre generatia din 96, cu Cristi
Munteanu, Bogdan Andone, Petre Grigoras si multi altii…dar am auzit de
Todoran, Apostol, Farmache, Maxim, Lungu, Curca, Alibec, care mi-au umplut
inima de bucurie. De ce? Pentru ca asta am fost mereu…un Constantean ce doreste
sa-si iubeasca echipa cu ardoare, dar nu poate, caci mereu au existat
certuri…si prin certuri ma refer la lipsa de rezultate si diversele incercari
ale unora de a falimenta echipa.
Sunt de 7 ani intr-o relatie cu acest club si inca n-am
incetat sa sper ca vreodata eu si el vom fi cu adevarat fericiti.
Poate ca o sa dureze ani, poate ca mama va plange ca-mi
consum timpul stabilind statistici despre Farul in loc sa invat pentru examenul
de bacalaureat…dar cui ii pasa? Farul nu moare! Farul suntem noi si ar fi bine
sa intelegeti asta!
Cu drag, un microbist mahnit!
