Ceata ce acum se-asterne
peste-un piept curbat de tuse,
caci tutunul e placere,
o port grea si ma deprima.
Heruvim fara de vina
zi de zi mie-mi sopteste:
Sa fie lumina!
Caut zari in lung si-n lat,
lumea mea e infinita.
Orizontul prin lumina,
eu vreau ca sa-l descopar....
Sa fie lumina!
Caci lumina e putere,
soarbe pagini efemere.
Epigon de moda noua
scriu urat, cu caractere...
Sa fie lumina!
Lacatul mi l-am promis
de pe suflet sa-l desfac.
Caci o carte am citit
deslusind cuvinte grele.
In infern am coborat,
pagini multe eu am rupt.
Depravare,
nopti uitate...
Cand te simti al nimanui
viata ce-o iei in gluma
te gandesti cu sa i-o spui!
Epigon de moda noua,
port pe suflet mare schija.
Mare vina si mister,
intelese doar cu fler.
Anonimul cel de sus
a trimis chiar pe pamant
pe celebrul serafim,
cu un indemn de multumire:
Sa fie lumina!
miercuri, 30 octombrie 2013
joi, 24 octombrie 2013
Poveste despre Demiurgi si Zane
Din iedera otravitoare,
am sadit o lumanare.
La lumina ei difuza
te sarut si pari confuza.
Jertfi si morti si doar veninuri
pe-ale noastre umbre tac,
caci misterul e lumina...
Si lumina e mister.
Demiurgul sta de veghe.
Inima ce palpiteaza,
cam doreste sa devina
soapta lui
fara de vina.
El asteapta sa te-n bete...
cu minciuni
fara regrete...
Umplu foi...
le las ca zestre,
cu idei ce sunt ferestre.
Am vanat un "te iubesc"
transformat in "te doresc".
Nu doresc, ca sa te supar
Nu e nimeni vinovat.
Vocea mea nu e divina
caci eu sunt un Imparat.
Doctor mai fara de carte
ce vesteste morti in noapte.
Suflet mai neprihanit,
Creatorul neiubit...
Si eu imi urmez menirea,
sufletul
vreau sa-l impac.
Caci fugim doar de iubire,
si iubire vreau sa fac.
am sadit o lumanare.
La lumina ei difuza
te sarut si pari confuza.
Jertfi si morti si doar veninuri
pe-ale noastre umbre tac,
caci misterul e lumina...
Si lumina e mister.
Demiurgul sta de veghe.
Inima ce palpiteaza,
cam doreste sa devina
soapta lui
fara de vina.
El asteapta sa te-n bete...
cu minciuni
fara regrete...
Umplu foi...
le las ca zestre,
cu idei ce sunt ferestre.
Am vanat un "te iubesc"
transformat in "te doresc".
Nu doresc, ca sa te supar
Nu e nimeni vinovat.
Vocea mea nu e divina
caci eu sunt un Imparat.
Doctor mai fara de carte
ce vesteste morti in noapte.
Suflet mai neprihanit,
Creatorul neiubit...
Si eu imi urmez menirea,
sufletul
vreau sa-l impac.
Caci fugim doar de iubire,
si iubire vreau sa fac.
vineri, 4 octombrie 2013
Timpul
Dumnezeu a creat lumea in 7 zile, 5 din ele menite sa-i creeze omului conditii de a exista, iar in a6a l-a creat pe om...A7a zi, pentru odihna, caci si Dumnezeu are o parte umana in El, doar suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui.
Pot spune ca din jocurile mele cu timpul, Dumnezeu a uitat ceea ce conteaza cu adevart in existenta omului, ziua 1. Cea in care spui ca te schimbi, ca vei fi altfel, ca lasi trecutul in spate si dai frau liber celui ce esti cu adevarat.
Ziua 1 e atunci cand realizezi ca te poti schimba, te poti uita-n oglinda si poti spune "Multumesc Doamne! Azi o iau de la inceput..."
Fac din noapte zi:
Ca sa ajungi sa-ti indeplinesti conditia persoanei care esti cu adevarat, trebuie sa intelegi cine esti. Sa ajungi sa sti cat mai mult despre tine, sa dai timpului un curs.
Eu? Stiu ceea ce sunt si mai stiu ca timpul nu-mi ajunge. Am in cap a4a tentativa de roman si n-am cand sa o scriu.
Eu sunt Gadea jr. , joc partide pe degete in fiecare zi. Eu creeatorul, eu cel ce incearca sa puna pe hartie bucati din sufletul sau, cu scopul de a-mi promova normalitatea pe care eu o consider sacra.
Timpul imi e dusman, caci imi omoara sentimente, idei si crezuri. Ma lupt cu el, crezand ca pot iesi invingator si ca va veni un moment in care viata mea va fi subiect de carte...
Schimbare:
Am lasat in urma: nopti de betie si lehamite pentru toate ingradirile de care am avut parte. Am inteles ca viata este plina de asa ceva si ca nu e timpul sa iau contact cu asa ceva.
Ies din casa uitandu-ma la cerc, sperand ca ma voi reintalni cu cei dragi. Soptesc incet un "Fie slavit numele Tau Doamne!" , ajungand sa-mi neg credinta. De ce? Pentru ca deseori ma intreb: "Unde esti Doamne?", atunci cand greul ma ajunge.
Oare am in ce sa cred? Caci daca ar fi sa pun balant ceea ce am primit bun cu ceea ce am primit rau, nu-mi iese la calcul. Vreau sa fug, sa zbor in lumea asta materiala, superficiala si ipocrita, pe care am primit-o cadou de la aceea entitate divina pe care noi o cunoastem sub numele de "Dumnezeu" . ( Sa fi Tu slavit! Ca noi nu suntem...)
Sa fie Lumina! Norii sa ne dea fericire si bunatate, ploaia sa ne inveseleasca si visele noastre sa se indeplineasca...
Infernul:
Bacovia privea viata ca o moarte continua. Ceea ce nu e departe de adevar...Timpul iti ucide lent corpul...El nu ne iarta, doar ne da sansa sa ne facem zilele senine.
Lumanarile sa arda in cinstea celor cazuti in lupta cu timpul...noi trebuie sa invatam de la ei. Sa nu-i uitam....
Trebuie sa fim darji si sa stam treji. Trebuie sa deschidem ochii si sa ne simtim ceea ce trebuie sa fim, OAMENI.
Eu unul am inceput. Vad viata altfel si vreau sa o tranzmit altfel....cu ura si iubire, cu timp si credinta. Vreau sa fac ceea ce e mai bine si sa nu uit de mine...
As vrea sa inteleg ca viata este un amalgam de intrebari si raspunsuri cu tente de dramatism...Un labirint al mortii din care infernul creeatiei te duce la capat...As vrea sa invat sa mor si sa inviu in aceeasi zi. Sa fie lumina!
Pot spune ca din jocurile mele cu timpul, Dumnezeu a uitat ceea ce conteaza cu adevart in existenta omului, ziua 1. Cea in care spui ca te schimbi, ca vei fi altfel, ca lasi trecutul in spate si dai frau liber celui ce esti cu adevarat.
Ziua 1 e atunci cand realizezi ca te poti schimba, te poti uita-n oglinda si poti spune "Multumesc Doamne! Azi o iau de la inceput..."
Fac din noapte zi:
Ca sa ajungi sa-ti indeplinesti conditia persoanei care esti cu adevarat, trebuie sa intelegi cine esti. Sa ajungi sa sti cat mai mult despre tine, sa dai timpului un curs.
Eu? Stiu ceea ce sunt si mai stiu ca timpul nu-mi ajunge. Am in cap a4a tentativa de roman si n-am cand sa o scriu.
Eu sunt Gadea jr. , joc partide pe degete in fiecare zi. Eu creeatorul, eu cel ce incearca sa puna pe hartie bucati din sufletul sau, cu scopul de a-mi promova normalitatea pe care eu o consider sacra.
Timpul imi e dusman, caci imi omoara sentimente, idei si crezuri. Ma lupt cu el, crezand ca pot iesi invingator si ca va veni un moment in care viata mea va fi subiect de carte...
Schimbare:
Am lasat in urma: nopti de betie si lehamite pentru toate ingradirile de care am avut parte. Am inteles ca viata este plina de asa ceva si ca nu e timpul sa iau contact cu asa ceva.
Ies din casa uitandu-ma la cerc, sperand ca ma voi reintalni cu cei dragi. Soptesc incet un "Fie slavit numele Tau Doamne!" , ajungand sa-mi neg credinta. De ce? Pentru ca deseori ma intreb: "Unde esti Doamne?", atunci cand greul ma ajunge.
Oare am in ce sa cred? Caci daca ar fi sa pun balant ceea ce am primit bun cu ceea ce am primit rau, nu-mi iese la calcul. Vreau sa fug, sa zbor in lumea asta materiala, superficiala si ipocrita, pe care am primit-o cadou de la aceea entitate divina pe care noi o cunoastem sub numele de "Dumnezeu" . ( Sa fi Tu slavit! Ca noi nu suntem...)
Sa fie Lumina! Norii sa ne dea fericire si bunatate, ploaia sa ne inveseleasca si visele noastre sa se indeplineasca...
Infernul:
Bacovia privea viata ca o moarte continua. Ceea ce nu e departe de adevar...Timpul iti ucide lent corpul...El nu ne iarta, doar ne da sansa sa ne facem zilele senine.
Lumanarile sa arda in cinstea celor cazuti in lupta cu timpul...noi trebuie sa invatam de la ei. Sa nu-i uitam....
Trebuie sa fim darji si sa stam treji. Trebuie sa deschidem ochii si sa ne simtim ceea ce trebuie sa fim, OAMENI.
Eu unul am inceput. Vad viata altfel si vreau sa o tranzmit altfel....cu ura si iubire, cu timp si credinta. Vreau sa fac ceea ce e mai bine si sa nu uit de mine...
As vrea sa inteleg ca viata este un amalgam de intrebari si raspunsuri cu tente de dramatism...Un labirint al mortii din care infernul creeatiei te duce la capat...As vrea sa invat sa mor si sa inviu in aceeasi zi. Sa fie lumina!
marți, 1 octombrie 2013
Eu
Incurajat de vremea neprielnica de afara si de versurile triste din casti, am sa-ti dedic astazi tie, cititorule, bucati ale sufletului ce nu le-am aratat nimanui.
Au trecut zile bune de cand n-am mai scris, poate sunt putin prafuit, caci stim cu totii ca timpul este inamicul perfect. Ingroapa incet si dureros: sentimente, amintiri, caractere si suflete milostive. Imi doresc a da jos de pe mine colbu greu si pleura sidefie ce-mi acopera amintirea ca eu chiar am existat, am fiintat pe acest pament.
Viata, in complexitatea ei, a facut din mine o simpla bila de coci, transparenta, cu ceva inflexiuni rosiatice undeva in partea stanga. M-am rostogolit agale spre un nou prezent, cel de atunci imi urat, de asta l-am numit trecut. Iubire si amaraciune, credinta si suferinta, bunatate si neputinta. Rezumatul exact al unui calator pierdut pe un drum strain, fara lumini, fara cineva sa te impinga de la spate, fara mancarea potrivita...mancarea sufletului, caci de asta aveam nevoie. Hrana spirituala, caci zidisem in mine pe cineva drag...Un amic, prieten, frate, parinte, un tot unitar ce-mi arata mereu cotloanele ascunse ale oamenilor si ale gandurilor de bine pe care le atribuiam lor.
Un copil blajin, cu mult timp si cu multe de oferit. Eu? Eu gandesc la rece. Analizez, ma documentez si cel mai important: NU CRED NIMIC. El nu-si dorea decat sa fie crezut. Mereu pus pe ghidusii menite sa aduca un zambet pe fata unui om singur si trist. Dar calculatul de mine nu a inteles niciodata de ce el le lua in ras. Caci asa e si viata, azi esti, maine nu esti. Bang! te-ai dus pe pula oricine ai fi...
Nu te-am uitat dragul meu prieten...te anunt sa sti, desi te-am ingropat si te-am scuipat. Dar asa trebuie, sunt hiene in jurul meu ce mi-au manjit simpla suflare cu nepasarea lor...Te Rog sa nu ma uiti! Caci eu voi veni dupa tine, nu pot sa neg ceea ce sunt la infinit. Sa fi cuminte si sa ma astepti! Cu drag copilul care n-a mai vrut sa fie copil....
Au trecut zile bune de cand n-am mai scris, poate sunt putin prafuit, caci stim cu totii ca timpul este inamicul perfect. Ingroapa incet si dureros: sentimente, amintiri, caractere si suflete milostive. Imi doresc a da jos de pe mine colbu greu si pleura sidefie ce-mi acopera amintirea ca eu chiar am existat, am fiintat pe acest pament.
Viata, in complexitatea ei, a facut din mine o simpla bila de coci, transparenta, cu ceva inflexiuni rosiatice undeva in partea stanga. M-am rostogolit agale spre un nou prezent, cel de atunci imi urat, de asta l-am numit trecut. Iubire si amaraciune, credinta si suferinta, bunatate si neputinta. Rezumatul exact al unui calator pierdut pe un drum strain, fara lumini, fara cineva sa te impinga de la spate, fara mancarea potrivita...mancarea sufletului, caci de asta aveam nevoie. Hrana spirituala, caci zidisem in mine pe cineva drag...Un amic, prieten, frate, parinte, un tot unitar ce-mi arata mereu cotloanele ascunse ale oamenilor si ale gandurilor de bine pe care le atribuiam lor.
Un copil blajin, cu mult timp si cu multe de oferit. Eu? Eu gandesc la rece. Analizez, ma documentez si cel mai important: NU CRED NIMIC. El nu-si dorea decat sa fie crezut. Mereu pus pe ghidusii menite sa aduca un zambet pe fata unui om singur si trist. Dar calculatul de mine nu a inteles niciodata de ce el le lua in ras. Caci asa e si viata, azi esti, maine nu esti. Bang! te-ai dus pe pula oricine ai fi...
Nu te-am uitat dragul meu prieten...te anunt sa sti, desi te-am ingropat si te-am scuipat. Dar asa trebuie, sunt hiene in jurul meu ce mi-au manjit simpla suflare cu nepasarea lor...Te Rog sa nu ma uiti! Caci eu voi veni dupa tine, nu pot sa neg ceea ce sunt la infinit. Sa fi cuminte si sa ma astepti! Cu drag copilul care n-a mai vrut sa fie copil....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
