Sufletul meu

    Ademenit de gînduri triste, spre melancolie, scriu. Mi-amintesc de noi, de şoapte si săruturi surde, în vîntul puternic ce-ti făcea parul roşcat a fi vîlvoi.
    De plajă, de mare, de toamna si de iarna...dar în special de noi si fericirea noastră.
    Te vreau în noapte, te caut în zi si te găsesc în amintiri!
    Ti-am dat tot ce aveam. Suflet, creaţie, bucurie si mai ales, dragoste eternă! Erai muza mea, acum apusa, dragoste neimplinita ce asteptai sa fi rapita de un alt eu. Mai bun, mai frumos, mai deştept si mai puternic. Un eu cu care sa nu te certi din nimicuri, pe care sa-l înţelegi uşor, si un eu caruia sa înţeleagă toata acţiunea ce-o dădeai.
     Te urăsc! Dar totuşi te vreau...admiram tot la tine. Pana si felul în care-ti musti buza mi se pare frumos. Entuziasmul tău, pe care-l arătai ,cand mă apucai de mană si incepeai sa fugi si sa ma tragi după tine, imi lipseste azi, cand trec prin fata blocului tau, sperînd ca poate ai sa cobori si ne vom vorbi! Trag tutun, sperînd ca poate ai sa simti mirosul de fum si ti se va face pofta de o tigara. Si vei iesi afara sa fumezi. Si ai sa-mi ceri foc, căci tu nu posezi asa ceva...
     Eu voi zambi pervers, si mă voi oferi sa-ti aprind tigara, căci vreau sa-ti mai simt rujul ieftin, pentru o ultima oară.
     Parfumul tău preferat, îl simt si azi, cand trec pe langa magazinul din colt. Are sticluta albastră si-l foloseste mereu vanzatoarea de acolo.
     Tin minte totul, si-mi lipseşte totul. Sunt gol pe dinauntru...sunt gol de cand ai plecat si m-ai lăsat sa răzbat singur in lumea asta distrusă, plină de măşti de fier si suflete reci.
     Te urăsc! Iar îţi spun asta, dar totuşi te iubesc!

"Cunoaste-te pe tine insuti"

  Am auzit pe la colturi, cum ca "dragostea e nevoia de a iesi din tine insuti" sau proiectia ta in alt eu. Cu alte cuvinte, ca sa stice e dragostea, trebuie sa sti cine sau ce esti.
  Cine sunt eu? O multitudine de intrebari si raspunsuri, o multime de raspunsuri contrare sau niste gramezi de substante chimice amestecate neomogen si modelate miraculos, cumva spre a functiona intr-un ansamblu perfect.
  Sunt din toate cate ceva. Din unele mai mult, din altele mai putin. In opinia mea, procesul de auto-cunoastere poate fi simplificat daca oamenii ar citii mai mult. Mai mult, dar cu care sa rezoneze. Aventura, drama, comedie, "dragoste", orice este binevenit. Oricand putem avea surpriza de a ne vedea in pielea unui personaj cu care nu ne-am fi inchipuit ca putem rezona.
   O carte, iti poate deschide noi orizonturi. Sunt pagini de fantezie ce-ti permit pentru cateva clipe sa traiesti o alta viata.
   Sunt de parere ca fiecare din noi are o componenta schitata intr-un text literar. O poezie, o nuvela, o piesa de teatru, un roman, ceva ce este in noi, este ascuns printre randuri.
    Fie ca esti Oliver Twist, sau uriasul Gulliver, sau simplu Catalin ( din Luceafarul), sau oricine altcineva, esti ascuns in carti. Nu degeaba "in libris veritas"(in carti exista adevarul), caci paginile sunt scrise de oameni, iar noi ce suntem? Suntem oameni.
    Cunoasterea de sine este defapt un puzzle, depinde de noi daca va fi unul complicat sau nu. Fiecare lucru pe care il aflam despre noi, este o noua piesa. Iar tabloul realizat la "final" esti tu.
     As vrea sa inchei cu un alt lucru pe care l-am auzit pe la diverse colturi, se zice ca "ceea ce spui despre tine este intotdeauna poezie". Un discurs despre sine este arta, fie ea abstracta sa nu, asta daca ai ce sa spui despre tine...