Sinceritate

Vizualizarea realului
este panica celui care viseaza raiul...

Ambitia e ca ciuma.
Te distruge, cert!
vizand un viitor incert,
pentru care lupti incet
cu pasi mici dar coerenti.

Sticla de alcool
este scuza oricarui om matol...
Parole!
Jur ca ma voi integra in acest decor...
cautand mereu un donator
pentru visul maret, cel de cuceritor.

Am lasat in spate ceata
primind ploaia cu bratele deschise
fara sa realizez ca fac jocul unei carti scrise.

Condeiul si mana sunt in concordanta euforica
construind o viata metaforica
visata din unghiuri inchise.

Ca inima mea.
Mintea e plecata in vise
multe zise si nescrise,
neimplinite...

Dezamagirea e produsul unei amagiri discrete,
cum ca omul nu poarta 3 fete.
El poarta 5
si mai are 5...
Si arata 4.
Omul sufera de o boala cronica.

Las focul meu sa mistuie tot ceea ce am creat.
Poate asa am sa ma consider "integrat"
intr-un sistem deochiat
manipulat
de prea multe curve ce trec la aparat...
Dar ca un portar antrenat
prind orice balon sutat.

Claustrarea Succesului

   Sunt genul de persoana care si-a dorit in viata un singur lucru, dar care a incercat diverse cai de a-l obtine. Am inceput prin a incerca sa fiu cel care stie cele mai multe lucruri despre orice in clasele primare, fara succes...mereu a fost cineva care sa faca un bastonas mai frumos decat mine. Apoi o data cu anii am incercat sa fiu un bun sportiv. Ce gluma...Am tinut ani de zile racheta de tenis in mana, ca sa pot analiza pozitia perfecta de prindere a manerului, dar desigur conditia fizica de soarece de calculator pe care o posed mi-a dat de furca...culminand cu renuntarea mea la aceasta obsesie.
    Am zis sa incerc iar in sport, dar de aceasta data ca analist. Am analizat timp de 8 ani cel mai voluminos fenomen sportiv, fotbalul, sportul rege, sportul care uneste la unison mii de glasuri spre un tel comun, victoria. Semanam, eu si fotbalul, efort depus pentru glorie ce rezulta doar injuraturi si huiduieli. Nu pot spune ca am renuntat la ideea de a avea succes in acest domeniu, doar ca am realizat ca nu posed in vocabular cuvinte precum "biomecanica" sau "indubitabil" ce releva caracteristicile tehnico tactice ale sistemului 4-3-3 sistematizat, asa ca am decis sa-mi caut "fericirea" in alta parte.
     S-a intamplat sa aleg drumul capitalei, 2 ani de zile, acesta a fost singurul meu gand in speranta ca aici am sa gasesc succesul mult ravnit. Mi-am creionat pe tavanul camerei mele, in noptile prea lungi nedormite, numai tablouri de idei in care "taranul" constantean ajunge un bucurestean corcit cu faima si succes.
     Lasand in urma prieteni buni, familie si o fata pe care o iubesc...incerc sa-mi scriu pusnicia prin insoritul Bucuresti. Frumos aici, aproape ca ma pierd in fiecare zi, lasand cate o bucata din mine pe strada si lipind un soi de tesut auxiliar pe care nu-l simt nici macar asemanator cu ceea ce sunt...simt ca ma pierd usor-usor, desi inca imi este vie amintirea mirosului de apa sarata si miscarea circulara a steagurilor baietilor de la ARIA in speranta ca zilele bune o sa vina. Eu m-am saturat sa astept, binele nu vine singur si nu vine gratis. Platesc pretul dezradacinarii dupa foarte putin timp, n-am crezut ca orasul meu este asa important, aici ma simt strain, stingher si claustrat de o pacla de nesimtire si infatuare ce ma inconjoara. Imi doresc ca acest drum sa fie mai usor, dar probabil mai usor inseamna fara succes...lucru ce-mi este imposibil de imaginat, asa ca am sa tac amar si am sa musc din cornul cu ciocolata de la patiseria de langa bloc incheiand aproximativ filozofic: Fa ceea ce crezi ca e bine, dar nu uita de unde ai plecat! Te pup Constanta! Mi-e dor de tine...