Sufletul meu

    Ademenit de gînduri triste, spre melancolie, scriu. Mi-amintesc de noi, de şoapte si săruturi surde, în vîntul puternic ce-ti făcea parul roşcat a fi vîlvoi.
    De plajă, de mare, de toamna si de iarna...dar în special de noi si fericirea noastră.
    Te vreau în noapte, te caut în zi si te găsesc în amintiri!
    Ti-am dat tot ce aveam. Suflet, creaţie, bucurie si mai ales, dragoste eternă! Erai muza mea, acum apusa, dragoste neimplinita ce asteptai sa fi rapita de un alt eu. Mai bun, mai frumos, mai deştept si mai puternic. Un eu cu care sa nu te certi din nimicuri, pe care sa-l înţelegi uşor, si un eu caruia sa înţeleagă toata acţiunea ce-o dădeai.
     Te urăsc! Dar totuşi te vreau...admiram tot la tine. Pana si felul în care-ti musti buza mi se pare frumos. Entuziasmul tău, pe care-l arătai ,cand mă apucai de mană si incepeai sa fugi si sa ma tragi după tine, imi lipseste azi, cand trec prin fata blocului tau, sperînd ca poate ai sa cobori si ne vom vorbi! Trag tutun, sperînd ca poate ai sa simti mirosul de fum si ti se va face pofta de o tigara. Si vei iesi afara sa fumezi. Si ai sa-mi ceri foc, căci tu nu posezi asa ceva...
     Eu voi zambi pervers, si mă voi oferi sa-ti aprind tigara, căci vreau sa-ti mai simt rujul ieftin, pentru o ultima oară.
     Parfumul tău preferat, îl simt si azi, cand trec pe langa magazinul din colt. Are sticluta albastră si-l foloseste mereu vanzatoarea de acolo.
     Tin minte totul, si-mi lipseşte totul. Sunt gol pe dinauntru...sunt gol de cand ai plecat si m-ai lăsat sa răzbat singur in lumea asta distrusă, plină de măşti de fier si suflete reci.
     Te urăsc! Iar îţi spun asta, dar totuşi te iubesc!