Pe culmile surprinse
de un vechi zenit uzat,
sta un cocor senin
de ura-nconjurat...
Asteapta de ani de zile
un mare sarutat.
Fie nopti, fie si zile
lumi intregi el a umblat...
Peste crestele destine
portile le-a incuiat.
Pana ea a aparut
si aripile i s-au inmuiat!
Zboruri multe a avut.
Peste mari si peste tari,
peste lacrimi si urmari,
pana sa zareasca blitul de zenit.
Iarna nu mai vine,
e cald sufletul sau.
Imbatat de fericire
o iubeste doar pe ea.
Dar ea e domnisoara Hus.
Mandra si frumoasa,
blanda si distrasa
de un alt "eu"
schitat pe cer, de vis.
De vazut am zis,
de zis am stins,
de stins am vazut!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu