Autistul

     Traiesc intr-o bezna crunta, o noapte continua, asteptand soarele sa apara. Cat sa ma mai mint? Cat sa mai lupt? Cat sa cred ca nu e un esec...S-a dus entuziasmul, s-a dus si pasiunea care alteori stralucea ca o torta aprinsa. Aveam putere, aveam curaj, acum mai am doar 2 sau 3 zile de suportat acest chin. Sunt satul sa fiu mereu plecat, sa nu mai stiu unde e acasa.
     Poate e prematur si azi ma simt dezamagit, iar gustul dezamagirii e prea amar. Amareala asta, nu facea parte din regimul meu "carnivor" pe care-l practicam candva. Sa ma scuzi stimabile! Viata de nomad te face sa treci pe regim vegan, te face sa te schimbi, uneori prea tare...imi doresc sa-mi regasesc dorinta de succes, sa pot iar sa lupt. Imi trebuie o pauza...sa ma simt asezat undeva, sa fiu al cuiva, sunt satul sa fiu al nimanui.
      Singuratatea ma acapareaza, aici in acest iad jegos, vorbesti mai mult cu tine decat cu ceilalti. Esti ca un autist, incapabil sa te adaptezi la lumea din jur. Vocile din capul tau sunt singurii prieteni, cel mai bun pansament pentru toate nereusitele si ranile pe care le ai zi de zi.
      Durerea de acum, e altfel decat cea pe care o stiam, nu se mai rezolva cu ras si o sticla buna de vin. Nu se mai rezolva. Cateodata cred ca sunt inconjurat de un nor de ghinion, ca norocul m-a uitat, dar norocul ti-l faci cu mana ta de cele mai multe ori, deci tot eu sunt vinovat pentru durerea ce o port in suflet acum...
      Lumea este perfect făcută, ca un ceas elvetian, iar viata e frumoasa, sunt doua aspecte pe care eu le-am uitat, sau nu le vad, ca si soarele. Sunt un nor de suparare si frustrare, ce bun sa mai iasa? Ce schimbare sa mai fac? Ma simt ca un tehnician in pragul demiterii care nu are solutii pe banca de rezerve. Cand nu vrea, nu vrea...Astept zile mai bune, sau macar mai putin triste.