joi, 24 octombrie 2013

Poveste despre Demiurgi si Zane

Din iedera otravitoare,
am sadit o lumanare.
La lumina ei difuza
te sarut si pari confuza.
Jertfi si morti si doar veninuri
pe-ale noastre umbre tac,
caci misterul e lumina...
Si lumina e mister.

Demiurgul sta de veghe.
Inima ce palpiteaza,
cam doreste sa devina
soapta lui
fara de vina.
El asteapta sa te-n bete...
cu minciuni
fara regrete...

Umplu foi...
le las ca zestre,
cu idei ce sunt ferestre.
Am vanat un "te iubesc"
transformat in "te doresc".
Nu doresc, ca sa te supar
Nu e nimeni vinovat.
Vocea mea nu e divina
caci eu sunt un Imparat.

Doctor mai fara de carte
ce vesteste morti in noapte.

Suflet mai neprihanit,
Creatorul neiubit...

Si eu imi urmez menirea,
sufletul
vreau sa-l impac.
Caci fugim doar de iubire,
si iubire vreau sa fac.

vineri, 4 octombrie 2013

Timpul

    Dumnezeu a creat lumea in 7 zile, 5 din  ele menite sa-i creeze omului conditii de a exista, iar in a6a l-a creat pe om...A7a zi, pentru odihna, caci si Dumnezeu are o parte umana in El, doar suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui.
    Pot spune ca din jocurile mele cu timpul, Dumnezeu a uitat ceea ce conteaza cu adevart in existenta omului, ziua 1. Cea in care spui ca te schimbi, ca vei fi altfel, ca lasi trecutul in spate si dai frau liber celui ce esti cu adevarat.
    Ziua 1 e atunci cand realizezi ca te poti schimba, te poti uita-n oglinda si poti spune "Multumesc Doamne! Azi o iau de la inceput..."

  Fac din noapte zi:

     Ca sa ajungi sa-ti indeplinesti conditia persoanei care esti cu adevarat, trebuie sa intelegi cine esti. Sa ajungi sa sti cat mai mult despre tine, sa dai timpului un curs.
     Eu? Stiu ceea ce sunt si mai stiu ca timpul nu-mi ajunge. Am in cap a4a tentativa de roman si n-am cand sa o scriu.
     Eu sunt Gadea jr. , joc partide pe degete in fiecare zi. Eu creeatorul, eu cel ce incearca sa puna pe hartie bucati din sufletul sau, cu scopul de a-mi promova normalitatea pe care eu o consider sacra.
     Timpul imi e dusman, caci imi omoara sentimente, idei si crezuri. Ma lupt cu el, crezand ca pot iesi invingator si ca va veni un moment in care viata mea va fi subiect de carte...


  Schimbare:

      Am lasat in urma: nopti de betie si lehamite pentru toate ingradirile de care am avut parte. Am inteles ca viata este plina de asa ceva si ca nu e timpul sa iau contact cu asa ceva.
      Ies din casa uitandu-ma la cerc, sperand ca ma voi reintalni cu cei dragi. Soptesc incet un "Fie slavit numele Tau Doamne!" , ajungand sa-mi neg credinta. De ce? Pentru ca deseori ma intreb: "Unde esti Doamne?", atunci cand greul ma ajunge.
    Oare am in ce sa cred? Caci daca ar fi sa pun balant ceea ce am primit bun cu ceea ce am primit rau, nu-mi iese la calcul. Vreau sa fug, sa zbor in lumea asta materiala, superficiala si ipocrita, pe care am primit-o cadou de la aceea entitate divina pe care noi o cunoastem sub numele de "Dumnezeu" . ( Sa fi Tu slavit! Ca noi nu suntem...)
     Sa fie Lumina! Norii sa ne dea fericire si bunatate, ploaia sa ne inveseleasca si visele noastre sa se indeplineasca...

 
   Infernul:


       Bacovia privea viata ca o moarte continua. Ceea ce nu e departe de adevar...Timpul iti ucide lent corpul...El nu ne iarta, doar ne da sansa sa ne facem zilele senine.
       Lumanarile sa arda in cinstea celor cazuti in lupta cu timpul...noi trebuie sa invatam de la ei. Sa nu-i uitam....
       Trebuie sa fim darji si sa stam treji. Trebuie sa deschidem ochii si sa ne simtim ceea ce trebuie sa fim, OAMENI.
       Eu unul am inceput. Vad viata altfel si vreau sa o tranzmit altfel....cu ura si iubire, cu timp si credinta. Vreau sa fac ceea ce e mai bine si sa nu uit de mine...
       As vrea sa inteleg ca viata este un amalgam de intrebari si raspunsuri cu tente de dramatism...Un labirint al mortii din care infernul creeatiei te duce la capat...As vrea sa invat sa mor si sa inviu in aceeasi zi. Sa fie lumina!

marți, 1 octombrie 2013

Eu

     Incurajat de vremea neprielnica de afara si de versurile triste din casti, am sa-ti dedic astazi tie, cititorule, bucati ale sufletului ce nu le-am aratat nimanui.
     Au trecut zile bune de cand n-am mai scris, poate sunt putin prafuit, caci stim cu totii ca timpul este inamicul perfect. Ingroapa incet si dureros: sentimente, amintiri, caractere si suflete milostive. Imi doresc a da jos de pe mine colbu greu si pleura sidefie ce-mi acopera amintirea ca eu chiar am existat, am fiintat pe acest pament.
      Viata, in complexitatea ei, a facut din mine o simpla bila de coci, transparenta, cu ceva inflexiuni rosiatice undeva in partea stanga. M-am rostogolit agale spre un nou prezent, cel de atunci imi urat, de asta l-am numit trecut. Iubire si amaraciune, credinta si suferinta, bunatate si neputinta. Rezumatul exact al unui calator pierdut pe un drum strain, fara lumini, fara cineva sa te impinga de la spate, fara mancarea potrivita...mancarea sufletului, caci de asta aveam nevoie. Hrana spirituala, caci zidisem in mine pe cineva drag...Un amic, prieten, frate, parinte, un tot unitar ce-mi arata mereu cotloanele ascunse ale oamenilor si ale gandurilor de bine pe care le atribuiam lor.
      Un copil blajin, cu mult timp si cu multe de oferit. Eu? Eu gandesc la rece. Analizez, ma documentez si cel mai important: NU CRED NIMIC. El nu-si dorea decat sa fie crezut. Mereu pus pe ghidusii menite sa aduca un zambet pe fata unui om singur si trist. Dar calculatul de mine nu a inteles niciodata de ce el le lua in ras. Caci asa e si viata, azi esti, maine nu esti. Bang! te-ai dus pe pula oricine ai fi...
     Nu te-am uitat dragul meu prieten...te anunt sa sti, desi te-am ingropat si te-am scuipat. Dar asa trebuie, sunt hiene in jurul meu ce mi-au manjit simpla suflare cu nepasarea lor...Te Rog sa nu ma uiti! Caci eu voi veni dupa tine, nu pot sa neg ceea ce sunt la infinit. Sa fi cuminte si sa ma astepti! Cu drag copilul care n-a mai vrut sa fie copil....

luni, 5 august 2013

Speranta

   Printre sticlele de bere si ideile politice aruncate intr-un exces de zel, asta seara am auzit cea mai buna poveste. Nu stiu cum se face ca seamana foarte tare cu povestea vietii mele.
   S-a facut prin 2006 ca destinul sa ma arunce in bratele sportului rege. Primul meu contact cu fotbalul a insemnat imensa stralucire a unui club de la litoral, acolo unde distractia primeaza “futbolului”, asa cum pronunta marii cronicari. Am vazut un gol dintr-o lovitura de departajare, a marelui matelot, Dinu Todoran. Unii il cunosc ca fiind fost jucator la Petrolul sau la defuncta Urziceni, eu il cunosc ca un fin conducator de barja, a unui club imens. Un club cu o istorie nepatata, un club numit FARUL CONSTANTA.
   Pentru mine, acel meci ramane in memorie. Un stadion plin, ce ura o echipa ingamfata ca Auxerre, unde juca compatriotul nostru Daniel Niculae.
   Atunci am spus: “Asta e, de azi voi sti tot ceea ce trebuie stiut despre fotbal!”, desigur mama nu a fost vreodata de acord cu ceea ce ma ocupam. 
   De ce nu as fi putut sa fiu ca orice alt copil? Sa fac balet sau dans de societate? Sau pur si simplu sa joc fotbal….
   Am visat mereu sa ajung un ziarist de succes si sa mi se umple inima atunci cand voi scrie un mega editorial despre cum “Rechinii vor omora campionatul” si vor juca la masa bogatilor. Aveam doar 11 ani, perspectivele erau frumoase…Dar au trecut anii si totusi nu pot trece cu vederea nepasarea multora.
  Ma intreb oare, este corect sa lasi un club cu traditia Farului constantean sa se dezafilieze? Este? Caci pentru mine nu…Astfel mi se fura copilaria.
   Poate ca nu stiu despre generatia din 96, cu Cristi Munteanu, Bogdan Andone, Petre Grigoras si multi altii…dar am auzit de Todoran, Apostol, Farmache, Maxim, Lungu, Curca, Alibec, care mi-au umplut inima de bucurie. De ce? Pentru ca asta am fost mereu…un Constantean ce doreste sa-si iubeasca echipa cu ardoare, dar nu poate, caci mereu au existat certuri…si prin certuri ma refer la lipsa de rezultate si diversele incercari ale unora de a falimenta echipa.
   Sunt de 7 ani intr-o relatie cu acest club si inca n-am incetat sa sper ca vreodata eu si el vom fi cu adevarat fericiti.
   Poate ca o sa dureze ani, poate ca mama va plange ca-mi consum timpul stabilind statistici despre Farul in loc sa invat pentru examenul de bacalaureat…dar cui ii pasa? Farul nu moare! Farul suntem noi si ar fi bine sa intelegeti asta!


Cu drag, un microbist mahnit!

luni, 8 iulie 2013

Testament

Ploaie si ura
Mie-mi canta-n struna!
Durere pagana
Ma arde, sub clar de luna.

Te iubesc!
Si te-am iubit...
Dar tu m-ai rastignit.
Ti-am zambit, nu te-am uitat
Dar port in suflet un pacat.

Tine-ti minte ce va spun!
Vorbe de la un batran:
Pacea voastra cea senina,
Se ascunde in surdina!

Testament va scriu eu voua
Ca nu-i bine sa umblati cu doua.
Fie ele si minciuni,
Va trimit in alte lumi.

Va doresc eu, multa bafta!
Sa aveti grija de soarta.
Ca de nu, ea se va-ntoarce
Si va tine ca pe ace.

Partea proasta, tin sa zic:
Ca iubirea-i un nimic.
Un nimic ce va ucide,
Sentimentele nutrite.

Pare simplu, autist,
Credeti ca eu am mintit.
Dar va zic de la obraz
Clipa sta pe timp de ceas.

Sentimente intre doi,
Ce pornesc acum razboi!
Dragoste si amor ghebos
Ce ma roade pan la os.

Viata mea-i o caterinca.
Multi acum o sa se simta.
Si o sa-mi spuna cu voce tare:
Sa nu traiesti in depravare!

Si am sa v-ascult pe toti.
Siruri lungi de idioti.
Care plin de cretini,
Hai sa nu fim asa intimi!

luni, 1 iulie 2013

Exercitiul

Amara, marea moarta
Ramane resemnata  in camera goala.
Timpul trecator, trecand traditia timpurie…
Acum alcoolul ameteste amarul!

Acum adorm…
Corbii, cutremurator ma privesc.
E limpede,
Sfarsitul  sidefiu  se  suceste,
Trecutul  temator  te  topeste.
Impiedicata de intoleranta,
Uitarea uitarilor e neuitarea!

Nemiscat,
Esesistul estetizeaza
Amagirea actuala a
Momentului mortii.

Betivul bucurestean,
Enumera  evlavios
Tonele turnate,
Imitand  un barman
Asezat aiurea.

duminică, 5 mai 2013

Aroganta si egoism

   Stau aiurea, in singuratatea gandurilor mele si incerc sa-mi amintesc de tine...De ultimul nostru sarut, de ultima imbratisare sau de ultima privire spre ochii tai caprui. Incerc si nu reusesc. Defapt mint...imi amintesc totul. Fiecare loc, fiecare moment, fiecare atingere, fiecare...fiecare lucru ce are legatura cu tine.
   Uneori imi doresc sa arzi. Sa arzi in focul iubirii mele neimplinite ce m-a facut sa sufar, sa vezi cum e sa nu dormi si sa te gandesti la cineva pe care ai vrea sa-l simti aproape, dar el...dar el nu te vrea.
   Ai plecat fara sa-mi spui o iota. Tu dai vina pe mine spunand ca eu am plecat. Fals! Eu am plecat sa te caut, in speranta ca te voi gasi, dar tu deja ma abandonasei...
   Am plecat descult, in cautarea ta, pianista sufletului meu. Am plecat si...si te-am gasit. Dar tu nu doreai a fi gasita, vroiai sa fi singura, asa cum ai fost mereu. Poate ti-am gresit, sau poate nu m-am ridicat la rangul tau. Eu am vrut doar sa-ti vindec ranile...si sa te pastrez doar pentru mine. Sa-ti arat ce gust bun are fericirea, caci am simtit si eu demult.
    Iti mai amintesti ultima noastra discutie? Mi-ai spus ca nu crezi in dragoste, ca e ca si cum ai face o afacere, un troc, un schimb. Iti dau sufletul meu si tu mi-l dai pe al tau.
    Am vrut sa-ti spun ca esti proasta...dar n-am putut, si te-am aprobat. Era prea multa lume in jur...asa ca ti-am zis telepatic, sperand ca vei intelege.
    Mi-e dor sa ne contrazicem aiurea, sa dormim impreuna...si tu sa tipi ca-ti fur toata patura. Mi-e dor sa ma enervez dimineata cand ma trezesc zgariat pe tot spatele. Era cea mai placuta durere.
    In aroganta mea, am tinut mereu sa-ti par superior, desi te-am considerat mereu mult mai desteapta decat mine. Am stiut ca ma vei minti candva...stiu si cand, stiu si cum. A durut atunci, doare si acum si cred va durea mult timp. Dar tot zambesc cand iti aud numele...
     Mai rad, mai plang, mai fumez un pachet de tigari si mai ma imbat ca un porc cand ma gandesc la tine. Incerc sa-mi scriu viata poetic cand imi amintesc de noi, dar nu trebuie sa fiu treaz , caci tu esti cancerul sufletului meu.
     Am mai zis, imi doresc sa arzi, in iad daca se poate. Desi cred ca ai fi in stare sa-l joci pe degete si pe dracu, la cat esti de sireata. Cu mutra aia inocenta ce ma dispera pe mine, cu limbajul persuasiv, ce pare a fi al unui om bland si bun. Cate masti....cata ipocrizie!
     Dar totusi, nu-mi displace. Esti actrita in propria ta telenovela. Reusesti mereu sa sclipesti, sa faci lumea sa te priveasca.
     Imi imaginez acum, un dialog intre noi 2. A trecut ceva timp...dar tot am multe sa-ti spun. Multe de reprosat, caci m-am saturat sa latru aiurea si tu sa nu ma auzi.
   " - Dar imi pare rau! Ma vei ierta? Sti doar ca...acolo undeva, tu ai lasat ceva in sufletul meu. Micul meu arogant...." asta vei spune, in timp ce ma vei mangaia suav pe fata, iar apoi ma vei lua in brate.
     Iar eu, ca un idiot indragostit de tine, ce crezi ca am sa fac? Am sa-ti spun "Da, nu e nimic, mi-a trecut, doar ca...doar ca mi-ai lipsit. Mult!"