-Si ce? Acum o sa incetezi sa traiesti, sa speri, sa zambesti? O sa stai in casa izolata de lume? Pentru ce?
-Pai...
-Pai ce? Iti zic eu,"pai nimic" caci eu nu te las sa fi asa...
Si plec trantind usa de la bucatarie.
Las o imagine in urma, un tablou trist al unei mame plangand dar in acelasi timp zambind fiind mandra de copilul ce l-a crescut. Se pare totusi ca puiul de drac a crescut, poate ca s-a mai maturizat.
Ma pun in pat usor, uitandu-ma pe peretii goi ai camerei mele. Pereti pe care adesea cand sunt trist ii pictez cu vise.
Am devenit un visator cu plumb in ochii in momentul in care a trebuit sa platesc pentru pacatele-mi savarsite de alungul timpului.
Sfera asta vicioasa in care ma invart de ceva timp fara coordonate clare ma seaca de puteri.
Sunt acum alaturi de cea care a fost langa mine atunci cand am lasat capul jos, atunci cand mi-am pierdut speranta ea a regasit-o pentru mine. Sunt puternic pentru cea care a fost la randul ei puternica pentru mine.
Alaturi de ea trebuie sa inving tenebrele unei boli, ale unei societati in care medicii iti spun cu zambetul pe buze ca esti ok cand defapt tu nu esti.
Nepasarea lor ma irita si ma face sa cred ca sunt o virgula intr-un banc sec spus de ei ca o gluma buna.
Ce e de spus? Ce e de facut? Ma intreb putin dezorientat si speriat de responsabilitatea pe care trebuie sa mi-o asum. Am fugit atata timp de responsabilitati, dar abia acum am realizat ca fug ca un caine in jurul cozii...
Stropii de lumina ce imi joaca pe retina umeda ma fac sa tresar din pat si sa ma trezesc indeajuns cat sa iau o decizie inevitabila. Acea decizie pe care trebuie sa o ia orice cauza pierduta in drumul spre reabilitare.
Este greu ca trebuie sa ne gandim si la altii...dar poate ca asta este diferit la mine. Poate pentru asta Dumnezeu m-a lovit de atatea ori si eu ca un las prost ce sunt am fugit si nu am inteles.
Tot ce vreau acum este liniste. Si in acest moment sunt dispus sa fac orice pentru ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu