Dar asta e. In viata sunt suisuri si coborasuri, care trebuie luate ca atare.
Sti cum e, baietii amri nu plang. Isi spun in gand "lasa ca trece" sau "cu siguranta au altii, altele mai grele". Si in final toti cedeaza. Se ascund intr-o camera si dau drumul robinetului de lacrimi.
E 02:12 si ar trebui sa dorm, caci la 7 si jumate ar trebui sa fiu in picioare. Doar ca...doar ca nu pot sa dorm. Astept in intunericul camerei mele sa plang.
Atunci cand ai plecat ai luat cu tine ultima mea lacrima, caci de atunci le-am ascuns bine. Tot neg ca nu mi-e dor de tine. Tot neg ca nu-mi lipsesti, si ca nu imi lipsesc toate dojenile tale ce ma faceau sa am izbesc cu capul de pamant. Vreau sa plang pentru asta, dar se pare ac e adevarat...baietii mari nu plang.
Se zice ca trebuie sa ai curaj sa mori. Eu cred ca trebuie sa ai curaj sa traiesti, caci pana la urma toti mor dar putini traiesc.
Timpul a devenit cel mai mare dusman al meu. Caci pana la urma sunt si eu om si imi e frica de ceea ce nu inteleg. Timpul a devenit de neinteles. Cronos ma alearga prin curtea liceului parca vrand mereu sa ma loveasca mai tare.
Timpul nu le rezolva pe toate, ci le face sa doara mai tare.
Stiu ca n-am mai vorbit de ceva timp, dar considera ca asta e o scrisoare pentrut in care iti zic ca imi lipsesti si ca vreau sa fi acum langa mine...
O lacrima imi curge pe tastatura si una mi se prelinge pe obraz. Mi-am regasit partea umana.
Timpul m-a facut sa am gandesc tot mai des la tine. La cum ai reactiona sau ce ai face tu in diverse momente.
O iau usor. Pentru ac treptat, treptat o sa reusesc din nou sa ma deschid in fata Lui Dumnezeu. Si sa plang doar atunci cand El imi zambeste.
Ce greu e sa fi baiat mare...caci trebuie sa stai fata in fata cu teama in fiecare zi, si sa nu o lasi sa aisa invingatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu