Nu vreau sa sti ca imi lipsesti. Serios, chiar imi lipsesti. Mi-e dor sa te simt aproape, sa te sarut pe buzele-ti suave ce deseori mi-au soptit la ureche, din adancul sufletului, cu cel mai pur ton plin de adevar acele 2 cuvinte pacatoase.
Eu am recunoscut ca am gresit, dar tu? Tu te-ai inchis intr-o camera departe de mine si ai aruncat cheia. Ai rupt toate foile din cartea ce am promis ca o vom scrie impreuna, ai ars toate pozele cu noi...Mi-ai sters numele din minte, cu tot cu chip si cu acele clipe in care nu puteai sa te dezlipesti de mine...
Nu te condamn, nu ma asteptam sa-ti fie usor, dar hai totusi "sa lasam dracu soarta sa ne invete cum arata 2 steaguri albe intre 2 fortarete"!
Dar mna, am aflat ca tu ai acum calea ta. Ce sa zic, mult noroc! sper sa fi fericita. Dar mi-as dori sa nu te mai minti...sti ca tot ce e in jurul tau iti sopteste la ureche numele meu.
Stiu ca iti place sa citesti, ti-am lasat in biblioteca, pe raftul de sus o carte. E destul de buna, o sa iti aminteasca cam cat de fericiti eram cand asteptam rasaritul pe balcon cu o ceasca de cafea in mana, o tigara, muzica buna si o patura...caci tremuram de frig. Dar cam asta este...totul acum s-a terminat.
Vroiam sa-ti spun un secret ce-l am mereu intins pe buze...O secunda, poate doua. Cam atat imi i-a sa-ti zic ca te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu