joi, 23 iunie 2011

Aroma de cafea

Este 6 fara un sfert dimineata. Cred ca am dormit cam 5 minute in seara asta. Lipsa somnului si a chefului de a sta pe o canapea rigida si rece ma face sa incerc sa scriu.
A trecut exact o saptamana de cand am luat vacanta dar eu nu simt asta. Nu simt ca e vara. Poate doar simplul fapt ca in exact 30 de zile de acum voi sarbatorii 16 ani de viata.
Inca nu simt bucuria verii. Nu simt cum razele soarele imi coloreaza pielea alba. Nu simt nimic.
Astept o cafea cu lapte pe stomacul gol, poate...poate ma trezesc din amorteala asta morbida in care ma aflu acum.
Ma gandesc si incerc sa gasesc un cuvant care sa ma defineasca in acest moment. Haos, cred ca asta este cel mai potrivit cuvant. Sunt nedormit de zile insir.
Un vinovat? Cred ca regimul nesanatos al meu de viata si...si nu stiu parca mai este ceva. Ceva ce ma tulbura, nu stiu exact ce. Nu-mi prea pot da seama. Am crezut ca in scurta vacanta pe care mi-am luat-o am reusit sa-mi gasesc un echilibru. Dar poate nu este vorba de un echilibru, poate "karma" vrea sa nu fie liniste in jurul meu. Poate ca daca voi incepe sa cred si in "moksha" ma voi reincarna in trupul unui calugar linistit.
Ca o incheiere seaca, ma duc sa incerc sa dorm , caci m-am plictisit la calculator , macar o ora ar fi bine sa dormitez si eu. Dar e greu sa dormi pe o canapea tare acoperita pe jumate de un shau...

Inca o gluma proasta

-Sti...mi-a iesit o analiza proasta.
-Si ce? Acum o sa incetezi sa traiesti, sa speri, sa zambesti? O sa stai in casa izolata de lume? Pentru ce?
-Pai...
-Pai ce? Iti zic eu,"pai nimic" caci eu nu te las sa fi asa...
Si plec trantind usa de la bucatarie.
Las o imagine in urma, un tablou trist al unei mame plangand dar in acelasi timp zambind fiind mandra de copilul ce l-a crescut. Se pare totusi ca puiul de drac a crescut, poate ca s-a mai maturizat.
Ma pun in pat usor, uitandu-ma pe peretii goi ai camerei mele. Pereti pe care adesea cand sunt trist ii pictez cu vise.
Am devenit un visator cu plumb in ochii in momentul in care a trebuit sa platesc pentru pacatele-mi savarsite de alungul timpului.
Sfera asta vicioasa in care ma invart de ceva timp fara coordonate clare ma seaca de puteri.
Sunt acum alaturi de cea care a fost langa mine atunci cand am lasat capul jos, atunci cand mi-am pierdut speranta ea a regasit-o pentru mine. Sunt puternic pentru cea care a fost la randul ei puternica pentru mine.
Alaturi de ea trebuie sa inving tenebrele unei boli, ale unei societati in care medicii iti spun cu zambetul pe buze ca esti ok cand defapt tu nu esti.
Nepasarea lor ma irita si ma face sa cred ca sunt o virgula intr-un banc sec spus de ei ca o gluma buna.
Ce e de spus? Ce e de facut? Ma intreb putin dezorientat si speriat de responsabilitatea pe care trebuie sa mi-o asum. Am fugit atata timp de responsabilitati, dar abia acum am realizat ca fug ca un caine in jurul cozii...
Stropii de lumina ce imi joaca pe retina umeda ma fac sa tresar din pat si sa ma trezesc indeajuns cat sa iau o decizie inevitabila. Acea decizie pe care trebuie sa o ia orice cauza pierduta in drumul spre reabilitare.
Este greu ca trebuie sa ne gandim si la altii...dar poate ca asta este diferit la mine. Poate pentru asta Dumnezeu m-a lovit de atatea ori si eu ca un las prost ce sunt am fugit si nu am inteles.
Tot ce vreau acum este liniste. Si in acest moment sunt dispus sa fac orice pentru ea.

duminică, 19 iunie 2011

Visele au dat verdictul

Acum ceva ani, intr-o noapte seaca de inceput de iunie stateam intins pe iarba din curtea bisericii din fata blocului. Ca un mare pacatos ce sunt pornisem intr-o calatorie spirituala spre un eu linistit . Ma uitam fascinat cum se imprastie fumul in jurul meu asteptand parca sa gasesc raspunsurile la intrebarile ce ma macinau "Oare ce caut eu aici?", "Ce rol am eu in aceasta piesa de teatru extrem de slaba?". Atunci vine ea. O fata blonda, imbracata intr-o rochie alba, in picioarele goale, cu niste ochii verzi, cu un secret intins pe buze. Paseste usor catre mine cu o ceata densa de mister ce o inconjura. Ajunge in dreptul meu si imi spune "Ai un foc?". Amuzat de penibilul situatiei ii intind o bricheta. Cred ca orice preot ar turba sa vada 2 copii ai Domnului pangarind locul sfant cu dependenta de necurat, de nicotina si gudron. In cele din urma fata se aseaza langa mine fara sa spuna un cuvant. Mirat si poate putin iritat de gestul ei ii spun"Cine esti?Si de ce imi strici linistea?"."Hmm! Octavian cum poti sa spui asa ceva?doar sti ca eu nu am nume si ca nu-ti stric linistea." imi replica ea amuzata. Raspunsul ei m-a tulburat. Daca stiam ca nu are nume inseamna ca o mai vazusem, dar totusi chipul ei nu-mi era cunoscut. Raman blocat cateva secunde apoi o intreb "Ne cunoastem?".
"Da Octavian,ne cunoastem. Ne vedem zilnic, caci eu nu am nume, n-am adresa si tu nu trebuie sa-mi stii numarul. Eu sunt cine vrei tu. Ma vezi in fiecare fata, in fiecare te iubesc si in fiecare zambet al persoanelor pe care le faci fericite, in fiecare reusita a ta. Eu sunt chintesenta ta."
Ciudat, fata nu prea era genul meu, dar cine mai era? Asa ca incerc sa ma impac cu gandul ca ea este "chintesenta mea" si chiar incerc sa profit intreband-o "Daca tu tot reprezinti al cincelea element, ceea ce este esential ar trebui sa stii sa-mi spui care este rolul meu in piesa asta slaba de teatru,nu?"
"Da stiu ce rol ai tu..." se opreste putin muscandu-si buza asteptand parca zambetul de pe fata mea."...dar asta nu inseamna ca iti voi spune." si se arunca imediat peste mine. Vad o lumina. Ma trezesc sub apa cu ea langa mine. Nu suntem singuri, mai vad oameni. Simt ca nu-mi mai pot tine respiratia, am sa ma inec...ba nu, pot sa respir sub apa. Ma trage de mana si incepem o asa zisa plimbare pe langa niste oameni ce trec prin toate simtirile. Ura, tristete, indiferenta, indolenta, dragoste, fericire, satisfactie. Ne oprim langa un adolescent al carui orgoliu imens ii umbreste calitatile de om, il impiedica sa creasca si il face sa fie singur. "Fie ca imaginea asta sa te bantuie Octavian!".
Ma trezesc in patul meu, in camera mea...dar eram ud. Eram ud fleasca. Iar pe mana mea era ceva scris, aproape sters de la apa " A somnium est praenuntiantis Dei, inteligere conatur!"
Speriat, merg sa ma usuc, citatul mi s-a sters de pe mana dar mi-a ramas intiparit in minte si dupa lungi cercetari am reusit sa-l traduc.
"Un vis este un dar de la Dumnezeu, incearca sa-l intelegi!"

Visele au dat verdictul

sâmbătă, 14 mai 2011

Utima oara

Azi iti jur ca a fost ultima oara cand m-am gandit la tine.Tu acum esti pe altundeva facand altceva cu altcineva.Iar eu,am fost altundeva,cu altcineva,facand altceva.Ce pot spune....
Eu m-am ridicat de acolo de jos,unde m-ai lasat tu.Azi m-am hotarat...Ma apuc sa scriu,in adevaratul sens al cuvantului caci ce am facut pana acum a fost o joaca.Nu-mi pasa daca o sa cotesti ceva scris de mine.Defapt chiar te rog sa nu o faci.Si nu doar pe tine te rog asta.Ci pe toti,pentru ca asa ar fi mai usor pentru mine,un blogger mediocru ce scrie doar ca sa se elibereze si ca se plictiseste.As vrea sa nu mai am presiunea asta nenorocita asupra mea.Va respect ca-mi spuneti cand va place,dar va urasc cand veniti la mine cu sintagme fumate de genu"Frate,scriiiiii prea prea jmecher.:X",sau"Ba esti jmecher."si cand va intreb de ce pula mea sunt asa de jmecher voi o dati cotita.As prefera sincer sa ma injurati cand nu va place ceva,adica m-am plictisit sa ma tot uit pe postari mai vechi si sa-mi dau seama ce penibil sunt uneori si voi sa continuati sa-mi spuneti
"Frate esti jmecher."
Sincer,momentan chestiile astea nu ma incalzesc cu nimic.De aceea voi lua o pauza de la scris.
De ce?Simplu,vreau sa treaca o perioada in care sa invat,sa ma documentez despre cum e cu adevarat sa fi un scriitor.Aseara am citit pe net despre un anumit autor,considerat de foarte multa lume un geniu.Este vorba de un autor brazilian,laureat al premiului Nobel pentru literatura.Un om perseverent si increzator in visul lui.
Am citit 5 pagini dintr-o carte oarecare si m-am simtit de tot rahatul gandindu-ma ca poate candva voi ajunge si eu ca el.Acum am sa bag o replica tampita."Mai e timp..."si tocmai deasta ma voi alsa o vreme de bloggereala si ma voi apuca de invatat.Sper sa ma tin si de cuvant.



Apropo!Daca dupa ce citesti asta si incepi sa ma injuri la modul cel mai rau,inseamna ca te simti printre tinte.
Iti dau un sfat....Fa-mi ceva!

joi, 28 aprilie 2011

Am nevoie de o floare

24.07.1995,este ziua din care am ales sa ma nasc,sa traiesc si probabil sa mor in generatia "floare".
Totul se invarte in jurul florilor in aceasta generatie.Daca esti fata ai 2 variante.Prima:sa primesti o floare de la un baiat care te place.Aici ai alte 2 variante:poate fi cel pe care-l placi sau nu.
A 2 a varianta:sa-ti cumperi o floare.Culoarea si parfumul ei iti poate aduce un zambet pe buze.
Daca esti baiat n-ai 2 variante,pentru ca urasti florile.Dar totusi trebuie sa le cumperi.Florile sunt cel mai accesibil cadou.De 8 martie ii dai flori mamei,la ziua ei de nastere ii dai flori,bunicii ii dai flori cand iti mai amintesti ca traieste sau ca trebuie sa iei bani de la ea,cand iti place de o fata ii cumperi o floare si ii spui"Te quero mucho in bat!"[am vazut faza asta penibila intr-o telenovela=))))))].
Cand mai cresti ai 2 variante.Prima:sa dai de celelalte "flori" si a2a:sa nu dai peste nicio floare.Daca alegi prima varianta,incepi sa realizezi in ce tara de cacat traiesti,cu o societate mizera in care trebuie sa porti o masca zilnic ca sa fi acceptat intr-un grup de retardati pe care nici macar nu-i placi,dar cu care crezi ca ai multe in comun.Descoperi miscarea "Rasta",asta daca nu esti un iubitor de "Salam" si incepi sa te crezi urmatorul Bob Marley cantand refrenul singurei melodii pe care o cunosti(Bad Boys).Incepi sa iei masa ca un adevarat iubitor al lui"Jah Jah Deh Deh",ea constand in ciuperci mexicane,m1,LSD,maria si tot felul de cacaturi si ajungi la 30 de ani cu creierii praf si vrand sa dai timpul inapoi,asta desigur daca nu te apuci de ace si iei o supradoza si te-ai dus sa-L saluti pe Iisus.
Bine,poti realiza in ce tara de cacat traiesti si fara sa descopri celelalte flori.Pentru ca este atata mancatorie,demagogie,prostie,incompetenta si sa zic asa"coruptie"(un termen relativ deoarece la noi cotele de coruptie ating limite inimaginabile),incat se observa cu ochiul liber de la inaltimea domnului Boc.
M-am uitat zilele trecute la acea cutiuta magica cu imagini numita televizor,pe un post local,unde am vazut ceva ce m-a lasat interzis.In Romania se cere o adeverinta,de la o institutie dezafiliata de 2 ani si 7 luni.GENIAL!!!!!"Land of Choice".
Cred ca a fost singura emisiune interesanta de la televizor in ultimii 2 ani si 7 luni,in rest numai scandaluri de 2 lei,jigniri aiurea in tramvai si multe alte chestii normale.
Copii din ziua de azi sunt educati de televizor.Dupa generatia"florilor" va urma generatia"OTV" care oricum si-a pus amprenta si in generatia mea.Cautam senzationalul in orice.Defapt as cam lua o pauza acum ca o tot caut pe "Elodia" si cred ca este la mine in gradina.
NU!Nu este la mine in gradina...si nici nu ma intereseaza unde este!
Pe mine ma intereseaza doar faptul ca stiu ca nu sunt singurul din generatia"florilor",singurul "florist"care vrea sa dea foc "florilor Haului".Si ii am cu mine pe baietii mei.Niste "floristi" ce-si cumpara zambile asteptand zile mai dulci ca mierea de albine,problema este ca baietilor le este foame si au si arme.

marți, 12 aprilie 2011

Vreme de demult

Azi mi-a sunat telefonul de 2 ori.M-a sunat un numar din strainatate.Cred ca era Cornel...fratele meu din Madrid.Nu ne-am mai vazut din vara.Acum incerc sa-mi amintesc cand am vorbit ultima data cu el...cred ca acum 2 luni pe mess.Incerc sa sun...intra robotul.Mortii masii de cartela idioata...Pe mess nu e on,nici pe facebook.Probabil ii e dor de mine,de cartier si de oras.Ca el sunt multi.Imi amintesc cum era cand ne strangeam la fotbal in curte la "10" .Verile erau ale noastre. Tin minte ca faceam orice ca sa stam cu baietii mari la scara.Tin minte ca odata am batut vreo 3 tigani ca sa pot sa glumesc si sa sparg seminte cu ei.Acum?Mai sunt 2-3 care mai beau pe la scara... ii mai vad si ii salut,uneori mai stau cu ei.Dar nimic nu mai e la fel,nici berea si nici semintele.Toti sunt sictiriti de probleme si de munca.Sunt printre mezinii cartierului,tanar licean,in culmea prospetimii fizice si mintale...Dar deseori cand trec pe stradutele din jurul blocului imi amintesc de vremurile de demult si mi se taie picioarele,gandurile imi zboara departe si amintirile imi vin in minte.Aveam locul nostru special"Locul Fermecat" unde se intamplau magiile gen.Prima dragoste,primul sarut,prima tigare fumata,prima doza de bere bauta(implicit prima betie).Eram tampiti.N-am sa uit niciodata cand m-am ascuns de politie intr-un boschete... cand a scos un amic"vipera" la o baba...Vremuri de demult.Acum ma gandesc ca trecutul era tare dar prezentul trist.As vrea sa vorbesc cu Cornel si sa-i spun ca totul s-a schimbat.Ca stateam pana seara tarziu afara atunci,acum nici macar nu ne mai vedem...Inainte cand aveam o tigara o imparteam,acum am 2 si n-am cu cine sa le impart...