duminică, 21 aprilie 2013

Demonii

Insangerat,
Stau acum culcat.
Asteptand durerea sa treaca
Cand primul vals sta sa inceapa
Tu, mica mea incapatanata
Imi faci inima sa bata.

Durere si-nclestare
Am platit in nepasare.
Friguros si inghetat
Te-am asteptat desfigurat...

Desfigurat si ipocrit
2 ani de zile?
S-au sfarsit!
Au trecut si au murit,
Demoni grei m-au parasit...

Si-n catedrala zac zidite
Patimile ipocrite.
Si-n cimitir s-au ingropat
Amintiri de neuitat.

Iar din cer un gand pagan
Rastigneste un batran.
Si batranul striga tare:
"Aripile vor sa-mi taie!"
Sa ma duca in nestire
Cred, spre nefericire.

Doi ani si doua zile
Am murit si am inviat.
Dintr-o singura sclipire
Sufletul mi l-am salvat.

joi, 11 aprilie 2013

Despre Noi

Am ragusit!
Am ragusit strigand dupa iubire!
Oameni?
Oameni vin, oameni pleaca,
Oameni cer, oameni primesc...
Ei te imbata
Si te desfata
Cu laude si cu minciuni,
Cu aplauze si dimensiuni,
D-un sarpe trimise,
Si de zdrente transmise.
Aud soapte-n ureche,
Despre suflete pereche.
Ei se cauta,
Ei se cearta.
Ea sa ceara, el sa vada,
Ea sa creada, el sa piarda,
Ea sa piara, el sa moara!
Nascuti din durere, cu ganduri de miere,
Razbat!
Se bat.
Cu reaua lume
Ce vrea sa fure
O minte brilianta
De suflet controlata.
Cu inima fragmentata, de-o platosa aparata
Te vreau!
Te vreau sa fim:
Unul in doi si doi in unul.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

UNATC

Ea: - Buna!
Eu: - Buna! Te iubesc!
Ea: - Huh! Bine...hai sa stam jos!
Eu: - Da, desigur...
Ea: - Vroiam sa-ti spun ceva.
Eu: - Spune-mi!
Ea: - Mai bine nu...suna aiurea si o sa razi de mine.
Eu: - Ba nu! Ce este important pentru tine, este important si pentru mine.
Ea: - Noi 2...suntem cei mai buni prieteni, nu?
Eu: - Da, din clasa a2a chiar.
Ea:-  Da...din clasa a2a... Si vroiam sa-ti spun ca iubesc pe cineva.
Eu: - E ok sa iubesti pe cineva.
Ea: - Un baiat superb!
Eu: - Sigur e superb!
Ea: - Asa frumos...
Eu: - Cel mai frumos!
(in acelasi timp)
Ea: - Il iubesc pe Catalin!
Eu: - Te iub...
( dupa cateva secunde de liniste)
Eu: - Pe Catalin?
Ea: - Da, Catalin, cel mai bun prieten al tau.
Eu: - Da, Catalin...
"Si Stop!" se aude puternic in sala.
- A fost perfect! Bravo! Contactul vizual cu publicul a fost in permanenta o prioritate desi n-ati uitat sa va uitati unul la altul ca 2 "indragostiti" ce sunteti. Tavi, buna improvizatia, si mai buna expresivitatea si tonalitatea vocii, dar nu poti spune "Te iubesc!" asa din prima...Trebuie sa treaca ani, tine minte asta!
Spuse Domnul Profesor Chirnovean, la al carui curs am asistat. Arta actorului de teatru si film.
     Sunt extrem de incantat, am primit 2 minute de celebritate pe scena din Sala Atelierelor din incinta UNATC.
     Sunt in jur de 70 de oameni aici. Iar eu ma asez la locul meu, prin randurile din spate...inca imi tremura picioarele, a fost magnific. O caut cu privirea pe frumoasa mea partenera. O cheama Iulia, viitoare studenta aici, e doar cu putin mai mare...Dar, ochii verzi superbi ca ai ei, n-am mai intalnit. Asta conteaza!
     Parul saten, putin ondulat, picioare subtiri, talie finuta si un zambet ce ma trimite mereu in visare.
     Ea nu ma cunoaste, dar eu da. O tin minte de anul trecut cand a venit in Deva pentru un spectacol. Eram si eu prin zona, incercand sa-mi dau seama ce inseamna un "musical". Ea statea in spatele meu, dar ne-am intalnit dupa spectacol. Se impiedicase de mine si ii cazusera lucrurile din geanta.
    Am ajutato sa-si strange "catrafusele", era grabita...dar si grabita e frumoasa.
    Defapt, e frumoasa oricand!
    A trebuit sa prin ocazia sa joc rolul de baiat timid si sensibil, la propriu, ca sa pot sa vorbesc cu ea. Si nici macar nu era vorba despre noi. Ne-am lasat gandul sa zburde prin sufletele noastre si asa am realizat ca eu nu eram Tavi si ea nu era Iulia. Eram 2 proiectii a constiintei fiecaruia. Doar in lumea reala eram noi, la nivel psihic fiecare isi creease o alta realitate. Ea era superba doar dupa ce nu m-am mai gandit eu la...(nu cred ca va intereseaza) si eu eram eu, bine nici nu cred ca a contat prea mult pentru ea "cine eram eu".
    Atunci cand o apucasem de mana, mi-a transmis o anumita energie. Parca-mi spunea la nivel senzorial " esti dragut, dar iubesc un altul" ( nu ma injurati prea tare, imi place sa visez).
     O simteam ca e ranita. Ca vrea sa-i fie sufletul alinat de un el. Acel el, pe care eu il urasc. chiar daca nu il cunosc. Ea e frumoasa si gratioasa...si trebuie sa fie a mea. Si va fi a mea! ( mda...)
      Vreau dragoste si teatru. Vreau implinire si fericire. Aici, la UNATC, m-am simtit liber, pentru 4 ore si 10 minute...un ilustru necunoscut, ce se plimba aiurea pe coridoarele scolii, incercand sa nu para prea absorbit de tablourile sau afisele de pe pereti. Un anonim "celebru" in 2 planuri diferite, ce absoarbe fiecare lucru ce are legatura cu sufletul.
       Acesta sunt eu. Un eu care si-a gasit locul!

luni, 25 martie 2013

Sufletul meu

    Ademenit de gînduri triste, spre melancolie, scriu. Mi-amintesc de noi, de şoapte si săruturi surde, în vîntul puternic ce-ti făcea parul roşcat a fi vîlvoi.
    De plajă, de mare, de toamna si de iarna...dar în special de noi si fericirea noastră.
    Te vreau în noapte, te caut în zi si te găsesc în amintiri!
    Ti-am dat tot ce aveam. Suflet, creaţie, bucurie si mai ales, dragoste eternă! Erai muza mea, acum apusa, dragoste neimplinita ce asteptai sa fi rapita de un alt eu. Mai bun, mai frumos, mai deştept si mai puternic. Un eu cu care sa nu te certi din nimicuri, pe care sa-l înţelegi uşor, si un eu caruia sa înţeleagă toata acţiunea ce-o dădeai.
     Te urăsc! Dar totuşi te vreau...admiram tot la tine. Pana si felul în care-ti musti buza mi se pare frumos. Entuziasmul tău, pe care-l arătai ,cand mă apucai de mană si incepeai sa fugi si sa ma tragi după tine, imi lipseste azi, cand trec prin fata blocului tau, sperînd ca poate ai sa cobori si ne vom vorbi! Trag tutun, sperînd ca poate ai sa simti mirosul de fum si ti se va face pofta de o tigara. Si vei iesi afara sa fumezi. Si ai sa-mi ceri foc, căci tu nu posezi asa ceva...
     Eu voi zambi pervers, si mă voi oferi sa-ti aprind tigara, căci vreau sa-ti mai simt rujul ieftin, pentru o ultima oară.
     Parfumul tău preferat, îl simt si azi, cand trec pe langa magazinul din colt. Are sticluta albastră si-l foloseste mereu vanzatoarea de acolo.
     Tin minte totul, si-mi lipseşte totul. Sunt gol pe dinauntru...sunt gol de cand ai plecat si m-ai lăsat sa răzbat singur in lumea asta distrusă, plină de măşti de fier si suflete reci.
     Te urăsc! Iar îţi spun asta, dar totuşi te iubesc!

marți, 5 martie 2013

"Cunoaste-te pe tine insuti"

  Am auzit pe la colturi, cum ca "dragostea e nevoia de a iesi din tine insuti" sau proiectia ta in alt eu. Cu alte cuvinte, ca sa stice e dragostea, trebuie sa sti cine sau ce esti.
  Cine sunt eu? O multitudine de intrebari si raspunsuri, o multime de raspunsuri contrare sau niste gramezi de substante chimice amestecate neomogen si modelate miraculos, cumva spre a functiona intr-un ansamblu perfect.
  Sunt din toate cate ceva. Din unele mai mult, din altele mai putin. In opinia mea, procesul de auto-cunoastere poate fi simplificat daca oamenii ar citii mai mult. Mai mult, dar cu care sa rezoneze. Aventura, drama, comedie, "dragoste", orice este binevenit. Oricand putem avea surpriza de a ne vedea in pielea unui personaj cu care nu ne-am fi inchipuit ca putem rezona.
   O carte, iti poate deschide noi orizonturi. Sunt pagini de fantezie ce-ti permit pentru cateva clipe sa traiesti o alta viata.
   Sunt de parere ca fiecare din noi are o componenta schitata intr-un text literar. O poezie, o nuvela, o piesa de teatru, un roman, ceva ce este in noi, este ascuns printre randuri.
    Fie ca esti Oliver Twist, sau uriasul Gulliver, sau simplu Catalin ( din Luceafarul), sau oricine altcineva, esti ascuns in carti. Nu degeaba "in libris veritas"(in carti exista adevarul), caci paginile sunt scrise de oameni, iar noi ce suntem? Suntem oameni.
    Cunoasterea de sine este defapt un puzzle, depinde de noi daca va fi unul complicat sau nu. Fiecare lucru pe care il aflam despre noi, este o noua piesa. Iar tabloul realizat la "final" esti tu.
     As vrea sa inchei cu un alt lucru pe care l-am auzit pe la diverse colturi, se zice ca "ceea ce spui despre tine este intotdeauna poezie". Un discurs despre sine este arta, fie ea abstracta sa nu, asta daca ai ce sa spui despre tine...

vineri, 22 februarie 2013

Faliment Sentimental

   40 de grade cu plus, am febra si delirez aiurea despre viata. Parca as fi partas la ea.
   Sorbind dintr-un pahar, ma gandesc aiurea " Dar oare eu chiar exist? Chiar traiesc? ".
   Ce inseamna sa traiesti? Sa-ti duci existenta mizera, mascata, intr-o sala saracacioasa umpluta de mojici ce aplauda animalic la orice tata sau pizda descoperita.
    Am sa va spun o poveste, cu un oarecare actor, sarac, ca oricare altul, dar el avea un tel, maret din spusele sale. Un om superior, de geniu, cam neinteles si suparat pe viata.
    Din cauza lui beau, plang si ma gandesc cu adevarat la drumul pe care il parcurg in viata.
    Cica fuse o data un tinerel, frumusel, ce visa sa ii faca pe oameni fericiti. Se nascuse dintr-un neam de comici. Tatal sau era sufletul oricarei petreceri, stingea taria cu vin si inchina spre cel care ii facea cinste. Canta la balalaica sau la coaste.
    Sotia lui, o veche fata de imparat, cu multa mosie, il iubea ca pe ochii din cap, caci era gentil al dreacu`. O mangaia ferice, o si machia din cand in cand.
     De mic copil, artistul nostru era obijnuit sa tipe, caci asa vazuse in familie . Tatal sau, era guraliv de fel, tipa sa se faca auzit si vorbea din cale afara de frumos.
     Acest artist, un oarecare, un alt zero intr-o simpla infinitate, se gandea mereu, "Ce inseamna viata? Ce inseamna sa traiesti?". Ani de zile nu si-a gasit raspunsul, preferase sa treaca prin adolescenta neobservat, caci adolescenta doare pentru toti. A preferat sa spuna "nu" dragostei si nu cunoscuse vreodata o dulce sarutare de pe buzele unei fete.
      El avea poezia. Era olimpic vara de vara, dar putea sa explice teoria lui Kant din "Critica Ratiunii Pure", si sa o aplice in matematica. Un alt golan idiot, neintegrat in societatea asta perfecta, manata doar de ura si invidie.
      Nu a dat afara de bogatie, dar era incredibil de destept. Stia ca liceul este doar o mlastina in care adevaratele valori se inneaca din cauza lipsei de nepasare, si astepta obstescul sfarsit...caci aproape renuntase la viata de artist.
      Parca-si pierduse un brat, sau un picior, caci isi impusese sa nu mai scrie, sa nu mai joace si sa numai cante. Divortase de arta si voia sa-si refaca viata alaturi de prostie.
      Prostia asta, o alta curva pe care o fut toti nespalatii.
      Arta plangea seara de seara. Ii era dor, ca unei adolescenta ce-si pierde primul iubit....
      Actorasul nostru, pe care sa-l numim Florin, sau Iulian, sau Octavian, sau cum vreti voi, plecase la facultate, dupa indelungi certuri cu ai sai parinti, intrase la constructii la Bucuresti, ca cica, vezi Doamne! acolo se face carte si-si va face si el un rost. Va avea o diploma, un statut, o prestanta si nu va fi un betiv notoriu ca tasu.
      Intre 2 betii obscure, mai dadea cate o sesiune, si invata...caci banii de bautura cereau note. Era exact ca tasu, sufletul petrecerilor, se imbata, tipa si mereu facea scandal. Toate bune pana intr-o seara cand, ametit in cautarea secretului lui Bachus, a decis sa plece acasa. Cu pieptul curbat de tuse, trecu dupa un colt, unde-si aprinse o tigara.
      "De ce Doamne? De ce? De ce pula mea mi-ai dat darul vietii? Ti-am cerut eu ceva muistule?". Era suparat, ca nici soarele nu-i mai zambea. Se culca cand el rasarea si se trezea cand el era apus de mult. Lumina soarelui ii era straina. Nici el nu mai stia cand e treaz sau nu.
      Viata e complexa, ca o partida de poker, se complica daca nu-ti joci mainile cum trebuie.
       Dar a lui era abstracta. Primea doar 2-3 si nu facea chinta, mai primea cate o pereche, caci asa isi gasea el alinarea.
       Trecura 2 ani. Deja ciroza ii batea cu flori de inmormantare la usa. Vomita sange, scuipa verde si se simtea tot mai prost.
        Hotarase sa mearga la biserica, caci de mama si tatal lui nu mai auzise de ceva vreme si se gandise ca poate Tatal ceresc, pe care-L injura mereu ii va spune o vorba buna.
         Dar nimic. Poate acolo in Rai nu e smenal. Stim si noi cum e...
         Voia sa moara, voia sa scape de durere....renuntase la vise, la dorinte, la tot ce planificase in zilele in care-si lingea ranile facute de indiferenta celor ce-l inconjurau.
         Un alt talent ce va muri speranta, asa cum se spune in fotbal.
         Pe patul de moarte, cu dializa zilnica, incepuse sa scrie iar. Condeiul si foaia ii veneau perfect in mana.
         In 2 zilele scrisese 500 de pagini. Timpul era scurt...si avea multe de spus. Isi regasise dragostea si pentru prima data un zambet ii rasarise pe buze. Era fericit. Simtea ca moare, dar nu-i parea rau.
         Dupa alte 2 zile...murise. Insuficienta renala. Dar apucase sa termine manuscrisul. Il daduse unui profesor din liceu, chiar in ziua in carea avea sa-si dea duhul. Profund impresionat de soarta artistului, acesta il publicase.
         Cartea sa, intitulata "Faliment Sentimental" se vanduse ca painea calda. Dupa un an, se vandusera 10 000 de exemplare. Cartea era un succes...
          Oamenii, incepusera sa infiintez centre pentru alcolici. Si sa doneze bani catre bolnavii ce fac dializa zilnic. Lumea era in soc, si cuprinsa de o compasiune imensa catre cei cu probleme...
         Moartea sa, a insemnat salvarea multor altora. Acest actor prin viata, il am ca idol. A facut sa merite ultimile clipe din viata lui mizera. Si a dat un raspuns. "De ce traim?", ca sa facem ceva sa conteze.
        Din cauza asta traim, din cauza asta trecem peste toate piedicile puse de viata. Pentru notorietate, pentru bani sau simplu...pentru recunoasterea de dupa viata.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Oda

    In intunericul camerei in care stau, ma intreb nelamurit " ce sunt eu?" . Un copil ciudat neinteles, acceptat pentru ca sunt talentat, amuzant si inteligent.
    O putoare de om, aerian, blocat in mintea sa, menit sa scrie zi de zi.
    Scriu filme, poezii, eseuri despre viata. Despre dragoste si peranta. Iti da cu virgula cand le pui in balanta.
    Asa-mi da mie, dar poate tie ti se pare gresit. Sunt matematicianul nebun, ce incearca sa dea o formula de calcul sufletului si intregi sale existente.
    Filosofand aiurea, imi petrec existenta macinat de amintiri si de simtaminte ce nu le inteleg.
    Mai plec, ma mai intorc, mereu pus pe fuga. Pus pe treaba si-mi doresc doar ca lumea sa inteleaga ca asa sunt eu. Bun si rau, romantic si pervers, vindicativ si onest. Un simplu zero intr-un mare univers.
     Poate putin ratacit. Are cineva o busola? Caci imi doresc sa-mi gasesc calea.  Vreau sa ma descopar pe mine, sa ma inteleg si sa nu ma surprind vreodata. Caci m-am saturat de jocurile astea ale vietii in care spun "eu nu voi face asa ceva vreodata", iar karma se repede asupra mea ca o napasta si-mi arunca o pereche de "asi" in fata cand eu am una de decari si-mi spune "Vezi? Ai facut asta pana la urma.".