vineri, 1 iulie 2011

Declin

Asta cred ca va fi scrisoarea mea catre Dumnezeu, pe care sper sa o citeasca.
Sunt vicitima colaterala in razboiul purtat de mediocrii din jurul meu. N-am crezut ca o sa ma afecteze atat de tare actiunile unor oameni care cumpara democratie cu miros de latrine. De ce a trebuit sa-i iei 25% din salariu mamei mele? Poate acum as avea nevoie de hartiile alea nenorocite. De ce ma intereseaza pe mine ca tu nu stii sa vorbesti si totusi esti un mare conducator? De ce ma intereseaza pe mine conflictele voastre banale in care sunteti in stare sa va jupuiti? Pentru ce? Pentru o gluma proasta, pentru o decizie gresita?
O sa vina o zi in care ar trebui sa platiti si nu o sa va placa. Eu sunt linistit gandindu-ma la viitor. Voi? Mdea, cred ca si voi...Barabas liber si Iisus pe cruce...
Ai cuie in maini de fraier Iisuse, caci acum in anul 2011, in Romania, defapt peste tot, noi fii tai suferim de saracie, ipocrizie, prostie si inca 120 de mii de boli nedescoperite sau ascunse.
Liberul arbitru este prostit cu zile mai senine, mai dulci ca mierea de albine. CACAT, mancat cu polonicul. Orice zi este o oportunitate de a distruge intelecte, de a manipula masele de oameni prin televizor. Eu exist pentru ca rezist. Dar cat? Cat sa mai suport atata mizerie si batjcoura?
Evit sa deschid televizorul. Si cand il deschid dupa 10-15 minute il inchid la loc. Presa nu o mai citesc si acum ma scarbeste amintirea dorintei de a devenii jurnalist.
Fiecare zi pentru unii este o noua sansa de a critica ceva ce nu inteleg. Sexalcoolsipoezii.blogspot.com nu este facut pentru bani. Este facut pentru mine si pentru ca asa simt eu. Si in fiecare zi imi vine sa-l sterg, sa las balta tot ce am reusit sa fac intr-un an si jumatate aproape. Dar nu o fac. Nu am curajul sa-i dezamagesc pe acei oameni care m-au laudat fie si din simpla politete dar si pe aceea care mi-au adus critici PERTINENTE.
As vrea ca cei ce imi citesc blogg-ul, destul de putini, cred, sa inteleaga ca uneori sunt mari diferente intr-e narator si autor. Asta nu pentru ca sunt ipocrit, ci pentru ca reusesc sa transpun si sa gandesc niste idei in asa fel incat sa nu semene cu ce as gandi eu defapt.
De ce? Pentru ca vreau sa te surprind, pentru ca vreau sa fiu diferit, vreau sa fiu eu. Nu mai vreau sa port o masca, desi sunt fortat de asta. Si culmea nu anturajul ma forteaza sa port o masca. Ci persoanele noi pe care le cunosc, uneori chiar familia ce vrea sa faca din mine o "usa de biserica", un intelectual notoriu ce in 3 luni va rescrie legile fizicii. Poate legile nescrise ale lui Bachus dar in rest nimic.
Vremea de afara ma deprima grav.
Ar trebui sa fiu fericit. Nu am nimic de facut, este vara, este vacanta. Este pe dracu!
Sunt atat de scarbit de oameni incat nici macar nu mai imi vine sa ies pe strada. Nu pot sa cumpar un suc fara sa primesc o privire ciudata si un gand de genu "Uite-l si pe pamfletul asta isi cumpara suc..." poate o sa credeti ca exagerez, dar nu o fac. Sunt lucruri care mi se intampla mie in viata mea cotidiana, super amuzanta si plina de vise.
Am fost la biserica, sa dau un acatist si sa-Ti mai vizitez casa de pe pamant. N-am vazut nimic special...Vii cu vinul, mortii cu mortii lor si preotii cu hotii. Unul din ei a venit si m-a luat la vorba, a inceput sa predice invataturile Tale. La un momentdat imi dadea si sfaturi despre cum ar trebui sa scriu si ce ar trebui sa fac. Adevarul e ca eu nu vreau sa ma schimb si defapt eu nu pot scrie un final fericit...
Acum stau si imi fumez creierii, ma las dominat de nicotina, gudron si ate prostii ca sa rezist crizelor de nervi ce ma apuca fara motiv. Echilibrul care am crezut ca il am vad ca s-a pierdut. Am obosit. Doamne, am obosit!

marți, 28 iunie 2011

Negru

"Un piept curbat de tuse, cu sange in batista" apare de dupa coltul strazi intunecate. Purtand un palton gri si zdrenteros, o palarie neagra prafuita, sunt eu uitandu-ma in vitrina unui anticar inchis. Ma plimb prin ploaia seaca si enervanta ce ma uda, sperand parca totusi ca ma va spala de pacate. Nu uit sa ma inchin cand trec pe langa biserica si indrept ochii spre Tatal Ceresc intrebandu-l parca de ce a mai pictat lumea in culori vi si minunate pe care noi le umplem de negru si alb. Daca il faceai direct gri poate nu mai vedeam jegul ce-l inhalam la fiecare gura de aer de care avem atata nevoie. Natura moare. Pamantul parca nu ne mai vrea. Dezastrele astea de care suntem atat de speriati ne apartin. Pamantul sfant ce ni l-ai oferit e plin de vampiri ce-i sug sangele ca sa-si hraneasca robotii ce vor sa ne corupa, si incearca sa ne educe in stilul lor materialist si prostesc. Banu conduce. Ne gandim la bani, ne inchinam la bani. Copiii ce se nasc carunti pasesc desculti pe cioburi si jar incins pe un drum anevoios plin de piedici. Ei nu stiu ca sunt amanetati dinainte de nastere. Hartiile cu chipurile lui Enescu, Iorga, Grigorescu, Eminescu si Vlaicu ne stabilesc locul in societate. Ne stabilesc felul in care oamenii se uita la noi. Prefer sa ma ridicati pe cruce decat sa ma mai judecati dupa niste simple hartii. Prefer ca eu sa fiu altfel si ca lumea sa se uite urat la mine cum incerc sa predic in jurul meu mentalitatea mea eficienta, dar totusi atat de urata de oameni, in care sistemul de valori al unei persoane sa primeze. Am devenit sincer cu mine. Acum accept realitatea, dar totusi incerc ca un nebun sa o schimb. Poate ca traiesc in lumea mea paralela "condusa de interlopi" (spuse ale celui mai mare critic al meu) si in care visele sunt permise decat sa orbecaiesc in negrul lumii reale in care ma impiedic de indolenta, prostie, nepasare si ipocrizie. Ma bucur de fiecare seara in fata calculatorului in care pot da frau liber imaginatiei si eului meu scriitoresc(mediocru de atfel) descarcandu-ma de problemele cotidiene. Vreau sa sparg vitrina anticarului caci dupa ea se afla o carte cu coperta veche pe care scrie "Plumb". As vrea sa citesc acum putin din versurile Bacoviene apoi sa pun cartea la loc si dintr-un pocnit din degete sa repar vitrina. Dar plec. Plec incet spre casa ingandurat si poate speriat de ce urmeaza maine. In fata blocului zacea mort de beat un om al strazii. In dreapta lui o sticla de coniac goala si o icoana asezata pe o biblie. "Crestin...Noapte buna!".

joi, 23 iunie 2011

Aroma de cafea

Este 6 fara un sfert dimineata. Cred ca am dormit cam 5 minute in seara asta. Lipsa somnului si a chefului de a sta pe o canapea rigida si rece ma face sa incerc sa scriu.
A trecut exact o saptamana de cand am luat vacanta dar eu nu simt asta. Nu simt ca e vara. Poate doar simplul fapt ca in exact 30 de zile de acum voi sarbatorii 16 ani de viata.
Inca nu simt bucuria verii. Nu simt cum razele soarele imi coloreaza pielea alba. Nu simt nimic.
Astept o cafea cu lapte pe stomacul gol, poate...poate ma trezesc din amorteala asta morbida in care ma aflu acum.
Ma gandesc si incerc sa gasesc un cuvant care sa ma defineasca in acest moment. Haos, cred ca asta este cel mai potrivit cuvant. Sunt nedormit de zile insir.
Un vinovat? Cred ca regimul nesanatos al meu de viata si...si nu stiu parca mai este ceva. Ceva ce ma tulbura, nu stiu exact ce. Nu-mi prea pot da seama. Am crezut ca in scurta vacanta pe care mi-am luat-o am reusit sa-mi gasesc un echilibru. Dar poate nu este vorba de un echilibru, poate "karma" vrea sa nu fie liniste in jurul meu. Poate ca daca voi incepe sa cred si in "moksha" ma voi reincarna in trupul unui calugar linistit.
Ca o incheiere seaca, ma duc sa incerc sa dorm , caci m-am plictisit la calculator , macar o ora ar fi bine sa dormitez si eu. Dar e greu sa dormi pe o canapea tare acoperita pe jumate de un shau...

Inca o gluma proasta

-Sti...mi-a iesit o analiza proasta.
-Si ce? Acum o sa incetezi sa traiesti, sa speri, sa zambesti? O sa stai in casa izolata de lume? Pentru ce?
-Pai...
-Pai ce? Iti zic eu,"pai nimic" caci eu nu te las sa fi asa...
Si plec trantind usa de la bucatarie.
Las o imagine in urma, un tablou trist al unei mame plangand dar in acelasi timp zambind fiind mandra de copilul ce l-a crescut. Se pare totusi ca puiul de drac a crescut, poate ca s-a mai maturizat.
Ma pun in pat usor, uitandu-ma pe peretii goi ai camerei mele. Pereti pe care adesea cand sunt trist ii pictez cu vise.
Am devenit un visator cu plumb in ochii in momentul in care a trebuit sa platesc pentru pacatele-mi savarsite de alungul timpului.
Sfera asta vicioasa in care ma invart de ceva timp fara coordonate clare ma seaca de puteri.
Sunt acum alaturi de cea care a fost langa mine atunci cand am lasat capul jos, atunci cand mi-am pierdut speranta ea a regasit-o pentru mine. Sunt puternic pentru cea care a fost la randul ei puternica pentru mine.
Alaturi de ea trebuie sa inving tenebrele unei boli, ale unei societati in care medicii iti spun cu zambetul pe buze ca esti ok cand defapt tu nu esti.
Nepasarea lor ma irita si ma face sa cred ca sunt o virgula intr-un banc sec spus de ei ca o gluma buna.
Ce e de spus? Ce e de facut? Ma intreb putin dezorientat si speriat de responsabilitatea pe care trebuie sa mi-o asum. Am fugit atata timp de responsabilitati, dar abia acum am realizat ca fug ca un caine in jurul cozii...
Stropii de lumina ce imi joaca pe retina umeda ma fac sa tresar din pat si sa ma trezesc indeajuns cat sa iau o decizie inevitabila. Acea decizie pe care trebuie sa o ia orice cauza pierduta in drumul spre reabilitare.
Este greu ca trebuie sa ne gandim si la altii...dar poate ca asta este diferit la mine. Poate pentru asta Dumnezeu m-a lovit de atatea ori si eu ca un las prost ce sunt am fugit si nu am inteles.
Tot ce vreau acum este liniste. Si in acest moment sunt dispus sa fac orice pentru ea.

duminică, 19 iunie 2011

Visele au dat verdictul

Acum ceva ani, intr-o noapte seaca de inceput de iunie stateam intins pe iarba din curtea bisericii din fata blocului. Ca un mare pacatos ce sunt pornisem intr-o calatorie spirituala spre un eu linistit . Ma uitam fascinat cum se imprastie fumul in jurul meu asteptand parca sa gasesc raspunsurile la intrebarile ce ma macinau "Oare ce caut eu aici?", "Ce rol am eu in aceasta piesa de teatru extrem de slaba?". Atunci vine ea. O fata blonda, imbracata intr-o rochie alba, in picioarele goale, cu niste ochii verzi, cu un secret intins pe buze. Paseste usor catre mine cu o ceata densa de mister ce o inconjura. Ajunge in dreptul meu si imi spune "Ai un foc?". Amuzat de penibilul situatiei ii intind o bricheta. Cred ca orice preot ar turba sa vada 2 copii ai Domnului pangarind locul sfant cu dependenta de necurat, de nicotina si gudron. In cele din urma fata se aseaza langa mine fara sa spuna un cuvant. Mirat si poate putin iritat de gestul ei ii spun"Cine esti?Si de ce imi strici linistea?"."Hmm! Octavian cum poti sa spui asa ceva?doar sti ca eu nu am nume si ca nu-ti stric linistea." imi replica ea amuzata. Raspunsul ei m-a tulburat. Daca stiam ca nu are nume inseamna ca o mai vazusem, dar totusi chipul ei nu-mi era cunoscut. Raman blocat cateva secunde apoi o intreb "Ne cunoastem?".
"Da Octavian,ne cunoastem. Ne vedem zilnic, caci eu nu am nume, n-am adresa si tu nu trebuie sa-mi stii numarul. Eu sunt cine vrei tu. Ma vezi in fiecare fata, in fiecare te iubesc si in fiecare zambet al persoanelor pe care le faci fericite, in fiecare reusita a ta. Eu sunt chintesenta ta."
Ciudat, fata nu prea era genul meu, dar cine mai era? Asa ca incerc sa ma impac cu gandul ca ea este "chintesenta mea" si chiar incerc sa profit intreband-o "Daca tu tot reprezinti al cincelea element, ceea ce este esential ar trebui sa stii sa-mi spui care este rolul meu in piesa asta slaba de teatru,nu?"
"Da stiu ce rol ai tu..." se opreste putin muscandu-si buza asteptand parca zambetul de pe fata mea."...dar asta nu inseamna ca iti voi spune." si se arunca imediat peste mine. Vad o lumina. Ma trezesc sub apa cu ea langa mine. Nu suntem singuri, mai vad oameni. Simt ca nu-mi mai pot tine respiratia, am sa ma inec...ba nu, pot sa respir sub apa. Ma trage de mana si incepem o asa zisa plimbare pe langa niste oameni ce trec prin toate simtirile. Ura, tristete, indiferenta, indolenta, dragoste, fericire, satisfactie. Ne oprim langa un adolescent al carui orgoliu imens ii umbreste calitatile de om, il impiedica sa creasca si il face sa fie singur. "Fie ca imaginea asta sa te bantuie Octavian!".
Ma trezesc in patul meu, in camera mea...dar eram ud. Eram ud fleasca. Iar pe mana mea era ceva scris, aproape sters de la apa " A somnium est praenuntiantis Dei, inteligere conatur!"
Speriat, merg sa ma usuc, citatul mi s-a sters de pe mana dar mi-a ramas intiparit in minte si dupa lungi cercetari am reusit sa-l traduc.
"Un vis este un dar de la Dumnezeu, incearca sa-l intelegi!"

Visele au dat verdictul

sâmbătă, 14 mai 2011

Utima oara

Azi iti jur ca a fost ultima oara cand m-am gandit la tine.Tu acum esti pe altundeva facand altceva cu altcineva.Iar eu,am fost altundeva,cu altcineva,facand altceva.Ce pot spune....
Eu m-am ridicat de acolo de jos,unde m-ai lasat tu.Azi m-am hotarat...Ma apuc sa scriu,in adevaratul sens al cuvantului caci ce am facut pana acum a fost o joaca.Nu-mi pasa daca o sa cotesti ceva scris de mine.Defapt chiar te rog sa nu o faci.Si nu doar pe tine te rog asta.Ci pe toti,pentru ca asa ar fi mai usor pentru mine,un blogger mediocru ce scrie doar ca sa se elibereze si ca se plictiseste.As vrea sa nu mai am presiunea asta nenorocita asupra mea.Va respect ca-mi spuneti cand va place,dar va urasc cand veniti la mine cu sintagme fumate de genu"Frate,scriiiiii prea prea jmecher.:X",sau"Ba esti jmecher."si cand va intreb de ce pula mea sunt asa de jmecher voi o dati cotita.As prefera sincer sa ma injurati cand nu va place ceva,adica m-am plictisit sa ma tot uit pe postari mai vechi si sa-mi dau seama ce penibil sunt uneori si voi sa continuati sa-mi spuneti
"Frate esti jmecher."
Sincer,momentan chestiile astea nu ma incalzesc cu nimic.De aceea voi lua o pauza de la scris.
De ce?Simplu,vreau sa treaca o perioada in care sa invat,sa ma documentez despre cum e cu adevarat sa fi un scriitor.Aseara am citit pe net despre un anumit autor,considerat de foarte multa lume un geniu.Este vorba de un autor brazilian,laureat al premiului Nobel pentru literatura.Un om perseverent si increzator in visul lui.
Am citit 5 pagini dintr-o carte oarecare si m-am simtit de tot rahatul gandindu-ma ca poate candva voi ajunge si eu ca el.Acum am sa bag o replica tampita."Mai e timp..."si tocmai deasta ma voi alsa o vreme de bloggereala si ma voi apuca de invatat.Sper sa ma tin si de cuvant.



Apropo!Daca dupa ce citesti asta si incepi sa ma injuri la modul cel mai rau,inseamna ca te simti printre tinte.
Iti dau un sfat....Fa-mi ceva!