luni, 25 martie 2013

Sufletul meu

    Ademenit de gînduri triste, spre melancolie, scriu. Mi-amintesc de noi, de şoapte si săruturi surde, în vîntul puternic ce-ti făcea parul roşcat a fi vîlvoi.
    De plajă, de mare, de toamna si de iarna...dar în special de noi si fericirea noastră.
    Te vreau în noapte, te caut în zi si te găsesc în amintiri!
    Ti-am dat tot ce aveam. Suflet, creaţie, bucurie si mai ales, dragoste eternă! Erai muza mea, acum apusa, dragoste neimplinita ce asteptai sa fi rapita de un alt eu. Mai bun, mai frumos, mai deştept si mai puternic. Un eu cu care sa nu te certi din nimicuri, pe care sa-l înţelegi uşor, si un eu caruia sa înţeleagă toata acţiunea ce-o dădeai.
     Te urăsc! Dar totuşi te vreau...admiram tot la tine. Pana si felul în care-ti musti buza mi se pare frumos. Entuziasmul tău, pe care-l arătai ,cand mă apucai de mană si incepeai sa fugi si sa ma tragi după tine, imi lipseste azi, cand trec prin fata blocului tau, sperînd ca poate ai sa cobori si ne vom vorbi! Trag tutun, sperînd ca poate ai sa simti mirosul de fum si ti se va face pofta de o tigara. Si vei iesi afara sa fumezi. Si ai sa-mi ceri foc, căci tu nu posezi asa ceva...
     Eu voi zambi pervers, si mă voi oferi sa-ti aprind tigara, căci vreau sa-ti mai simt rujul ieftin, pentru o ultima oară.
     Parfumul tău preferat, îl simt si azi, cand trec pe langa magazinul din colt. Are sticluta albastră si-l foloseste mereu vanzatoarea de acolo.
     Tin minte totul, si-mi lipseşte totul. Sunt gol pe dinauntru...sunt gol de cand ai plecat si m-ai lăsat sa răzbat singur in lumea asta distrusă, plină de măşti de fier si suflete reci.
     Te urăsc! Iar îţi spun asta, dar totuşi te iubesc!

marți, 5 martie 2013

"Cunoaste-te pe tine insuti"

  Am auzit pe la colturi, cum ca "dragostea e nevoia de a iesi din tine insuti" sau proiectia ta in alt eu. Cu alte cuvinte, ca sa stice e dragostea, trebuie sa sti cine sau ce esti.
  Cine sunt eu? O multitudine de intrebari si raspunsuri, o multime de raspunsuri contrare sau niste gramezi de substante chimice amestecate neomogen si modelate miraculos, cumva spre a functiona intr-un ansamblu perfect.
  Sunt din toate cate ceva. Din unele mai mult, din altele mai putin. In opinia mea, procesul de auto-cunoastere poate fi simplificat daca oamenii ar citii mai mult. Mai mult, dar cu care sa rezoneze. Aventura, drama, comedie, "dragoste", orice este binevenit. Oricand putem avea surpriza de a ne vedea in pielea unui personaj cu care nu ne-am fi inchipuit ca putem rezona.
   O carte, iti poate deschide noi orizonturi. Sunt pagini de fantezie ce-ti permit pentru cateva clipe sa traiesti o alta viata.
   Sunt de parere ca fiecare din noi are o componenta schitata intr-un text literar. O poezie, o nuvela, o piesa de teatru, un roman, ceva ce este in noi, este ascuns printre randuri.
    Fie ca esti Oliver Twist, sau uriasul Gulliver, sau simplu Catalin ( din Luceafarul), sau oricine altcineva, esti ascuns in carti. Nu degeaba "in libris veritas"(in carti exista adevarul), caci paginile sunt scrise de oameni, iar noi ce suntem? Suntem oameni.
    Cunoasterea de sine este defapt un puzzle, depinde de noi daca va fi unul complicat sau nu. Fiecare lucru pe care il aflam despre noi, este o noua piesa. Iar tabloul realizat la "final" esti tu.
     As vrea sa inchei cu un alt lucru pe care l-am auzit pe la diverse colturi, se zice ca "ceea ce spui despre tine este intotdeauna poezie". Un discurs despre sine este arta, fie ea abstracta sa nu, asta daca ai ce sa spui despre tine...

vineri, 22 februarie 2013

Faliment Sentimental

   40 de grade cu plus, am febra si delirez aiurea despre viata. Parca as fi partas la ea.
   Sorbind dintr-un pahar, ma gandesc aiurea " Dar oare eu chiar exist? Chiar traiesc? ".
   Ce inseamna sa traiesti? Sa-ti duci existenta mizera, mascata, intr-o sala saracacioasa umpluta de mojici ce aplauda animalic la orice tata sau pizda descoperita.
    Am sa va spun o poveste, cu un oarecare actor, sarac, ca oricare altul, dar el avea un tel, maret din spusele sale. Un om superior, de geniu, cam neinteles si suparat pe viata.
    Din cauza lui beau, plang si ma gandesc cu adevarat la drumul pe care il parcurg in viata.
    Cica fuse o data un tinerel, frumusel, ce visa sa ii faca pe oameni fericiti. Se nascuse dintr-un neam de comici. Tatal sau era sufletul oricarei petreceri, stingea taria cu vin si inchina spre cel care ii facea cinste. Canta la balalaica sau la coaste.
    Sotia lui, o veche fata de imparat, cu multa mosie, il iubea ca pe ochii din cap, caci era gentil al dreacu`. O mangaia ferice, o si machia din cand in cand.
     De mic copil, artistul nostru era obijnuit sa tipe, caci asa vazuse in familie . Tatal sau, era guraliv de fel, tipa sa se faca auzit si vorbea din cale afara de frumos.
     Acest artist, un oarecare, un alt zero intr-o simpla infinitate, se gandea mereu, "Ce inseamna viata? Ce inseamna sa traiesti?". Ani de zile nu si-a gasit raspunsul, preferase sa treaca prin adolescenta neobservat, caci adolescenta doare pentru toti. A preferat sa spuna "nu" dragostei si nu cunoscuse vreodata o dulce sarutare de pe buzele unei fete.
      El avea poezia. Era olimpic vara de vara, dar putea sa explice teoria lui Kant din "Critica Ratiunii Pure", si sa o aplice in matematica. Un alt golan idiot, neintegrat in societatea asta perfecta, manata doar de ura si invidie.
      Nu a dat afara de bogatie, dar era incredibil de destept. Stia ca liceul este doar o mlastina in care adevaratele valori se inneaca din cauza lipsei de nepasare, si astepta obstescul sfarsit...caci aproape renuntase la viata de artist.
      Parca-si pierduse un brat, sau un picior, caci isi impusese sa nu mai scrie, sa nu mai joace si sa numai cante. Divortase de arta si voia sa-si refaca viata alaturi de prostie.
      Prostia asta, o alta curva pe care o fut toti nespalatii.
      Arta plangea seara de seara. Ii era dor, ca unei adolescenta ce-si pierde primul iubit....
      Actorasul nostru, pe care sa-l numim Florin, sau Iulian, sau Octavian, sau cum vreti voi, plecase la facultate, dupa indelungi certuri cu ai sai parinti, intrase la constructii la Bucuresti, ca cica, vezi Doamne! acolo se face carte si-si va face si el un rost. Va avea o diploma, un statut, o prestanta si nu va fi un betiv notoriu ca tasu.
      Intre 2 betii obscure, mai dadea cate o sesiune, si invata...caci banii de bautura cereau note. Era exact ca tasu, sufletul petrecerilor, se imbata, tipa si mereu facea scandal. Toate bune pana intr-o seara cand, ametit in cautarea secretului lui Bachus, a decis sa plece acasa. Cu pieptul curbat de tuse, trecu dupa un colt, unde-si aprinse o tigara.
      "De ce Doamne? De ce? De ce pula mea mi-ai dat darul vietii? Ti-am cerut eu ceva muistule?". Era suparat, ca nici soarele nu-i mai zambea. Se culca cand el rasarea si se trezea cand el era apus de mult. Lumina soarelui ii era straina. Nici el nu mai stia cand e treaz sau nu.
      Viata e complexa, ca o partida de poker, se complica daca nu-ti joci mainile cum trebuie.
       Dar a lui era abstracta. Primea doar 2-3 si nu facea chinta, mai primea cate o pereche, caci asa isi gasea el alinarea.
       Trecura 2 ani. Deja ciroza ii batea cu flori de inmormantare la usa. Vomita sange, scuipa verde si se simtea tot mai prost.
        Hotarase sa mearga la biserica, caci de mama si tatal lui nu mai auzise de ceva vreme si se gandise ca poate Tatal ceresc, pe care-L injura mereu ii va spune o vorba buna.
         Dar nimic. Poate acolo in Rai nu e smenal. Stim si noi cum e...
         Voia sa moara, voia sa scape de durere....renuntase la vise, la dorinte, la tot ce planificase in zilele in care-si lingea ranile facute de indiferenta celor ce-l inconjurau.
         Un alt talent ce va muri speranta, asa cum se spune in fotbal.
         Pe patul de moarte, cu dializa zilnica, incepuse sa scrie iar. Condeiul si foaia ii veneau perfect in mana.
         In 2 zilele scrisese 500 de pagini. Timpul era scurt...si avea multe de spus. Isi regasise dragostea si pentru prima data un zambet ii rasarise pe buze. Era fericit. Simtea ca moare, dar nu-i parea rau.
         Dupa alte 2 zile...murise. Insuficienta renala. Dar apucase sa termine manuscrisul. Il daduse unui profesor din liceu, chiar in ziua in carea avea sa-si dea duhul. Profund impresionat de soarta artistului, acesta il publicase.
         Cartea sa, intitulata "Faliment Sentimental" se vanduse ca painea calda. Dupa un an, se vandusera 10 000 de exemplare. Cartea era un succes...
          Oamenii, incepusera sa infiintez centre pentru alcolici. Si sa doneze bani catre bolnavii ce fac dializa zilnic. Lumea era in soc, si cuprinsa de o compasiune imensa catre cei cu probleme...
         Moartea sa, a insemnat salvarea multor altora. Acest actor prin viata, il am ca idol. A facut sa merite ultimile clipe din viata lui mizera. Si a dat un raspuns. "De ce traim?", ca sa facem ceva sa conteze.
        Din cauza asta traim, din cauza asta trecem peste toate piedicile puse de viata. Pentru notorietate, pentru bani sau simplu...pentru recunoasterea de dupa viata.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Oda

    In intunericul camerei in care stau, ma intreb nelamurit " ce sunt eu?" . Un copil ciudat neinteles, acceptat pentru ca sunt talentat, amuzant si inteligent.
    O putoare de om, aerian, blocat in mintea sa, menit sa scrie zi de zi.
    Scriu filme, poezii, eseuri despre viata. Despre dragoste si peranta. Iti da cu virgula cand le pui in balanta.
    Asa-mi da mie, dar poate tie ti se pare gresit. Sunt matematicianul nebun, ce incearca sa dea o formula de calcul sufletului si intregi sale existente.
    Filosofand aiurea, imi petrec existenta macinat de amintiri si de simtaminte ce nu le inteleg.
    Mai plec, ma mai intorc, mereu pus pe fuga. Pus pe treaba si-mi doresc doar ca lumea sa inteleaga ca asa sunt eu. Bun si rau, romantic si pervers, vindicativ si onest. Un simplu zero intr-un mare univers.
     Poate putin ratacit. Are cineva o busola? Caci imi doresc sa-mi gasesc calea.  Vreau sa ma descopar pe mine, sa ma inteleg si sa nu ma surprind vreodata. Caci m-am saturat de jocurile astea ale vietii in care spun "eu nu voi face asa ceva vreodata", iar karma se repede asupra mea ca o napasta si-mi arunca o pereche de "asi" in fata cand eu am una de decari si-mi spune "Vezi? Ai facut asta pana la urma.".

vineri, 1 februarie 2013

Catre bine si rau, pe unde sa merg?

   Acesta este cadoul meu, pentru o generatie de critici si neintelesi. Pe bucata asta sunt foarte sincer, caci m-am saturat.
   M-am saturat sa fiu vorbit aiurea, la modu " Octav asta e bulangiu grav...daca il prind il bat de se caca pe el!", imi pare rau ca va deranjez! Imi pare rau ca nu intelegeti ca Octav e caterinca mereu! ( caterinca nasoala, dar nu va poarta pica)
   Am incercat mereu sa arat celor din jur cum inteleg eu binele. Iar binele pentru mine, nu inseamna sa te lauzi si sa fi penibil. Eu din cauza asta rad de tine. Incerc sa te ajut...iar tu nu intelegi si n-ai destule coaie sa o zici pe fata.
   Stiu, sunt penibil ca am ales sa transmit asta aici, in scris, unde nu citeste multa lume. Si-mi pare rau ca stric o postare pe treaba asta.
   Ceea ce vreau sa scot in evidenta e ca, putem toti tinde spre mai mult. Ca putem sa o dam si pe fata. Fara vorbe scose aiurea pe la spate. Curajul e in toti, sub o forma sau alta. Depinde doar de noi, de cum alegem sa aratam ca avem curaj. Pentru ca e mai bine sa ii spui unei persoane ce te deranjeaza decat sa il denigrezi.
   Imaginea unui om conteaza foarte mult. Recenzile primite de la altii fac parte din cartea de vizita a fiecaruia dintre noi, si eu sunt satul sa fac frumos, de frica unora ca tine, care nu intelege diferenta dintre caterinca si adevar. Cu ce sunt eu de vina ca sunt sincer si-ti spun ce ma deranjeaza sub forma de gluma?
    Nu ma face superior in fata ta. Nu ma face mai destept ca tine, ma face doar mai curajos.
    Vreau sa fiu inteles cum trebuie. Imi doresc ca fiecare dintre noi sa se realizeze ca om, sa stie diferenta dintre bine si rau, penibil si comic, minciuna si adevar.
     Nu detin toate raspunsurile existentiale ale vietii, doar vreau sa par ca stiu. (:D) Sunt defapt ca tine si tot ce-mi doresc e putina sinceritate. Sa-mi spui atunci cand sunt prost, dar sa nu exagerezi. Sa nu fiu provocat si enervat, de multe ori chiar crizat de la prostii care-si expun parerile.
     E inevitabil sa nu aud, caci mna, multa lume vorbeste. Si nu sunt singurul care simte asta, sau cel putin asta tind sa cred.
      Vreau sa ne putem spune ce simtit, fara ac cei din jur sa rada, sau sa profite de asta. Cred ca nu sunt singurul care a spus "Te iubesc!" si chiar sa simta asta, iar ea sau el (depinde de caz:D) sa se foloseasca de treaba asta.
      Eu ce sa inteleg? Ca sunt victima proprilor sentimente? Ca e aiurea sa sti si sa recunosti ce simti?
      Poate ca ar trebui in pula mea sa-mi pun lacat la zavorul sufletului si sa ma ascund undeva sub o carapace ca sa nu mai simt nimic. Astfel poate nu mai supar pe nimeni.  

duminică, 20 ianuarie 2013

La joaca

    Asta seara scumpo, vreau sa te domin! Sa fiu deasupra ta, sa ma joc cu vorbele, sa te "tzuc" pe nas si sa te mangai usor pe obraz.
    Sunt satul de toate magariile pe care le faci. Azi esti cu mine, maine ma ignori. Cam nasol, nu?
    Cam ciudat defapt. Ca alt fraier n-am vazut...nu frumoaso, nu te-am urmarit, doar s-a facut sa avem drum in acelasi loc, in acelasi timp iar tu nu m-ai observat. Am invatat sa ma ascund bine, caci de cand am inceput sa ne jucam, nu mai fac altceva.
     Ma obsedeaza joaca noastra, aproape ca-mi calculez fiecare miscare. Fiecare replica, fiecare stare, fiecare moment in care iti raspund la mesaj. Dar defapt, stiu si cand scri un mesaj...cand vrei sa mi-l trimiti. Le stiu pe toate, eu stiu tot.
      Sunt in umbra mereu si in fata ta cu 2 pasi. De ce? Eu castig mereu. Iar tu? Tu ai zice ca pierzi mereu. Tu, cel mai bun inamic-prieten al meu. Raul necesar din basmul acesta.
       Jocul nostru, e mai tare ca orice drog. Treci prin prea multe stari.
      Adrenalina? Pisat...Mefedrona, chetamina, amfetamina? Nici macar jumate din senzatii...Alcool si iarba, doar preludiul unei planse din joc.
       Sex murdar, certuri dulci, lucruri de genu.
       Cel mai frumos e cand ne ignoram, caci telepatia se joaca cu noi. Vorbim fara sa vorbim, caci eu sunt in mintea ta, tu esti in mintea mea, frumos nu?
       Ai zice ca defapt noi 2 ne iubim. La nivel telepatic...caci in rest noi ne scriem povestea pe taste. Omul mileniului 3 asa iubeste. Din spate, mereu din spate. Fara curaj, fara incredere de sine, fara logica si mai ales fara minte.
        Ma fascineaza toata joaca noastra. Stiu aproape totul despre tine, cand "POC!" imi arati ca defapt nu stiu nimic. Am uitat sa-mi incep eseul cu "A fost odata...", dar n-a fost, inca este. Si eu sunt un jucator, dar tu cam esti antrenor secund sau preparator fizic.


( 20.01.2013 inca putin si castig)

luni, 7 ianuarie 2013

Cronica unui trecator

    Merg agale pe drumul bine stiut de atata vreme. Acompaniat de orchestre maneliste, ma plimb prin cartierul minunat, in care semafoarele nu merg iar bancomatul esti tu.
     X-ul la care trebuie sa ajung este aproape, il simt, il miros, parca-mi tipa in ureche "HEEEI! Prostule, aici sunt!" . Defapt nu, nici macar nu stiu unde trebuie sa ajung.
     Sunt imbracat asa, mai sexy, caci sunt sexos de felul meu, cu blugi misto (ca doar muzica italieneasca e cea mai tare, am acasa pe CD-u), sosete albe, pantofii de Duminica, o camasa marca Dan Grasu, alba ca sa nu se pateze de la maioneza prea multa, scursa din shaworma pe care o mananc in fiecare dimineata in loc de mic dejun, (defapt mananc la ora 2, caci atunci ma trezesc, dar imi doream sa par mai interesant), o gecuta de piele neagra, cambrata , stilata (ca dee, tre sa fim jmen) si desigur cu o caciulita croshetata de mamaia.
     Nu ca ar 3,14 grade afara, cu minus...la meteo au zis ca o sa fie cu plus, dar cine mai are incredere in ei? Ai zice ca dupa ce What`s up si Andra au scos piesa aia...Dar ma rog! Sa continuam povestea mea cretina despre nimic.
      Imi scot o tigara de "lux" ( MT-uri, ii placea lu bunica-tu in al doilea Razboi Mondial ) o aprind si incep sa scot rotocoale de fum ca un mare boss. Ma intalnesc cu niste prieteni, dau mana cu ei si deja ma simt mai liber. Poate pentru ca...ma eliberasera de portofel si telefon...ai zice ca sunt obijnuit, e deja al 3-lea telefon anul acesta.
      In final, imi bag pula si plec acasa, cand imi dau seama ca amicii mei cei poponari nu ies afara. (Nu eu sunt poponarul aici, sa nu credeti asta, adica ei au prietene si toate cele, dar eu zic ca sunt de forma, si defapt ei se babardesc in fundulet in grup)
       Si da, eu nu am prietena. Si nu pentru ca imi plac baietii, ci pentru ca sunt urat ca dracu, meltean prost, taran prasit, handicapat obosit...etc. si normal ca nici o fata nu vrea sa stea langa mine cand ragai usturoi. (app imi place usturoiul, e bun pentru sanatate, si alunga vampirii, vi-l recomand).
       Unde ramasesem? Cred ca la shaworma...Vedeti voi, shaworma e speciala. Toti spun ca e nasoala, "Nuu, ewww! e de cacat, pute si ma face sa vomit. ewwww inca o data!". E ca trecutul pe rosu in intersectie, toata lumea o face, nimeni nu recunoaste.
       Ador printesele care la 4 jumate "in the morning" dimineata, dupa ce pleaca de la club, merg frumos la Cin-Cin si spun " Iubiiiiii! Imi iei si mie un cu de toate? Iti dau banuti. Daa, sa fie cu multa maioneaza.", asta in caz ca nu au pizza cu 4 feluri de branza.
        Ajung si eu acasa. Dupa ce am fost in fata la Crema si mi-am dat check in. Si reusesc sa deschid usa veche, blocata de hainele aruncate aiurea pe jos...aprind porno ca sa ascund laptopul sa nu ma creada lumea d-ala...intru pe mess si dau un "mas", "M-am cacat! Scz ptr cei cu DND sau BrB!" simteam nevoia sa impartasesc momente de genu cu voi.
         In rest, un ceai cald si la culcare. Ca ma verfica mama daca la 11 sunt in pat. Dar e si maine o zi...
Va pupa "Jan"!
 

In rest, aceasta postare este un pamflet si trebuie tratat ca aaahhh...nu-mi pasa credeti ce vreti! Daca cititi, sau va citeste cineva.