Strada mea

Se lasa seara si ma indrept cu pasi repezi spre casa. Merg pe aceeasi strada de ani buni, fascinat de aceleasi lucruri mereu.

Stelele ce odinioara se vedeau din fata blocului, scum sunt acoperite de niste blocuri urate si triste construite de cateva luni.

Ma fscineaza faptul ca vad oameni care intra la mine in bloc in diverse apartamente. Teoretic imi sunt vecin si tot teoretic ar trebui sa ii salut. Dar nu ii cunosc. Oamenii vin si pleaca foarte repede aici.

Ma uit la strada ingusta din fata blocului meu. Ma uit la biserica mare si urata din fata mea.

Plec incet pe strada mea, caci asa imi place sa ii spun, scarbit de imaginea trista ce am vazut-o.

Merg sa ma plimb putin, caci simt nevoia de aer. Scot o tigara si o aprind.

Ma uit la gropile strazii si imi amintesc cate cazaturi am luat din cauza lor. Acum...acum sunt astupate si odata cu ele s-au ingropat si din amintirile mele.

Ii spun strada mea fiindca ea face parte din mine. Mereu cand am fost suparat m-am plimbat pe ea si mi-am revenit. Mereu m-a dus acasa, mereu cand mi-a fost rau de la prea multa bautura am vomat pe ea.

Ea a fost mereu alaturi de mine.

Sunt putin uluit de aiurelile pe care le debitez, de penibilul pe care il provoaca un elogiu adus strazii, dar eu asta simt momentan.

Trec pe langa o scara de bloc, unde erau cativa baieti pe care ii stiu. Ma saluta, ii salut, ma cheama la o sticla dar ii refuz. Incerc sa ma las si sa ma tin de promisiuni.

Ei imi spun ca sunt bulangiu ca nu stau la o caterinca. Dar nu ii iau in seama.

Felinarele lumineaza extrem de slab si alunec pe o sticla. Ajung la garaje, loc plin de amintiri...

Ma asez pe o piatra si incerc sa-mi amintesc numele tuturor fetelor de care m-am indragostit aici. Nu-mi amintesc nici macar jumatate.

"-Esti nesimtit?" cam asta ar fi intrebarea. Nu, nu sunt nesimtit. Doar ca au fost prea multe si pe unele le-am uitat....

Plec iarasi, inainte sa cad in melancolie.

Vreau plaja. Ma urc in taxi si demarez in tromba spre mare.

Ajung la Cazino si merg pe plaja. Drumul cu taxi-ul nici nu l-am simtit. M-am gandit mereu a mirosul marii ce-mi da o stare de liniste si ma face sa visez mereu.

Sunt dependent de vise, dar nu dinalea de la magazin. Sunt dependent de imaginatia mea, ce ma trage in alte lumi mereu. De faptul ca intins pe nisip pot vorbi cu marea. Este o fata foarte frumoasa, ce ma accepta asa cum sunt.

Si ma asez pe nisip si o vad. Merge atat de lin incat nu ridica nisipul. Are sandalele in mana si o rochie turcoaz.

Parul este prins in codite ciudate o parte si o parte lasat liber...se aseaza langa mine si imi zambeste cald. Nu ma pot satura de ochii ei albastrii. Se aseaza langa mine si imi spune ca nu are chef de vorba.

Ma ia de mana si ma trage cu ea in apa. Se duce in larg si eu dupa ea, si...

Si ma trezeste un gardian nenorocit. Zice ca ma bate daca ma mai prind pe acolo.

Plec spre casa, ii spun taximetristului sa ma lase mai departe de casa. Trebuie sa ma mai plimb putin.

Mai fumez o tigara si mai arunc o privire spre biserica...imi fac o cruce apoi intru.

Ma intind in pat. Nici nu mai stiu de ce am iesit. Scot capul pe geam si aud cum strada imi sopteste "Somn usor, te-ai regasit..."