-Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
-Ah, nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis, continuara ele. La urma urmelor, desi noi am alergat mereu dupa el prin padure, tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
- Dar Narcis era frumos? intreba lacul.
- Cine altul poate sti mai bine decat tine? raspunsera, surprinse, naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme. Intr-un tarziu zise:
- Il plang pe Narcis, dar niciodata n-am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectata, in fundul ochilor lui, propria-mi frumusete."'
(Paulo Coelho - Alchimistul)
Povestea lacului ce se pierdea in ochii lui Narcis ni se intampla tuturor. Toti ne pierdem in niste ochii verzi, albastrii sau caprui.
Eu acum nu. Eu ma pierd in imaginea unor tenesi negrii, ce imi permit sa simt vibratia orasului.
Plecat am fost pentru multa vreme din societatea oamenilor normali.
Acum? Acum am revenit. Sunt un purtator de tenesi printre purtatori de bocanci ce ne calca sentimentele in pcioare. Din nestiinta, prostie, ura si rautate.
Am nervii incordati la maxim cand vad ca ranesc lumea din jurul meu fara sa vreau... si asta doare...
Roata se invarte in ambele sensuri. Daca pe mine m-a durut din cauza nehotararii unora, acum eu ranesc oameni cu nehotararea mea.
Am mereu aceeasi dilema sentimentala. Azi pam-pam, maine pam-pam, poimaine iarasi pam-pam. (pam-pam=2-3 vorbe cu o fata si apoi ma plictisesc).
"-Poate ca nu ai intalnit fata potrivita..." ce cliseu de rahat.
Poate ca am intalnit-o si sunt prea prost sa vad asta. Sau poate prea las.
Am observat ca lumea mai nou crede ca tot ce zboara se mananca. Asta nu este tocmai asa.
Incurajez oamenii care viseaza, caci si eu sunt unul din ei...dar unele vise trebuie temperate...
Eram dator cu o postare mai vesele si in seara asta chiar vroiam sa fac asta. Dar se pare ca inca nu pot...am prea multe rani de la bocancii altora.
Dar ranile mele se trateaza. Si pe voi nu ma razbun, doar va zambesc. Caci am invatat sa ies cu capul sus din orice.
Singura dilema? Oare stie cineva unde sunt acum? Nu sunt iubitor de check in, dar lumea stie unde sunt. Dar ma intreaba oare ce simt?
NU! Pentru ca nu le pasa. Oaminilor nu le pasa. Si cei ce imi cititi blogg-ul trebuie sa intelegeti ca degeaba il cititi daca nu simtiti ceea ce scrie pe el.
Degeaba "visati" daca nu stiti sa faceti diferenta dintre vise si paranoia.
Postarea asta doare, si nu doar pe mine. Ci pe toti aia care simt ceea ce scriu.
Si acum vreau sa revin la imaginea tenesilor negrii din carpa nenorocita si talpa de plastic ce ma alsa sa simt toate pietrele strazii.
As vrea sa fiu o fantoma pe strazile Constantei, dar cu tenesii in picioare. Caci nu vreau sa ma pierd de tot.
Si poate ca asta va fi ultima postare a mea. Caci imi este mult mai usor sa scriu in word decat aici. Pana la urma pentru ce? Ca sa generez fanatism? Ca lumea sa se uite la mine ca la o zdreanta?
Nu multumesc. La faza asta ce va pot spune? Multa sanatate in gura!
Voi vedea cum decurg lucrurile in timp...caci sexalcoolsipoezii este creatia mea din nimic si m-ar durea sa il inchid.
Dar poate ca asa ar fi mai bine. Caci pentru normalitate si faptul ca esti diferit nu iti ridica nimeni statuie.
Fanatismul a ridicat pe cruce multi oameni fara ca ei sa aiba vreo vina. Eu nu vreau asta.
Momentan vreau sa visez si sa ma pierd si eu in ochii cuiva...dar ai cui?
Ai mei. Caci vreau si eu sa vad ce simtea Lacul cand isi vedea propria frumusete in ochii lui Narcis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu