duminică, 16 octombrie 2011

Inger si demon

Imbracat intr-un halat portocaliu, trag alene din pipa ce fumega asemnea unei torte olimpice si o "savurez" pe seraphita din priviri, rasfoindu-i foile vechi. Ahh, ce imaginatie bogata am. Defapt nu-l citesc pe Balzac, nu sunt imbracat intr-un halat portocaliu cu carouri si nu fumez pipa...ci stau mort de beat pe o canapea maro, imbracat dupa acelasi tipar de haine de strada: blugi normali, tricou larg, hanorac lalai si tenesi in picioare. Fumez o tigare si ma uit la sticlele goale de vin ce zac pe masa. Am o carte in mana, pe coperta scrie " In vino veritas".
Hehe, ce frumos. "In vin exista adevarul!". Exista pe dracu, "In libris veritas" ftw.
Descopar ca, ceea ce citeam era defapt un catalog de vinuri, asa ca l-am aruncat pe undeva prin camera.
Cineva imi sopteste la ureche "Uita de tot, uita de tot!!". Esti tu ingerul meu pazitor? Sau esti o iluzie? Nici una, era doar casca de la mp3.
Ma simt destul de rau. Ca si trairi interioare. Am crezut ca vechiul meu aliat, vinul, o sa ma ajute din nou sa trec peste. M-a ajutat pe dracu... se pare ca este adevarat "nu-ti ineca supararile in alcool caci ele stiu sa inoate!".
Inchid ochii pentru cateva clipe. Ganduri nezise, si randuri nescrise imi invadeaza linistea ce o doream. Asa ca am decis sa-mi aprind o tigara...
Ma uit la tavan, sunt fascinat de felul cum se imprastie fumul.
Mai pierd aiurea cateva clipe, apoi realizez de ce am ajuns intr-o astfel de stare. Cancan si "barfe mondene", pisam-as pe ele. Demonii de afara imi rad in fata, provocandu-ma la feld e fel de incercari.
"Muie fraierilor!", tot sunt in varf.
Poti sa razi pana termin eu povestirea. Caci voi fi la feld e rapid ca lucifer cand iti planifica nimicirea.
Vreau sa devin un inger, ce va sta in linia intai in razboiul contra demonilor.
Acum sunt intr-o lupta continua cu demonii ce-mi intuneca gandirea.
Sunt gelos, desi nu am de ce...e doar o fata, care zambeste frumos...dar lenea si nepasarea fata de mine nu au nicio scuza. Caci m-am saturat sa tot am zile in care sa vad ca ni s-a schimbat nimic la mine.
Dar totusi, acum parcurg un traseu de initiere, plin de suisuri si coborasuri. Poate ca si perioada asta reprezinta o parte din traseu, poate chiar un "pod" ca in Harap-Alb.
Ma oftic, ce sa zic. Am crezut ca dupa ce am baut acel pahar plin de amar, ca pe un dulce nectar, totul va fi mai usor. Dar m-am inselat...
Daca as fin un personaj de "mindcraft" as construi o sca pana la Dumnezeu. Doar El poate face dreptate in sufletul meu. Caci de cand m-am intors cu fata la El, blestematii aia de demoni ma pandesc in umbra.
Ii simt, sunt in fiecare rafala de vant, in fiecare colt intunecat din sufletul meu. Ei pur si simplu sunt...
Dar eu ce sunt?

joi, 13 octombrie 2011

Mai eu ca niciodata

Ma uit pe pereti de ceva vreme facand un exercitiu de imaginatie " Cum ar fi daca...".
Cum ar fi daca noi 2 am fi impreuna acum? Hmm, cred ca ar fi amuzant. Cred ca am sta pana la rasarit vorbind despre vietile noastre, despre faptul ca suntem complementari, ca zodiile se potrivesc, ca iti plac ochii mei, ca iti iubesc zambetul, ca ma indragostesc de tine in fiecare zi din ce in ce mai mult. Mama ce frumos arata in teorie.
In realitate, e cam naspa.Ca desii zambetul tau imi insenineaza ziua, nu am curaj sa vin la tine. Ce fraier sunt...si asa ne vedem din an in paste...ce as avea de pierdut daca as trece pragul de "Buna! Ce faci?". Adevarul e ca imi lipseste curajul. De ce? Pentru ca imi e frica de ceea ce se intampla acum cu mine.
Daca imi amintesc eu bine, la ultima discutie cu "mine" trasesem o concluzie, ca urasc dragostea.
"Ba esti ratat? Urasti dragostea, dar totusi scri despre ea." Ciudat nu?
Dragostea arata atat de frumos in teorie, e ca un cadou de craciun, frumos impachetat si, legat cu o fundita rosie. Parca te ademeneste sa il deschizi, iti trezeste curiozitatea cand il vezi.
Dar la mine nu tine. Nu sunt curios si nu ma admeneste sa il deschid. Nu ma intelege gresit, nu te fac urata, ba pentru mine esti cea mai frumoasa. Vaaai, cat de fals a sunat asta.
La cate tepe mi-am luat nu prea imi vine sa fiu deschis cand vine vorba de dragoste.
Hmm, naspa nu? Da, e naspa. Ce sa zic ma mai gandesc...si poate maine va fi altfel.
Si totusi cum ar fi daca maine te-as lua in brate pe neasteptate?

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Baietii mari nu plang

As vrea sa fiu ultimul om care moare pentru steag, caci asa mi-am propus. Mi-am propus sa nu plang, sa fiu tare atunci cand cei din jurul meu sunt slabi. Vreau sa fiu trompeta ce ii trezeste la viata...dar nu prea am reusit.
Dar asta e. In viata sunt suisuri si coborasuri, care trebuie luate ca atare.
Sti cum e, baietii amri nu plang. Isi spun in gand "lasa ca trece" sau "cu siguranta au altii, altele mai grele". Si in final toti cedeaza. Se ascund intr-o camera si dau drumul robinetului de lacrimi.
E 02:12 si ar trebui sa dorm, caci la 7 si jumate ar trebui sa fiu in picioare. Doar ca...doar ca nu pot sa dorm. Astept in intunericul camerei mele sa plang.
Atunci cand ai plecat ai luat cu tine ultima mea lacrima, caci de atunci le-am ascuns bine. Tot neg ca nu mi-e dor de tine. Tot neg ca nu-mi lipsesti, si ca nu imi lipsesc toate dojenile tale ce ma faceau sa am izbesc cu capul de pamant. Vreau sa plang pentru asta, dar se pare ac e adevarat...baietii mari nu plang.
Se zice ca trebuie sa ai curaj sa mori. Eu cred ca trebuie sa ai curaj sa traiesti, caci pana la urma toti mor dar putini traiesc.
Timpul a devenit cel mai mare dusman al meu. Caci pana la urma sunt si eu om si imi e frica de ceea ce nu inteleg. Timpul a devenit de neinteles. Cronos ma alearga prin curtea liceului parca vrand mereu sa ma loveasca mai tare.
Timpul nu le rezolva pe toate, ci le face sa doara mai tare.
Stiu ca n-am mai vorbit de ceva timp, dar considera ca asta e o scrisoare pentrut in care iti zic ca imi lipsesti si ca vreau sa fi acum langa mine...
O lacrima imi curge pe tastatura si una mi se prelinge pe obraz. Mi-am regasit partea umana.
Timpul m-a facut sa am gandesc tot mai des la tine. La cum ai reactiona sau ce ai face tu in diverse momente.
O iau usor. Pentru ac treptat, treptat o sa reusesc din nou sa ma deschid in fata Lui Dumnezeu. Si sa plang doar atunci cand El imi zambeste.
Ce greu e sa fi baiat mare...caci trebuie sa stai fata in fata cu teama in fiecare zi, si sa nu o lasi sa aisa invingatoare.

miercuri, 5 octombrie 2011

O secunda sau doua

Nu vreau sa te privesc in ochii! Defapt nu am curaj...
Nu vreau sa sti ca imi lipsesti. Serios, chiar imi lipsesti. Mi-e dor sa te simt aproape, sa te sarut pe buzele-ti suave ce deseori mi-au soptit la ureche, din adancul sufletului, cu cel mai pur ton plin de adevar acele 2 cuvinte pacatoase.
Eu am recunoscut ca am gresit, dar tu? Tu te-ai inchis intr-o camera departe de mine si ai aruncat cheia. Ai rupt toate foile din cartea ce am promis ca o vom scrie impreuna, ai ars toate pozele cu noi...Mi-ai sters numele din minte, cu tot cu chip si cu acele clipe in care nu puteai sa te dezlipesti de mine...
Nu te condamn, nu ma asteptam sa-ti fie usor, dar hai totusi "sa lasam dracu soarta sa ne invete cum arata 2 steaguri albe intre 2 fortarete"!
Dar mna, am aflat ca tu ai acum calea ta. Ce sa zic, mult noroc! sper sa fi fericita. Dar mi-as dori sa nu te mai minti...sti ca tot ce e in jurul tau iti sopteste la ureche numele meu.
Stiu ca iti place sa citesti, ti-am lasat in biblioteca, pe raftul de sus o carte. E destul de buna, o sa iti aminteasca cam cat de fericiti eram cand asteptam rasaritul pe balcon cu o ceasca de cafea in mana, o tigara, muzica buna si o patura...caci tremuram de frig. Dar cam asta este...totul acum s-a terminat.
Vroiam sa-ti spun un secret ce-l am mereu intins pe buze...O secunda, poate doua. Cam atat imi i-a sa-ti zic ca te iubesc!

vineri, 23 septembrie 2011

Pentru ca doare...

Pentru ca ma doare in pula de orice regula pusa sa-mi ingradeasca reactiile si gandurile. Pentru ca m-am obijnuit sa fac doar ce-mi place...cred ca deasta doare si atat de tare.
Obijnuit cu o mana de pacate, ce inima imi permite sa le iert, ma culc in fiecare seara linistit. Dar in adancul sufletul imi este plin de cicatrici. Uneori as vrea sa fiu altcineva, sau sa fiu altfel.
Acum am aflat cat ma doare ca nu am dreptate. Ca m-am inselat ca un prost, cand am crezut ca viata pe care o duc este una buna. Dar ce sa zic lucrurile m-au ajuns din urma si m-au doborat.
Dar acum vreau sa las totul deoparte si sa merg inainte, caci o sa trec peste...
Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru rabdarea acordata, caci acum au inceput sa vina zilele cu soare atat de mult asteptate. Parerile oameniilor schimbate, si gandirea mea prosteasca uneori, poate de cele mai multe ori, s-a limpezit.
Dar ce sa zic, un zambet, un sentiment, eu in asta gasesc un sens al mersului lucrurilor. Dar nu vreau sa ma mai las pacalit, vreau doar sa astept.
In fine, mi-am gasit busola...si acum totul e bine.
Se pare ca sunt o persoana ce depinde mult de starea psihica. Atunci cand totul e bine, zambesc mereu, iar daca ceva nu mergebine... toate lucrurile nu vor merge bine. Inca astept ziua in care voi gasi un echilibru. Dar pana atunci mai e.
Inchei gandindu-ma ca libertatea este o stare de spirit infinita...si ca asta mi-a lipsit cel mai mult in ultimul timp. Si chiar si acum, caci nu pot scrie vreo idee calumea, azi, dar sigur veti gasi greseli de scriere ca ale unui copil de scoala generala. Nu sunt analfabet. Eu cand scriu, scriu fara sa tin cont de virgule, puncte s.a.m.d. poate din cauza ca sunt prea patruns de ideile mele, si prea cuprins de faptul ca sunt liber sa fac orice cu un pix si o foaie in mana.

miercuri, 14 septembrie 2011

Inapoi in Viitor

Cam asa merge treaba...ne-am sictirit toti. Cred ca numarul 1209 are un efect aparte asupra ceacrelor noastre. Dorinta de distractie la mine nu a disparut. Energie exista, dar...dar nimic nu mai e ca inainte. Nici berea de la scara, sau cafeaua de dimineata. Toate au devenit mai amare.
"Tzzzzrrrr!!!". Pana si alarma e mai enervanta. Dar cu un scop... abia acum am realizat ca sunt singur si ca trebuie sa incep sa-mi tin niste promisiuni.
Poate crezi ca am un plan malefic. Defapt iti dau dreptate, la cum ma cunosti tu si cum ti-am lasat impresia ca sunt nu este nicio indoiala, dar crezi ca Septembrie 2011 nu poate aduce schimbari?
Defapt, am uitat ca tu crezi ca sunt o cauza pierduta si ca ai renuntat de mult sa crezi in mine. Dar nu sunt descurajat, sunt chiar mai motivat sa demonstrez...
Am nevoie de rabdare, nu predici plictisitoare...caci sunt satul de vorbe critice si descurajante. Vreau sa demonstrez ca eu chiar am devenit doctorul care iti pune pe suflet copci. Ca m-am schimbat. Acum vreau sa vad in fata mea multe zile cu soare...caci soarele ma face fericit. Dar acum sunt nori. Nu afara, ci peste mintea mea. Caci gandirea mea e ciudata de cateva zile incoace...in fine, perioade si perioade.
Ce mai vreau acum? Un pachet de tigari, o sticla de cola, popa-as sa nu zic pas la mana asta de poker, multe foi de hartie si un pix bun, asta ca sa iti povestesc despre zilele mele ciudate cu stari psihice schimbatoare si poate ca asa o sa intelegi de ce nu e asa usor sa fi in locul meu...
Poate ca asa nu-mi vei mai fute mie creierii cand te plictisesti, caci doar sti: plictiseala este peseapsa inutilitatii.
Aceleasi sentimente ca in 2010 le am si acum...m-am intors inapoi in viitor.

miercuri, 7 septembrie 2011

O tresarire...o emotie.

Imi e greu sa-mi aleg cuvintele...poate pentru ca sunt obosit, sau pentru ca subiectul despre care am ales sa scriu in seara asta atinge o coarda sensibila.
De cateva zile, imi tot vine in minte o intrebare: "Oare sunt cu adevarat patriot?"
Oare stiu sa vad si partea frumoasa a acestei tari? Dincolo de patura de negru cu care este acoperita zi de zi la televizor?
Aseara am gasit un raspuns. "Da, pot!" . Poate te intrebi cum am reusit. M-am uitat la un meci de fotbal. Mdea, sportul ala pacatos care te duce de la agonie la extaz de la o clipa la alta. In fine...cred ca a fost un moment unic in viata mea. Stateam in fata televizorului si il ascultam pe Marcel Pavel cum fredona imnul. La auzul corului celor 55. 000 de oameni de pe stadion, am tresarit si eu. M-am ridicat in picioare, si am inceput sa cant imnul...in fata televizorului. Oare, am probleme psihice? Sunt putin retardatel? Mnu cred. Pur si simplu m-am simtit ca in clasa I cand ne punea invatatoarea sa cantam imnul. Atunci eram cu adevarat mandru, eram singurul ce avea mana dreapta la piept. Caci asa vazusem la marii patrioti...si defapt simteam cu adevarat mandria de a fi roman.
O emotie intensa m-a complesit cand am auzit publicul strigand "Romania, Romania!!". De mult timp n-am mai simtit asa ceva. Toate indoielile pe care le aveam, legate de "patriotismul" din mine au disparut. El exista dar e ascuns de ura, ciuda, dor si dorinta de mai bine.
Toti fratii mei plecati afara, cand se intorc imi spun "Nicaieri nu e ca la acasa...".
Eram tentat sa cred ca ei mint. Gandindu-ma la parintii lor si la ei mei. Ce aici sunt mintiti de un stat ce noi nu il dorim. Un stat care nu ne reprezinta. Ca ei au mers acolo sa mnceasca, pentru ca nu-si doresc ca ei si familile lor sa nu moara de foame, si sa fie batjocoriti...ehh, unii inca rezista.
De la un timp am inceput sa vad ca si aici in ROMANIA se pot face bani. Numai ca trebuie ori sa ai un sistem de valori atat de ridicat incat sa nu-ti permita sa nu muncesti extraordinar de mult ori sa fi un "baiat destept" care sa invarta fel de fel de chestii. Ce sa zic...am inceput sa cred ca Dumnezeu e "baiat de cartier" caci numai el ii aude pe baietii din cartierul meu, ce se ascund cate 3-4 intr-un apartament sau pe la colturi de bloc unde isi vand treburile. Doar alarmele si girofarurile ii mai fac sa se sperie...in rest nimic.
Ce sa zic...la un moment dat ajungi sa afli niste lucruri urate despre niste oameni pe care ii cunosti, poate ca la un momentdat umblai cu ei. Oameni cu care imparteai ultima tigara...
Asta mi se intampla si mie. Vad baieti care umbla cu 3-4 cutite la ei, crezand ca ii urmareste cineva. Sau care au ajuns sa se arunce de la balcon. De ce? Din cauza halucinatilor provocate de cacaturile alea de "ierburi de la magazin". Nu pot sa nu arunc un gand spre cer, sau niste vin pe jos...pentru cei ce odata erau in jurul meu zi de zi...si acum sunt sus... Oameni care poate m-au "educat" sa zic asa.
As fi ipocrit sa spun ca nu ii multumesc celui de sus ca nu m-a lasat sa ajung asa. Ca mi-a dat acea sclipire de a ma departa de ei. Poate ca Dumnezeu chiar e "baiat de cartier" si aseaza lucrurile pentru toti...
Cam toate astea se intampla in Romania...si totusi eu pot spune ca ma simt mandru. Desii prostia, minciuna, hotia, nepasarea unor oameni cu costum la dunga, camasa si cravata, au facut ca tara sa se degradeze...si indirect mi-au alungat cea mai draga fiinta. Au alungat-o intr-un loc linistit la multi kilometri distanta de mine. Dar ce sa zic, poate ca toate lucrurile astea ma motiveaza sa scriu din ce in ce mai mult si poate ca si mai bine.
Am o noua lozinca in cap "Atunci cand scri...scrie ca sa trezesti o tara intreaga." . Acum nu pot fac asta. Dar am speranta ca totusi din betia mea de sentimente va iesi ceva bun.
Inchei aici. Cred ca e destul pentru seara asta. Am o lacrima pe obraz, un gol in stomac, o durere in suflet si o fraza pe buze..."Sunt roman, dar sunt mandu si fericit."