Am căutat dragostea în locuri mistuite de focuri puternice, stinse de ploaia unor furtuni aprige. Apoi te-am zărit pe tine la scara unui bloc, aruncai în sictir un chiştoc ars pană la filtru...Te-am întrebat puţin temător, "ai un foc?", nu voiam de cât să fumez o tigară repede şi să plec.
În timp ce trăgeam din tigară ai adus 2 beri. "Mă ajuţi să le desfac?", m-ai întrebat tu, cu un zâmbet simplu pe buze. Eram obosit, am zis că o bere rece nu strică. Oricărui bărbat adevărat îi place o bere.
Ne-am întins la vorba, din 2 beri am făcut 2 navete, din noapte s-a făcut zi, urmînd apoi ca totul să se schimbe.
Au fost zile la rînd în care noi am stat si am dezbătut fel de fel de subiecte: trecut, prezent si viitor. Mi-ai povestit amintiri care dureau...ţi-am şters lacrimile de pe obraji cu o atingere sinceră, nu te iubeam, dar îmi plăcea sa te ascult, îmi place şi acum, doar că acum vorbeşti mult...uneori nu te înţeleg, îţi arunc un zambet mârşav în idea că tu vei crede că ştiu despre ce vorbeşti.
Încă imi place zambetul tău, imi place când o iei razna ca nu-ţi mai ajunge timpul, îmi place doar să te privesc. Imi este dor să mă îmbrăţişezi aşa cum o făceai nu cu mult timp in urmă, dar asta nu mă frustrează, nu este un "must" intr-un "to do list".
Suntem fiecare pe drumul lui, duc in direcţii diferite, dar totuşi te simt aproape...oare avem aceeaşi destinaţie? Ne vom vedea pe peronul unei gări, sau în terminalul unui aeroport? Să mai desfacem 2 beri şi să-ţi spun acum cât m-a durut pe mine. Ţi-am spus că-mi plac tatuajele, că o sa vină vremea în care îmi voi tatua aprope tot corpul. Vreau să port la vedere povestea mea, vreau ca lumea să citească şi să ştie cât de greu mi-a fost să supravietuiesc.
E greu sa te lupţi cu tine, cu lumea din jur, cu judecata şi cu minciuna.
M-ai minţit? N-am sesizat dacă ai făcut asta, eram prea ocupat să mă uit la zambetul tău. Eu te-am minţit, să mă imbratisezi tu este un "must" intr-un "to do list".
Mi-a rămas nişte vin prin casă, vrei sa treci? Să ne mai vorbim puţin despre:prezent, trecut şi viitor. Vreau să-mi spui cum a trecut timpul pentru tine, iar eu sa-ţi spun cum a trecut pentru mine. Cred că avem 2 povesti foarte frumoase, pline de intrigă şi suspans. Totuşi, am impresia că o sticlă nu ne ajunge, beau mult...aşa că fug până la magazin să mai iau 2.
Te găsesc pe balcon cînd mă întorc?
joi, 17 septembrie 2015
marți, 25 august 2015
Intoarcerea la Origini
Hai sa vorbim despre romani! Neamul ala de tigani si de hoti, discriminat de toate popoarele "europene".
Eu am cutreierat plaiurile mioritice in ultimile zile pe traseul: Constanta-Busteni-Sighet-Cluj-Alba-Sibiu. Sunt uimit de ceea ce am gasit aici. Am gasit Romania altfel. De fapt, am gasit Romania. Plina de traditie, de straie frumoase si de locuri pitoresti.
Romania adevarata nu este cea prezentata zilnic la televizor.
Locurile acestea au un aer de misticism. Reusesti cumva sa te redescoperi, sa realizezi ca "romanitatea" n-a pierit. Ea sta ascunsa intr-un loc sigur, se numeste Maramures. Am observat ca la granita Romaniei, exista mai mult patriotism decat in capitala.
Ardealul ne da o lectie de ospitalitate, caci asa suntem noi. De fapt istoria asa ne spune ca eram, dar noi suntem in "incapacitate de plata" in ceea ce priveste "romanitatea". Le multumim domnilor "comunisti" care au distrus oaza de latinitate a "Marii Slavone".
Clujul tine fruntea sus in ceea ce inseamna mesaje stradale. Statuia lui Matei Corvin apara ultima linie de aparare a romanilor.
In ceea ce ma priveste, recunosc, am trait 20 de ani degeaba...Nu-mi cunosc tara, dar cred ca imi cunosc romanii. Frumosi, glumeti, luptatori si strajnici. Recomand sa vizitati zona aceasta...o sa va lase o impresie placuta, o sa ramaneti cu povesti frumoase.
Inchei cu un gand bun pentru cei care au luptat pentru izbanda neamului, am citit in Sighet, la Memorialul Durerii lucruri terifiante...o istorie necunoscuta si nespusa. Acum stau sa ma intreb, scoala ne invata sa recladim regimul comunist? Sau suntem atat de inapti incat nu vedem raul care ni se face in fiecare zi?
Eu am cutreierat plaiurile mioritice in ultimile zile pe traseul: Constanta-Busteni-Sighet-Cluj-Alba-Sibiu. Sunt uimit de ceea ce am gasit aici. Am gasit Romania altfel. De fapt, am gasit Romania. Plina de traditie, de straie frumoase si de locuri pitoresti.
Romania adevarata nu este cea prezentata zilnic la televizor.
Locurile acestea au un aer de misticism. Reusesti cumva sa te redescoperi, sa realizezi ca "romanitatea" n-a pierit. Ea sta ascunsa intr-un loc sigur, se numeste Maramures. Am observat ca la granita Romaniei, exista mai mult patriotism decat in capitala.
Ardealul ne da o lectie de ospitalitate, caci asa suntem noi. De fapt istoria asa ne spune ca eram, dar noi suntem in "incapacitate de plata" in ceea ce priveste "romanitatea". Le multumim domnilor "comunisti" care au distrus oaza de latinitate a "Marii Slavone".
Clujul tine fruntea sus in ceea ce inseamna mesaje stradale. Statuia lui Matei Corvin apara ultima linie de aparare a romanilor.
In ceea ce ma priveste, recunosc, am trait 20 de ani degeaba...Nu-mi cunosc tara, dar cred ca imi cunosc romanii. Frumosi, glumeti, luptatori si strajnici. Recomand sa vizitati zona aceasta...o sa va lase o impresie placuta, o sa ramaneti cu povesti frumoase.
Inchei cu un gand bun pentru cei care au luptat pentru izbanda neamului, am citit in Sighet, la Memorialul Durerii lucruri terifiante...o istorie necunoscuta si nespusa. Acum stau sa ma intreb, scoala ne invata sa recladim regimul comunist? Sau suntem atat de inapti incat nu vedem raul care ni se face in fiecare zi?
marți, 21 iulie 2015
Geometria Timpului
Existenta umana se imparte in 3 puncte. Cunoasterea, acceptarea si simplificarea. Pe toate le putem considera ca fiind varfurile unui triunghi. Depinde doar de noi cum reusim sa il creionam.
Cunoasterea si acceptarea reprezinta baza triunghiului. Mereu o sa fie o linie dreapta intre cele 2. Cat acumulam ca si cunostinte este echivalent cu cat reusim sa acceptam din ele. Apoi vine varful principal, simplificarea. Aria acestui triunghi reprezinta viata noastra. Cat traim cu adevarat din ea. Defapt, cine poate sa ne spuna ce inseamna o viata traita?
Pentru mine, pana acum, viata mi-a fost profesor de teatru. Masti si costume, atat am invatat pana acum, caut sa ma perfectionez...in ce? In tragi-comedia pe care o scriu in fiecare zi. Recunosc gresesc, gresesc in fiecare zi...pentru ca ceea ce traiesc, nu este ceea ce ma reprezinta.
Triunghiul meu, are o baza larga si o arie mica. Cunosc multe, accept destule...dar nu simplific nimic. Prefer o viata grea, nu din punct de vedere material, ci a ceea ce traiesc. Momentan sunt in categoria de oameni care mor la 25 de ani, dar traiesc pana la 75, ca un robot.
Am renuntat la ceea ce ma facea viu, am renuntat ca un fraier la scris. Am uitat serile de miercuri, in care stau pana tarziu cu ale mele insirate in bucatarie si cu laptopul deschis, aproape fara baterie si cu tastele obosite.
Cum mi-am pierdut drumul? Simplu, am ales sa port mastile de care vorbeam, uitand care este adevaratul meu chip.Practic, m-am pierdut pe mine, am uitat muzicalitatea gandurilor frumoase. Am uitat tonul sentimentelor pure. M-am incantat cu lumina scenica a "operei" in care am rolul principal, dar audienta a scazut. Oamenii nu stau langa tine cand incerci sa fii "underground", sa pui ceva din tine pe scena. Vreau doar sa fiu bun, caci acum sunt rau...dar tu mai ai o sansa, nu o rata!
Cunoasterea si acceptarea reprezinta baza triunghiului. Mereu o sa fie o linie dreapta intre cele 2. Cat acumulam ca si cunostinte este echivalent cu cat reusim sa acceptam din ele. Apoi vine varful principal, simplificarea. Aria acestui triunghi reprezinta viata noastra. Cat traim cu adevarat din ea. Defapt, cine poate sa ne spuna ce inseamna o viata traita?
Pentru mine, pana acum, viata mi-a fost profesor de teatru. Masti si costume, atat am invatat pana acum, caut sa ma perfectionez...in ce? In tragi-comedia pe care o scriu in fiecare zi. Recunosc gresesc, gresesc in fiecare zi...pentru ca ceea ce traiesc, nu este ceea ce ma reprezinta.
Triunghiul meu, are o baza larga si o arie mica. Cunosc multe, accept destule...dar nu simplific nimic. Prefer o viata grea, nu din punct de vedere material, ci a ceea ce traiesc. Momentan sunt in categoria de oameni care mor la 25 de ani, dar traiesc pana la 75, ca un robot.
Am renuntat la ceea ce ma facea viu, am renuntat ca un fraier la scris. Am uitat serile de miercuri, in care stau pana tarziu cu ale mele insirate in bucatarie si cu laptopul deschis, aproape fara baterie si cu tastele obosite.
Cum mi-am pierdut drumul? Simplu, am ales sa port mastile de care vorbeam, uitand care este adevaratul meu chip.Practic, m-am pierdut pe mine, am uitat muzicalitatea gandurilor frumoase. Am uitat tonul sentimentelor pure. M-am incantat cu lumina scenica a "operei" in care am rolul principal, dar audienta a scazut. Oamenii nu stau langa tine cand incerci sa fii "underground", sa pui ceva din tine pe scena. Vreau doar sa fiu bun, caci acum sunt rau...dar tu mai ai o sansa, nu o rata!
vineri, 23 ianuarie 2015
Muta
Muta-mă din locul în care ştiu sa trăiesc si mă voi adapta. Muta-mi obiceiurile zilnice si-mi voi face altele. Muta-mă din mintea mea si ai sa mă pierzi irecuperabil...Crezi ca mă cunoşti? Ce glumă proastă! Cum poţi sa crezi ca mă cunoşti, cînd nici măcar eu nu mă cunosc? Ceea ce crezi tu ca "şti" ,ceea ce numeşti "cunoaştere" eu numesc o palidă aparenta. Ce sunt eu? Cine sunt eu? N-ai sa şti niciodată. N-am sa te las sa mă cunoşti, nu vreau sa mă cunoşti. Nu sunt nimic din ceea ce speri sa fiu, sunt ceea ce sunt nevoit sa fiu. Asa-mi place sa mă caracterizez.
Muta-mi calităţile în lista defectelor si o sa fii destul de aproape de un început. Încearcă sa mă priveşti cînd plîng si întreabă-mă "De ce o fac?", apoi uita-te atent la grimasele feţei mele si ai sa înţelegi ca mint. Nu te gîndi prea mult, e clar ca vreau sa te induc în eroare. E clar ca plîng doar de amorul artei, căci de altfel eu nu plîng. Eu nu simt durere, eu simt doar dezamăgire...
Vrei sa-ti vorbesc despre dezamăgire? Este acel lucru care mă face sa mă uit cu scîrbă la tine. Ti-am dat încrederea mea si ti-am pus sufletul în palme, iar tu...? Iar tu ce ai făcut cu el? L-ai scăpat pe jos si s-a spart în sute de bucăţi. Pune-mi sufletul la loc, te rog! Poţi sa faci asta? Mai e la fel? Categoric nu...am avut încredere în tine ca o sa te comporti frumos cu el si uite unde am ajuns. Eu dezamagit de tine, tu supărată ca eu sunt dezamagit. A cui e vina? Îţi spun eu a cui, este vina pelicanului de la geamul tău, el mereu e vinovat pentru greşelile tale. Eu n-am un pelican si deci automat sunt o suma de greşeli. Sa-mi fie iertata lehamitea, dar mi se pare comic. Eu un ghinionist pur-sînge, un handicapat emoţional ce-si permite sa greşească...si tu ai un pelican. Manca-l-ar boala!
Îmi aprind o tigara, am pofta sa scriu. Aici mă cunoşti, şti ca-mi place sa pun gînduri pe foaie. Dar azi e puţin diferit, parcă nu sunt gandurile mele, oare asa mult a trecut de cînd n-am mai scris? M-am schimbat atît de mult încît azi nici măcar atunci cînd scriu nu mă mai recunosc? Sunt si eu derutat de ceea ce am devenit. M-am pierdut? Sau am rămas puţin în umbră trecîndu-mă pe pilot automat? Am uitat sa si răspund, mă comport ca un autist, snguraticul a ieşit iar la iveala. Îl cunoşti? Îţi mai aminteşti de el? Îl facusei cîndva sa plece. Mă făceai cîndva sa mă simt în largul meu lînga tine... Ce s-a întîmplat? Ce s-a schimbat?
As vrea sa nu răspund, as vrea defapt sa uit ca am pus aceste întrebări. Ti-am lăsat o portita prin care ti-ai putea da seama ca-mi pasa, astfel ai ajunge cu un pas mai aproape de a mă înţelege, crescîndu-ti încrederea ca vei ajunge sa mă cunoşti. N-am sa te las sa o faci, nu-ti mai permit o asa apropiere de mine...dar zambetul ala cald...
Zambetul cald este ceea ce iubesc la tine, nu-i pot rezista. Zambesti de parcă cineva te-a trimis sa mă faci sa cred ca totul o sa fie bine. Dar cine te mai crede pe tine? Si totusi zambetul...parcă sunt hipnotizat...parcă uit de orice bariera dintre noi. Parca...si iar zambetul...
Muta-mi calităţile în lista defectelor si o sa fii destul de aproape de un început. Încearcă sa mă priveşti cînd plîng si întreabă-mă "De ce o fac?", apoi uita-te atent la grimasele feţei mele si ai sa înţelegi ca mint. Nu te gîndi prea mult, e clar ca vreau sa te induc în eroare. E clar ca plîng doar de amorul artei, căci de altfel eu nu plîng. Eu nu simt durere, eu simt doar dezamăgire...
Vrei sa-ti vorbesc despre dezamăgire? Este acel lucru care mă face sa mă uit cu scîrbă la tine. Ti-am dat încrederea mea si ti-am pus sufletul în palme, iar tu...? Iar tu ce ai făcut cu el? L-ai scăpat pe jos si s-a spart în sute de bucăţi. Pune-mi sufletul la loc, te rog! Poţi sa faci asta? Mai e la fel? Categoric nu...am avut încredere în tine ca o sa te comporti frumos cu el si uite unde am ajuns. Eu dezamagit de tine, tu supărată ca eu sunt dezamagit. A cui e vina? Îţi spun eu a cui, este vina pelicanului de la geamul tău, el mereu e vinovat pentru greşelile tale. Eu n-am un pelican si deci automat sunt o suma de greşeli. Sa-mi fie iertata lehamitea, dar mi se pare comic. Eu un ghinionist pur-sînge, un handicapat emoţional ce-si permite sa greşească...si tu ai un pelican. Manca-l-ar boala!
Îmi aprind o tigara, am pofta sa scriu. Aici mă cunoşti, şti ca-mi place sa pun gînduri pe foaie. Dar azi e puţin diferit, parcă nu sunt gandurile mele, oare asa mult a trecut de cînd n-am mai scris? M-am schimbat atît de mult încît azi nici măcar atunci cînd scriu nu mă mai recunosc? Sunt si eu derutat de ceea ce am devenit. M-am pierdut? Sau am rămas puţin în umbră trecîndu-mă pe pilot automat? Am uitat sa si răspund, mă comport ca un autist, snguraticul a ieşit iar la iveala. Îl cunoşti? Îţi mai aminteşti de el? Îl facusei cîndva sa plece. Mă făceai cîndva sa mă simt în largul meu lînga tine... Ce s-a întîmplat? Ce s-a schimbat?
As vrea sa nu răspund, as vrea defapt sa uit ca am pus aceste întrebări. Ti-am lăsat o portita prin care ti-ai putea da seama ca-mi pasa, astfel ai ajunge cu un pas mai aproape de a mă înţelege, crescîndu-ti încrederea ca vei ajunge sa mă cunoşti. N-am sa te las sa o faci, nu-ti mai permit o asa apropiere de mine...dar zambetul ala cald...
Zambetul cald este ceea ce iubesc la tine, nu-i pot rezista. Zambesti de parcă cineva te-a trimis sa mă faci sa cred ca totul o sa fie bine. Dar cine te mai crede pe tine? Si totusi zambetul...parcă sunt hipnotizat...parcă uit de orice bariera dintre noi. Parca...si iar zambetul...
luni, 15 decembrie 2014
Autistul
Traiesc intr-o bezna crunta, o noapte continua, asteptand soarele sa apara. Cat sa ma mai mint? Cat sa mai lupt? Cat sa cred ca nu e un esec...S-a dus entuziasmul, s-a dus si pasiunea care alteori stralucea ca o torta aprinsa. Aveam putere, aveam curaj, acum mai am doar 2 sau 3 zile de suportat acest chin. Sunt satul sa fiu mereu plecat, sa nu mai stiu unde e acasa.
Poate e prematur si azi ma simt dezamagit, iar gustul dezamagirii e prea amar. Amareala asta, nu facea parte din regimul meu "carnivor" pe care-l practicam candva. Sa ma scuzi stimabile! Viata de nomad te face sa treci pe regim vegan, te face sa te schimbi, uneori prea tare...imi doresc sa-mi regasesc dorinta de succes, sa pot iar sa lupt. Imi trebuie o pauza...sa ma simt asezat undeva, sa fiu al cuiva, sunt satul sa fiu al nimanui.
Singuratatea ma acapareaza, aici in acest iad jegos, vorbesti mai mult cu tine decat cu ceilalti. Esti ca un autist, incapabil sa te adaptezi la lumea din jur. Vocile din capul tau sunt singurii prieteni, cel mai bun pansament pentru toate nereusitele si ranile pe care le ai zi de zi.
Durerea de acum, e altfel decat cea pe care o stiam, nu se mai rezolva cu ras si o sticla buna de vin. Nu se mai rezolva. Cateodata cred ca sunt inconjurat de un nor de ghinion, ca norocul m-a uitat, dar norocul ti-l faci cu mana ta de cele mai multe ori, deci tot eu sunt vinovat pentru durerea ce o port in suflet acum...
Lumea este perfect făcută, ca un ceas elvetian, iar viata e frumoasa, sunt doua aspecte pe care eu le-am uitat, sau nu le vad, ca si soarele. Sunt un nor de suparare si frustrare, ce bun sa mai iasa? Ce schimbare sa mai fac? Ma simt ca un tehnician in pragul demiterii care nu are solutii pe banca de rezerve. Cand nu vrea, nu vrea...Astept zile mai bune, sau macar mai putin triste.
Poate e prematur si azi ma simt dezamagit, iar gustul dezamagirii e prea amar. Amareala asta, nu facea parte din regimul meu "carnivor" pe care-l practicam candva. Sa ma scuzi stimabile! Viata de nomad te face sa treci pe regim vegan, te face sa te schimbi, uneori prea tare...imi doresc sa-mi regasesc dorinta de succes, sa pot iar sa lupt. Imi trebuie o pauza...sa ma simt asezat undeva, sa fiu al cuiva, sunt satul sa fiu al nimanui.
Singuratatea ma acapareaza, aici in acest iad jegos, vorbesti mai mult cu tine decat cu ceilalti. Esti ca un autist, incapabil sa te adaptezi la lumea din jur. Vocile din capul tau sunt singurii prieteni, cel mai bun pansament pentru toate nereusitele si ranile pe care le ai zi de zi.
Durerea de acum, e altfel decat cea pe care o stiam, nu se mai rezolva cu ras si o sticla buna de vin. Nu se mai rezolva. Cateodata cred ca sunt inconjurat de un nor de ghinion, ca norocul m-a uitat, dar norocul ti-l faci cu mana ta de cele mai multe ori, deci tot eu sunt vinovat pentru durerea ce o port in suflet acum...
Lumea este perfect făcută, ca un ceas elvetian, iar viata e frumoasa, sunt doua aspecte pe care eu le-am uitat, sau nu le vad, ca si soarele. Sunt un nor de suparare si frustrare, ce bun sa mai iasa? Ce schimbare sa mai fac? Ma simt ca un tehnician in pragul demiterii care nu are solutii pe banca de rezerve. Cand nu vrea, nu vrea...Astept zile mai bune, sau macar mai putin triste.
joi, 11 decembrie 2014
Copilul Marii (Bla Bla)
Am crezut mereu ca cel mai bine in aceasta viata m-am priceput la "plecat". Am "plecat" de prea multe ori de langa persoane care au tinut la mine, in cele mai nepotivite momente. Am dat dovada de egoism mare, poate asta sunt, un egoist, sau am fost...caci la mine egoismul este echivalent cu plecatul, iar acum nu mai reusesc sa plec. Am plecat fizic de la "Mare"...dar sunt cu sufletul si mintea acolo. Mi-e dor de tine Constanta, mama mea.
As zice ca nu sunt pregatit de plecare, ca sunt prea crud, prea nestiutor, defapt nu exista moment in care sa fiu mai pregatit decat acum, tocmai pentru ca nu sunt pregatit deloc, n-am habar sa ma descurc, n-am habar sa fac nimic, in afara sa visez, imi place sa visez si asta-mi ocupa cam toata ziua.
De ce visez? Pentru ca ma trimite in lumea mea ideala, unde stadioanele sunt pline si muzica buna, berea e rece si afara e cald, iar eu sunt frumos si bogat.
Nu asta facem toti? Visam la o lume ideala pentru ce credem noi ca ne face fericiti? Ba da. Cel mai frumos in viata e sa visezi, sa uiti ca realitatea te face trist mereu, tu trebuie sa incerci sa traiesti in capul tau daca in exterior simti ca mori. Toate astea vin la pachet, devi pierdut si absent, lumea o sa te critice, dar tu nu te descuraja, viseaza in continuare, mergi mai departe, ai incredere in visul tau, ai speranta, ce e al tau, e pus deoparte. Pune-ti intrebari si da-ti raspunsuri, cauta sa te cunosti si sa te accepti, astfel o sa-ti fie mai usor. Asa sunt si eu, nu esti singur daca visezi mereu, ne putem oricand proiecta visele impreuna, ne putem da loc de intalnire plaja, care odata era lacasul tutror viselor noastre, era altarul fericirii si al libertati. Am uitat mirosul ei, am uitat cum se simte nisipul pe pielea ta...viata asta nu ne vrea impreuna de multe ori, dar ce ne opreste sa ne facem lumea noastra? Suntem tineri si ne permitem sa visam, dar ne lasam manipulati de oameni tristi...astept sa treaca ploaia si sa ne vedem iar pe plaja.
Constanta, esti casa mea si astept sa ajung la tine. Dar alarma suna tare, iar eu plec spre "bucale"... e mai tare sa vorbesc cu tine decat sa ma fut cu alta. Poate e dragoste sau prietenie, defapt e povestea noastra scrisa pe coli a4, ca niste studenti grabiti, Eu te caut la metrou, tu la liceu, sper sa ne vedem in acelasi tren...te pup draga mea, ma duc sa mai mor pentru o zi!
As zice ca nu sunt pregatit de plecare, ca sunt prea crud, prea nestiutor, defapt nu exista moment in care sa fiu mai pregatit decat acum, tocmai pentru ca nu sunt pregatit deloc, n-am habar sa ma descurc, n-am habar sa fac nimic, in afara sa visez, imi place sa visez si asta-mi ocupa cam toata ziua.
De ce visez? Pentru ca ma trimite in lumea mea ideala, unde stadioanele sunt pline si muzica buna, berea e rece si afara e cald, iar eu sunt frumos si bogat.
Nu asta facem toti? Visam la o lume ideala pentru ce credem noi ca ne face fericiti? Ba da. Cel mai frumos in viata e sa visezi, sa uiti ca realitatea te face trist mereu, tu trebuie sa incerci sa traiesti in capul tau daca in exterior simti ca mori. Toate astea vin la pachet, devi pierdut si absent, lumea o sa te critice, dar tu nu te descuraja, viseaza in continuare, mergi mai departe, ai incredere in visul tau, ai speranta, ce e al tau, e pus deoparte. Pune-ti intrebari si da-ti raspunsuri, cauta sa te cunosti si sa te accepti, astfel o sa-ti fie mai usor. Asa sunt si eu, nu esti singur daca visezi mereu, ne putem oricand proiecta visele impreuna, ne putem da loc de intalnire plaja, care odata era lacasul tutror viselor noastre, era altarul fericirii si al libertati. Am uitat mirosul ei, am uitat cum se simte nisipul pe pielea ta...viata asta nu ne vrea impreuna de multe ori, dar ce ne opreste sa ne facem lumea noastra? Suntem tineri si ne permitem sa visam, dar ne lasam manipulati de oameni tristi...astept sa treaca ploaia si sa ne vedem iar pe plaja.
Constanta, esti casa mea si astept sa ajung la tine. Dar alarma suna tare, iar eu plec spre "bucale"... e mai tare sa vorbesc cu tine decat sa ma fut cu alta. Poate e dragoste sau prietenie, defapt e povestea noastra scrisa pe coli a4, ca niste studenti grabiti, Eu te caut la metrou, tu la liceu, sper sa ne vedem in acelasi tren...te pup draga mea, ma duc sa mai mor pentru o zi!
vineri, 28 noiembrie 2014
Un zambet pe foaie
De ce trebuie sa fie dragostea asa complicata? Cu toate starile astea ciudate si tot chinul groaznic prin care treci...Pentru ca se merita. Se merita sa simti cum te umpli de energie si de viata la doar un zambet.
Atunci cand iti place de cineva pentru cum arata, este o dorinta. Atunci cand iti place de cineva pentru cum gandeste, este admiratie. Dar atunci cand nu sti de ce placi pe cineva, este dragoste. Imi place de o "proasta". Si pot spune raspicat, ca ma indragostesc in fiecare zi de ea.
Cand o vad, stiu ca viata o sa fie mai usoara. Grijile trec, zambetul ei, este zambetul meu. Aceasta "proasta" ma face fericit pentru ca o urasc, urasc cat de mult o iubesc, urasc cand ma comport rau cu ea, urasc sa fiu departe de ea, dar iubesc cand noaptea o visez tinandu-ma de mana si spunandu-mi "O sa fie bine!".
Ce este un barbat fara o femeie? Un norocos ( se zice), defapt este un lup singuratic ce nu cunoaste fericirea. Dar fericirea este telul tuturor oamenilor, iar fericirea trebuie impartita in 2. Noi le obligam sa fie frumoase iar ele ne obliga sa fim puternici, practic ne obligam in 2 sa dam viata celei mai bune versiuni ale noastre. Si asa toata povestea capata aspect de basm, un basm trait in realitate.
Atunci cand iti place de cineva pentru cum arata, este o dorinta. Atunci cand iti place de cineva pentru cum gandeste, este admiratie. Dar atunci cand nu sti de ce placi pe cineva, este dragoste. Imi place de o "proasta". Si pot spune raspicat, ca ma indragostesc in fiecare zi de ea.
Cand o vad, stiu ca viata o sa fie mai usoara. Grijile trec, zambetul ei, este zambetul meu. Aceasta "proasta" ma face fericit pentru ca o urasc, urasc cat de mult o iubesc, urasc cand ma comport rau cu ea, urasc sa fiu departe de ea, dar iubesc cand noaptea o visez tinandu-ma de mana si spunandu-mi "O sa fie bine!".
Ce este un barbat fara o femeie? Un norocos ( se zice), defapt este un lup singuratic ce nu cunoaste fericirea. Dar fericirea este telul tuturor oamenilor, iar fericirea trebuie impartita in 2. Noi le obligam sa fie frumoase iar ele ne obliga sa fim puternici, practic ne obligam in 2 sa dam viata celei mai bune versiuni ale noastre. Si asa toata povestea capata aspect de basm, un basm trait in realitate.
duminică, 16 noiembrie 2014
Scrisoare catre presedinte!
Stimate Domn Preşedinte, va felicit pentru rezultatul obtinut la aceste alegeri! Recunosc, nu v-am votat, iar după spusele unora nu am voie sa va cer nimic si nici sa comentez viitoarele dumneavoastră acţiuni. Am sa-mi permit totuşi sa va cer un favor, ca de la om la om si probabil viitor contribuabil la bugetul Statului. Am sa va rog sa nu luaţi in ras opinia majoritara a românilor, bucurosi si efervescenti dupa noua schimbare. Este foarte greu sa treci peste niste dezamagiri survenite in urma unor foarte multe sperante puse intr-un candidat. Politica este o curva, intelegem toti acest lucru, dar si domnii mai merg la curve. Si cine poate sa ii blameze? Statutul social ridicat si importanta unei funcţii produce des mutaţii in angrenajul moral al omului. Sper sa nu fie cazul...defapt va cer sa nu fie cazul. Va cer sa mă faceţi sa cred si sa particip la actiunile dumneavoastra. Va cer sa ma faceti iar roman!
A fost o lupta destul de stransa pentru putere in acest an, cu pareri impartite, din care la final a castigat cel mai bun. Cel care a dat mai multe sperante romanilor. Am vazut un exod de pareri despre ce nu merge bine in aceasta tara, atat de multe ca nici nu le mai retin, atat de multe ca pe unele nici nu le mai percep ca fiind probleme, pentru ca m-am obişnuit cu ele. Treaba dumneavoastra pe mai departe, este sa le gasiti si sa le rezolvati. Imi doresc sa vad o Romanie asa cum este ea in esenta, cu zambetul pe buze si liberă. Dacă acum o sa fim liberi, eu ma voi bucura mai tare de victoria dumneavoastra si poate voi incepe sa va inteleg doctrina politica ( poate voi ajunge unul din simpatizanţii si practicantii ei).
Ce e drept, eu nu am incredere in clasa politică actuală, nu stiu daca voi avea. Sper doar ca nu s-a împămîntenit atat de tare sintagma "il votez pe ăla care fura mai puţin", rezumand toata imaginea creata in afara, cea de "hoţi". Nu suntem hoţi, sper ca nici dumneavoastra. Sper ca sunteţi un hoţ de performanta, sa furati ideile germanilor, englezilor si americanilor, sa faceţi din aceasta tara un conglomerat de oameni valoroşi, nu de "ceafă lată" cu bmw inmatriculat in Bulgaria.
Inchei cu un gand bun: sa conduită aceasta tara de parcă ar fii prima maşina cumparata din bani proprii, cu grija, cu atentie, cu dragoste si cu ura pentru orice bou care reuşeşte sa o zgarie! Va doresc mult succes! (Un simplu gînd al unui cetăţean care nu v-a votat)
A fost o lupta destul de stransa pentru putere in acest an, cu pareri impartite, din care la final a castigat cel mai bun. Cel care a dat mai multe sperante romanilor. Am vazut un exod de pareri despre ce nu merge bine in aceasta tara, atat de multe ca nici nu le mai retin, atat de multe ca pe unele nici nu le mai percep ca fiind probleme, pentru ca m-am obişnuit cu ele. Treaba dumneavoastra pe mai departe, este sa le gasiti si sa le rezolvati. Imi doresc sa vad o Romanie asa cum este ea in esenta, cu zambetul pe buze si liberă. Dacă acum o sa fim liberi, eu ma voi bucura mai tare de victoria dumneavoastra si poate voi incepe sa va inteleg doctrina politica ( poate voi ajunge unul din simpatizanţii si practicantii ei).
Ce e drept, eu nu am incredere in clasa politică actuală, nu stiu daca voi avea. Sper doar ca nu s-a împămîntenit atat de tare sintagma "il votez pe ăla care fura mai puţin", rezumand toata imaginea creata in afara, cea de "hoţi". Nu suntem hoţi, sper ca nici dumneavoastra. Sper ca sunteţi un hoţ de performanta, sa furati ideile germanilor, englezilor si americanilor, sa faceţi din aceasta tara un conglomerat de oameni valoroşi, nu de "ceafă lată" cu bmw inmatriculat in Bulgaria.
Inchei cu un gand bun: sa conduită aceasta tara de parcă ar fii prima maşina cumparata din bani proprii, cu grija, cu atentie, cu dragoste si cu ura pentru orice bou care reuşeşte sa o zgarie! Va doresc mult succes! (Un simplu gînd al unui cetăţean care nu v-a votat)
duminică, 26 octombrie 2014
Sinceritate
Vizualizarea realului
este panica celui care viseaza raiul...
Ambitia e ca ciuma.
Te distruge, cert!
vizand un viitor incert,
pentru care lupti incet
cu pasi mici dar coerenti.
Sticla de alcool
este scuza oricarui om matol...
Parole!
Jur ca ma voi integra in acest decor...
cautand mereu un donator
pentru visul maret, cel de cuceritor.
Am lasat in spate ceata
primind ploaia cu bratele deschise
fara sa realizez ca fac jocul unei carti scrise.
Condeiul si mana sunt in concordanta euforica
construind o viata metaforica
visata din unghiuri inchise.
Ca inima mea.
Mintea e plecata in vise
multe zise si nescrise,
neimplinite...
Dezamagirea e produsul unei amagiri discrete,
cum ca omul nu poarta 3 fete.
El poarta 5
si mai are 5...
Si arata 4.
Omul sufera de o boala cronica.
Las focul meu sa mistuie tot ceea ce am creat.
Poate asa am sa ma consider "integrat"
intr-un sistem deochiat
manipulat
de prea multe curve ce trec la aparat...
Dar ca un portar antrenat
prind orice balon sutat.
este panica celui care viseaza raiul...
Ambitia e ca ciuma.
Te distruge, cert!
vizand un viitor incert,
pentru care lupti incet
cu pasi mici dar coerenti.
Sticla de alcool
este scuza oricarui om matol...
Parole!
Jur ca ma voi integra in acest decor...
cautand mereu un donator
pentru visul maret, cel de cuceritor.
Am lasat in spate ceata
primind ploaia cu bratele deschise
fara sa realizez ca fac jocul unei carti scrise.
Condeiul si mana sunt in concordanta euforica
construind o viata metaforica
visata din unghiuri inchise.
Ca inima mea.
Mintea e plecata in vise
multe zise si nescrise,
neimplinite...
Dezamagirea e produsul unei amagiri discrete,
cum ca omul nu poarta 3 fete.
El poarta 5
si mai are 5...
Si arata 4.
Omul sufera de o boala cronica.
Las focul meu sa mistuie tot ceea ce am creat.
Poate asa am sa ma consider "integrat"
intr-un sistem deochiat
manipulat
de prea multe curve ce trec la aparat...
Dar ca un portar antrenat
prind orice balon sutat.
joi, 9 octombrie 2014
Claustrarea Succesului
Sunt genul de persoana care si-a dorit in viata un singur lucru, dar care a incercat diverse cai de a-l obtine. Am inceput prin a incerca sa fiu cel care stie cele mai multe lucruri despre orice in clasele primare, fara succes...mereu a fost cineva care sa faca un bastonas mai frumos decat mine. Apoi o data cu anii am incercat sa fiu un bun sportiv. Ce gluma...Am tinut ani de zile racheta de tenis in mana, ca sa pot analiza pozitia perfecta de prindere a manerului, dar desigur conditia fizica de soarece de calculator pe care o posed mi-a dat de furca...culminand cu renuntarea mea la aceasta obsesie.
Am zis sa incerc iar in sport, dar de aceasta data ca analist. Am analizat timp de 8 ani cel mai voluminos fenomen sportiv, fotbalul, sportul rege, sportul care uneste la unison mii de glasuri spre un tel comun, victoria. Semanam, eu si fotbalul, efort depus pentru glorie ce rezulta doar injuraturi si huiduieli. Nu pot spune ca am renuntat la ideea de a avea succes in acest domeniu, doar ca am realizat ca nu posed in vocabular cuvinte precum "biomecanica" sau "indubitabil" ce releva caracteristicile tehnico tactice ale sistemului 4-3-3 sistematizat, asa ca am decis sa-mi caut "fericirea" in alta parte.
S-a intamplat sa aleg drumul capitalei, 2 ani de zile, acesta a fost singurul meu gand in speranta ca aici am sa gasesc succesul mult ravnit. Mi-am creionat pe tavanul camerei mele, in noptile prea lungi nedormite, numai tablouri de idei in care "taranul" constantean ajunge un bucurestean corcit cu faima si succes.
Lasand in urma prieteni buni, familie si o fata pe care o iubesc...incerc sa-mi scriu pusnicia prin insoritul Bucuresti. Frumos aici, aproape ca ma pierd in fiecare zi, lasand cate o bucata din mine pe strada si lipind un soi de tesut auxiliar pe care nu-l simt nici macar asemanator cu ceea ce sunt...simt ca ma pierd usor-usor, desi inca imi este vie amintirea mirosului de apa sarata si miscarea circulara a steagurilor baietilor de la ARIA in speranta ca zilele bune o sa vina. Eu m-am saturat sa astept, binele nu vine singur si nu vine gratis. Platesc pretul dezradacinarii dupa foarte putin timp, n-am crezut ca orasul meu este asa important, aici ma simt strain, stingher si claustrat de o pacla de nesimtire si infatuare ce ma inconjoara. Imi doresc ca acest drum sa fie mai usor, dar probabil mai usor inseamna fara succes...lucru ce-mi este imposibil de imaginat, asa ca am sa tac amar si am sa musc din cornul cu ciocolata de la patiseria de langa bloc incheiand aproximativ filozofic: Fa ceea ce crezi ca e bine, dar nu uita de unde ai plecat! Te pup Constanta! Mi-e dor de tine...
Am zis sa incerc iar in sport, dar de aceasta data ca analist. Am analizat timp de 8 ani cel mai voluminos fenomen sportiv, fotbalul, sportul rege, sportul care uneste la unison mii de glasuri spre un tel comun, victoria. Semanam, eu si fotbalul, efort depus pentru glorie ce rezulta doar injuraturi si huiduieli. Nu pot spune ca am renuntat la ideea de a avea succes in acest domeniu, doar ca am realizat ca nu posed in vocabular cuvinte precum "biomecanica" sau "indubitabil" ce releva caracteristicile tehnico tactice ale sistemului 4-3-3 sistematizat, asa ca am decis sa-mi caut "fericirea" in alta parte.
S-a intamplat sa aleg drumul capitalei, 2 ani de zile, acesta a fost singurul meu gand in speranta ca aici am sa gasesc succesul mult ravnit. Mi-am creionat pe tavanul camerei mele, in noptile prea lungi nedormite, numai tablouri de idei in care "taranul" constantean ajunge un bucurestean corcit cu faima si succes.
Lasand in urma prieteni buni, familie si o fata pe care o iubesc...incerc sa-mi scriu pusnicia prin insoritul Bucuresti. Frumos aici, aproape ca ma pierd in fiecare zi, lasand cate o bucata din mine pe strada si lipind un soi de tesut auxiliar pe care nu-l simt nici macar asemanator cu ceea ce sunt...simt ca ma pierd usor-usor, desi inca imi este vie amintirea mirosului de apa sarata si miscarea circulara a steagurilor baietilor de la ARIA in speranta ca zilele bune o sa vina. Eu m-am saturat sa astept, binele nu vine singur si nu vine gratis. Platesc pretul dezradacinarii dupa foarte putin timp, n-am crezut ca orasul meu este asa important, aici ma simt strain, stingher si claustrat de o pacla de nesimtire si infatuare ce ma inconjoara. Imi doresc ca acest drum sa fie mai usor, dar probabil mai usor inseamna fara succes...lucru ce-mi este imposibil de imaginat, asa ca am sa tac amar si am sa musc din cornul cu ciocolata de la patiseria de langa bloc incheiand aproximativ filozofic: Fa ceea ce crezi ca e bine, dar nu uita de unde ai plecat! Te pup Constanta! Mi-e dor de tine...
miercuri, 13 august 2014
Singuratic
Viata, acest etern joc al cautarii in care dezideratul suprem este semnificat de cunoasterea cat mai veridica a imaginii sinelui. Un joc in care omul se pierde...se afunda in gropile grijilor de zi cu zi, in falsa imagine a perfectiunii si a asteptarilor ce nu sunt ale sale. Omul este slab si derutat. Invoca divinitatea, norocul si toate fortele supranaturale care-i vin la gura atunci cand binele este departe de el ( adica mai mereu). De ce? Pentru ca omul nu stie sa vada, sa asculte si sa simta. Labirintul numit viata are indicatoare peste tot, dar concurenta spre linia de "finish" este acerba, de aceea mereu primul ajunge "singuraticul".
Singuratic, aceea categorie de adolescent care nu iese din propria sa minte. Singura sa activitate este gandirea. Poate il recunosti, din vedere, poate tot liceul n-ai schimbat 2 vorbe cu el sau ti s-a parut antipatic si de multe ori retard, afla ca aceasta persoana te-a analizat din cap pana-n picioare. Stie sa spuna cine esti, ce calitati ai, pana si stilul de viata. Tacerea sa a dat tonul unui larg si intens demers de procesare a intregului mediu inconjurator. "Singuratic" prin frica de a se detasa de propriul sine, "singuratic" prin ideea de a cauta persoana perfecta pentru a interactiona, el reprezentand mecanismul perfect pentru reusita.
Timpul alocat procesului de contemplare este irelevant, defapt timpul este irelevant, impartind-ul in cel sacru si cel profan, singuraticul stie sa mentina echilibrul timpului, facand din rabdare o virtute si din graba o "calitate" de care se poate dispensa.
Abilitatile sale sunt incredibile. Iar succesul este eternul frumos pe care il asteapta...dar iubirea? Iubirea ce este pentru un singuratic?
Singuratic, aceea categorie de adolescent care nu iese din propria sa minte. Singura sa activitate este gandirea. Poate il recunosti, din vedere, poate tot liceul n-ai schimbat 2 vorbe cu el sau ti s-a parut antipatic si de multe ori retard, afla ca aceasta persoana te-a analizat din cap pana-n picioare. Stie sa spuna cine esti, ce calitati ai, pana si stilul de viata. Tacerea sa a dat tonul unui larg si intens demers de procesare a intregului mediu inconjurator. "Singuratic" prin frica de a se detasa de propriul sine, "singuratic" prin ideea de a cauta persoana perfecta pentru a interactiona, el reprezentand mecanismul perfect pentru reusita.
Timpul alocat procesului de contemplare este irelevant, defapt timpul este irelevant, impartind-ul in cel sacru si cel profan, singuraticul stie sa mentina echilibrul timpului, facand din rabdare o virtute si din graba o "calitate" de care se poate dispensa.
Abilitatile sale sunt incredibile. Iar succesul este eternul frumos pe care il asteapta...dar iubirea? Iubirea ce este pentru un singuratic?
sâmbătă, 21 iunie 2014
Pentru tine
Cand te-am cunoscut nu credeam in dragoste. Credeam ca este un concept in care cred numai idiotii...un fel de joaca de copii, din care nu iese nimic bun. Credeam asta deoarece pana atunci doar asa vazusem eu dragostea. Un joc al corpului din care sufletul iese desirat...
Nimeni n-o sa-ti spuna ce e dragostea, pentru ca nimeni nu stie exact ce este dragostea. Nu poate sa fie definita, pusa intr-o formula sau marcata intr-un chenar.Ea difera de la om la om, dar in final toate au acelasi sfarsit, "te urasc pentru ca te iubesc prea tare" si pentru ca te pun pe tine, cea de care ma indragostesc in fiecare zi, in locul meu, cel pe care il admir in fiecare zi.
Ti-as spune eu ce inseamna dragostea, dar n-ar fii de ajuns. De ce? Pentru ca tu ii dai alt sens in fiecare zi...dragostea de ieri este diferita de cea de azi. Ciudat, nu? Asa credeam si eu...ma scormonesc de multe ori in buzunarele sufletului meu cautand ceva maruntis de suflet pe care sa ti-l ofer in schimbul unei atingeri care sa-mi aduca aminte cum e sa te simti fericit. Gasesc numai bani mari, deci sunt un om bogat, sufleteste vorbind...dar asta inseamna fiorul amorului adolescentin, elanul visarii, patima fericirii ( sau cum pula mea mai vrei tu sa-i zici).
Inchei amintindu-ti ca fiecare bucatica din sufletul meu, fie si cea mai mica, poate sa ofere atat de multa dragoste incat sa umple un cer cu stele, sa faca din noapte zi si sa-ti traga un zambet peste fata in zilele ploioase.
Nimeni n-o sa-ti spuna ce e dragostea, pentru ca nimeni nu stie exact ce este dragostea. Nu poate sa fie definita, pusa intr-o formula sau marcata intr-un chenar.Ea difera de la om la om, dar in final toate au acelasi sfarsit, "te urasc pentru ca te iubesc prea tare" si pentru ca te pun pe tine, cea de care ma indragostesc in fiecare zi, in locul meu, cel pe care il admir in fiecare zi.
Ti-as spune eu ce inseamna dragostea, dar n-ar fii de ajuns. De ce? Pentru ca tu ii dai alt sens in fiecare zi...dragostea de ieri este diferita de cea de azi. Ciudat, nu? Asa credeam si eu...ma scormonesc de multe ori in buzunarele sufletului meu cautand ceva maruntis de suflet pe care sa ti-l ofer in schimbul unei atingeri care sa-mi aduca aminte cum e sa te simti fericit. Gasesc numai bani mari, deci sunt un om bogat, sufleteste vorbind...dar asta inseamna fiorul amorului adolescentin, elanul visarii, patima fericirii ( sau cum pula mea mai vrei tu sa-i zici).
Inchei amintindu-ti ca fiecare bucatica din sufletul meu, fie si cea mai mica, poate sa ofere atat de multa dragoste incat sa umple un cer cu stele, sa faca din noapte zi si sa-ti traga un zambet peste fata in zilele ploioase.
sâmbătă, 1 martie 2014
Imi doresc
Imi doresc sa am mai multa intelepciune,
sa am mai multa credinta-n mine...
Imi doresc sa nu fiu aprins pe rug
doar pentru ca sunt aprins in gand.
Imi doresc o familie fericita,
pazita de acea rea credinta
pe care oamenii o mostenesc
din generatii ce nu sclipesc.
Imi doresc sa fiu apt sa las toate vicile,
sa reusesc sa fac toate sacrificile,
sa fiu dat ca exemplu.
Imi doresc o carte sa citesc
despre modul in care sa pasesc....
Un piedestal de marmura sa ridic
pentru cei ce multe au schimbat.
Sa nu mai fiu asa mic....
si sa pot sa povestesc pe unde m-am plimbat.
Viata e o lupta surda cu nestiinta
mai ales cand adoram vanitatea si necredinta.
Ne lasam purtati de tristete...
Cine stie sa fie fericit?
Nobil si cinstit?
Vreau sa fiu loial si nealterat,
de vicii si minciuni.
Caci sufletul mi-e sloi
cand scriu pe foi
ganduri pentru voi...
sa am mai multa credinta-n mine...
Imi doresc sa nu fiu aprins pe rug
doar pentru ca sunt aprins in gand.
Imi doresc o familie fericita,
pazita de acea rea credinta
pe care oamenii o mostenesc
din generatii ce nu sclipesc.
Imi doresc sa fiu apt sa las toate vicile,
sa reusesc sa fac toate sacrificile,
sa fiu dat ca exemplu.
Imi doresc o carte sa citesc
despre modul in care sa pasesc....
Un piedestal de marmura sa ridic
pentru cei ce multe au schimbat.
Sa nu mai fiu asa mic....
si sa pot sa povestesc pe unde m-am plimbat.
Viata e o lupta surda cu nestiinta
mai ales cand adoram vanitatea si necredinta.
Ne lasam purtati de tristete...
Cine stie sa fie fericit?
Nobil si cinstit?
Vreau sa fiu loial si nealterat,
de vicii si minciuni.
Caci sufletul mi-e sloi
cand scriu pe foi
ganduri pentru voi...
vineri, 6 decembrie 2013
Lupta
Totul a inceput intr-o zi de vara. Descult am intrat cu pieptul gol in lupta cu viata. Soldat cu uniforma impecabila am fost invatat sa respect ordinele. Am zambit, am salutat autoritatea, am lustruit bocancii grei incercati de greutatea fiintarii. Am cusut rani...mi-am tatuat istoria pe suflet cu caractere mici, in limbi straine ca nimeni sa nu-nteleaga.
Port pe spate istoria strabunilor ce mi-au pus un steag in mana. "Asta-i istoria, mergi mai departe!" , asa-mi spunea bunicul meu pe patul de moarte, cu ochii-n lacrimi si nervi in soapte, am zis "Destul!", fara sa realizez ca acesta a fost testul unei promovari din soldat in lider. Nu-mi doream decat sa fiu liber, sa alerg sa rad si sa ma joc. Copil cu praf in ochii si durere-n suflet si ambitie-n cuget...
Am repetat patimile lui Adam. Ispitele au fost multe, iar orele lungi...grele si fara de sens. Fara indrumare n-am avut mult interes sa continui o istorie ce nu-i a mea, intr-o lupta ce nu-mi apartine. "Imi pare rau bunicule!"
Anii au trecut. Am continuat sa zambesc, sa fiu amabil, dar am realizat ca-s fraier. Cu serpi in jurul meu, ce vad in mine un ateu, un uzurpator al credintei lor mediocre, am fost alungat din lumea celor buni si m-am ancorat intr-o realitate prea dura pentru mine. O realitate in care minciuna, erezia, prostitutia si lasitatea si-au facut loc. Am devenit ca ei...un gandac puturos ce asteapta sa fie strivit.
Am inhalat negrul de fum, am mancat frica pe paine si m-am ascuns sub masti pictate de aroganta, rautate si misoginism. Nesimtirea m-a mutilat si mi-a creionat diferit caracterul ce mi-l doream sa-l arat.
Am uitat sa creez, caci la scoala incepuse sa nu-mi mai placa. Eram robot angrenat intr-o productie de serie a unui imperiu de prosti fara de suflet, in care visul si ambitia au pierit sufocate de negrul de fum emanat de masinariile lor de facut bani si creeat statuturi sociale.
Lumina parea departe, pentru unul fara de carte viata e mai grea...pare usoara, caci n-ai stres, cand tot ce-ti doresti de la viata este sa te lase-n pace sa dormi, sa mananci si sa razi.
Am zis iar "Destul!", cautandu-ma pe mine i-am gasit pe altii, acum ii numesc frati, caci fara ei nu as avea nimic. Lumea nu mi-a oferit nimic, ei mi-au oferit lumea. O vorba buna face cat multe tone de bani. Cand realizezi ca cineva te respecta si vede-n tine mai mult decat arati gasesti puterea necesara sa te schimbi si sa intelegi ca poti sa fi alt fel.
Realitatea e dura, dar si eu pot fi ca ea. Am vazut moarte-n multe cazuri, am ales sa tac si sa cred ca nu toti suntem martiri. Nu toti suntem culpabili pentru moarte noastra, dar suntem culpabili pentru viata pe care o traim. Merita sa incercam sa dam mai mult din noi, sa fim macar egoisti si sa facem lucruri marete pentru reprezentarea cultului personal in vartejul multimii ce ne aclama, daca n-avem vointa binelui de a incerca sa schimbi lumea pentru a o face mai bun pentru cei din jur sau cei ce urmeaza sa vina....
Pentru mine, in multe feluri viata s-a incheiat. Am ales sa fiu cinic, caci m-am saturat sa fiu subiect de gluma, sa fiu un papagal ce bolboroseste multe despre o viata mai buna si o lume fara de rau. Am ales sa ma schimb pe mine, caci pe cei din jur nu stiu daca-i pot schimba. Cert ii pot sfida, cu felul de a fi si cu ceva notabil, de azi incep munca spre cel mai mare proiect al meu, schimbarea mea in bine. "Ca n-ai pile, n-ai faima, n-ai conditie, dar ai un pix, ai o foaie, ai ambitie."
Port pe spate istoria strabunilor ce mi-au pus un steag in mana. "Asta-i istoria, mergi mai departe!" , asa-mi spunea bunicul meu pe patul de moarte, cu ochii-n lacrimi si nervi in soapte, am zis "Destul!", fara sa realizez ca acesta a fost testul unei promovari din soldat in lider. Nu-mi doream decat sa fiu liber, sa alerg sa rad si sa ma joc. Copil cu praf in ochii si durere-n suflet si ambitie-n cuget...
Am repetat patimile lui Adam. Ispitele au fost multe, iar orele lungi...grele si fara de sens. Fara indrumare n-am avut mult interes sa continui o istorie ce nu-i a mea, intr-o lupta ce nu-mi apartine. "Imi pare rau bunicule!"
Anii au trecut. Am continuat sa zambesc, sa fiu amabil, dar am realizat ca-s fraier. Cu serpi in jurul meu, ce vad in mine un ateu, un uzurpator al credintei lor mediocre, am fost alungat din lumea celor buni si m-am ancorat intr-o realitate prea dura pentru mine. O realitate in care minciuna, erezia, prostitutia si lasitatea si-au facut loc. Am devenit ca ei...un gandac puturos ce asteapta sa fie strivit.
Am inhalat negrul de fum, am mancat frica pe paine si m-am ascuns sub masti pictate de aroganta, rautate si misoginism. Nesimtirea m-a mutilat si mi-a creionat diferit caracterul ce mi-l doream sa-l arat.
Am uitat sa creez, caci la scoala incepuse sa nu-mi mai placa. Eram robot angrenat intr-o productie de serie a unui imperiu de prosti fara de suflet, in care visul si ambitia au pierit sufocate de negrul de fum emanat de masinariile lor de facut bani si creeat statuturi sociale.
Lumina parea departe, pentru unul fara de carte viata e mai grea...pare usoara, caci n-ai stres, cand tot ce-ti doresti de la viata este sa te lase-n pace sa dormi, sa mananci si sa razi.
Am zis iar "Destul!", cautandu-ma pe mine i-am gasit pe altii, acum ii numesc frati, caci fara ei nu as avea nimic. Lumea nu mi-a oferit nimic, ei mi-au oferit lumea. O vorba buna face cat multe tone de bani. Cand realizezi ca cineva te respecta si vede-n tine mai mult decat arati gasesti puterea necesara sa te schimbi si sa intelegi ca poti sa fi alt fel.
Realitatea e dura, dar si eu pot fi ca ea. Am vazut moarte-n multe cazuri, am ales sa tac si sa cred ca nu toti suntem martiri. Nu toti suntem culpabili pentru moarte noastra, dar suntem culpabili pentru viata pe care o traim. Merita sa incercam sa dam mai mult din noi, sa fim macar egoisti si sa facem lucruri marete pentru reprezentarea cultului personal in vartejul multimii ce ne aclama, daca n-avem vointa binelui de a incerca sa schimbi lumea pentru a o face mai bun pentru cei din jur sau cei ce urmeaza sa vina....
Pentru mine, in multe feluri viata s-a incheiat. Am ales sa fiu cinic, caci m-am saturat sa fiu subiect de gluma, sa fiu un papagal ce bolboroseste multe despre o viata mai buna si o lume fara de rau. Am ales sa ma schimb pe mine, caci pe cei din jur nu stiu daca-i pot schimba. Cert ii pot sfida, cu felul de a fi si cu ceva notabil, de azi incep munca spre cel mai mare proiect al meu, schimbarea mea in bine. "Ca n-ai pile, n-ai faima, n-ai conditie, dar ai un pix, ai o foaie, ai ambitie."
vineri, 29 noiembrie 2013
Singuratate
In seaca singuratate
singurul singuratic
sufera in surdina,
din cauza
soaptelor sobolanilor...
Strigatul suspendat al eului
crunt lovit de puterea leului
se aude din distanta muntelui.
Sindromul separat
al sunetului sublim
menit sa ofere mangaiere
majoreaza muribunda tacere.
Linii lungi, case pline de foi line,
cu idei cretine, ce-ti provoaca greata...
Clovni si prosti, stau pe-un piedestal de marmura.
Si semneaza-n piatra cum ca a lor creatie e:
Arta urbana,
Arta de nou,
Arta de vechi,
Arta de lumina,
din sange si sudoare!
singurul singuratic
sufera in surdina,
din cauza
soaptelor sobolanilor...
Strigatul suspendat al eului
crunt lovit de puterea leului
se aude din distanta muntelui.
Sindromul separat
al sunetului sublim
menit sa ofere mangaiere
majoreaza muribunda tacere.
Linii lungi, case pline de foi line,
cu idei cretine, ce-ti provoaca greata...
Clovni si prosti, stau pe-un piedestal de marmura.
Si semneaza-n piatra cum ca a lor creatie e:
Arta urbana,
Arta de nou,
Arta de vechi,
Arta de lumina,
din sange si sudoare!
joi, 14 noiembrie 2013
Povestea unui cocor
Pe culmile surprinse
de un vechi zenit uzat,
sta un cocor senin
de ura-nconjurat...
Asteapta de ani de zile
un mare sarutat.
Fie nopti, fie si zile
lumi intregi el a umblat...
Peste crestele destine
portile le-a incuiat.
Pana ea a aparut
si aripile i s-au inmuiat!
Zboruri multe a avut.
Peste mari si peste tari,
peste lacrimi si urmari,
pana sa zareasca blitul de zenit.
Iarna nu mai vine,
e cald sufletul sau.
Imbatat de fericire
o iubeste doar pe ea.
Dar ea e domnisoara Hus.
Mandra si frumoasa,
blanda si distrasa
de un alt "eu"
schitat pe cer, de vis.
De vazut am zis,
de zis am stins,
de stins am vazut!
de un vechi zenit uzat,
sta un cocor senin
de ura-nconjurat...
Asteapta de ani de zile
un mare sarutat.
Fie nopti, fie si zile
lumi intregi el a umblat...
Peste crestele destine
portile le-a incuiat.
Pana ea a aparut
si aripile i s-au inmuiat!
Zboruri multe a avut.
Peste mari si peste tari,
peste lacrimi si urmari,
pana sa zareasca blitul de zenit.
Iarna nu mai vine,
e cald sufletul sau.
Imbatat de fericire
o iubeste doar pe ea.
Dar ea e domnisoara Hus.
Mandra si frumoasa,
blanda si distrasa
de un alt "eu"
schitat pe cer, de vis.
De vazut am zis,
de zis am stins,
de stins am vazut!
miercuri, 30 octombrie 2013
Epigon de moda noua
Ceata ce acum se-asterne
peste-un piept curbat de tuse,
caci tutunul e placere,
o port grea si ma deprima.
Heruvim fara de vina
zi de zi mie-mi sopteste:
Sa fie lumina!
Caut zari in lung si-n lat,
lumea mea e infinita.
Orizontul prin lumina,
eu vreau ca sa-l descopar....
Sa fie lumina!
Caci lumina e putere,
soarbe pagini efemere.
Epigon de moda noua
scriu urat, cu caractere...
Sa fie lumina!
Lacatul mi l-am promis
de pe suflet sa-l desfac.
Caci o carte am citit
deslusind cuvinte grele.
In infern am coborat,
pagini multe eu am rupt.
Depravare,
nopti uitate...
Cand te simti al nimanui
viata ce-o iei in gluma
te gandesti cu sa i-o spui!
Epigon de moda noua,
port pe suflet mare schija.
Mare vina si mister,
intelese doar cu fler.
Anonimul cel de sus
a trimis chiar pe pamant
pe celebrul serafim,
cu un indemn de multumire:
Sa fie lumina!
peste-un piept curbat de tuse,
caci tutunul e placere,
o port grea si ma deprima.
Heruvim fara de vina
zi de zi mie-mi sopteste:
Sa fie lumina!
Caut zari in lung si-n lat,
lumea mea e infinita.
Orizontul prin lumina,
eu vreau ca sa-l descopar....
Sa fie lumina!
Caci lumina e putere,
soarbe pagini efemere.
Epigon de moda noua
scriu urat, cu caractere...
Sa fie lumina!
Lacatul mi l-am promis
de pe suflet sa-l desfac.
Caci o carte am citit
deslusind cuvinte grele.
In infern am coborat,
pagini multe eu am rupt.
Depravare,
nopti uitate...
Cand te simti al nimanui
viata ce-o iei in gluma
te gandesti cu sa i-o spui!
Epigon de moda noua,
port pe suflet mare schija.
Mare vina si mister,
intelese doar cu fler.
Anonimul cel de sus
a trimis chiar pe pamant
pe celebrul serafim,
cu un indemn de multumire:
Sa fie lumina!
joi, 24 octombrie 2013
Poveste despre Demiurgi si Zane
Din iedera otravitoare,
am sadit o lumanare.
La lumina ei difuza
te sarut si pari confuza.
Jertfi si morti si doar veninuri
pe-ale noastre umbre tac,
caci misterul e lumina...
Si lumina e mister.
Demiurgul sta de veghe.
Inima ce palpiteaza,
cam doreste sa devina
soapta lui
fara de vina.
El asteapta sa te-n bete...
cu minciuni
fara regrete...
Umplu foi...
le las ca zestre,
cu idei ce sunt ferestre.
Am vanat un "te iubesc"
transformat in "te doresc".
Nu doresc, ca sa te supar
Nu e nimeni vinovat.
Vocea mea nu e divina
caci eu sunt un Imparat.
Doctor mai fara de carte
ce vesteste morti in noapte.
Suflet mai neprihanit,
Creatorul neiubit...
Si eu imi urmez menirea,
sufletul
vreau sa-l impac.
Caci fugim doar de iubire,
si iubire vreau sa fac.
am sadit o lumanare.
La lumina ei difuza
te sarut si pari confuza.
Jertfi si morti si doar veninuri
pe-ale noastre umbre tac,
caci misterul e lumina...
Si lumina e mister.
Demiurgul sta de veghe.
Inima ce palpiteaza,
cam doreste sa devina
soapta lui
fara de vina.
El asteapta sa te-n bete...
cu minciuni
fara regrete...
Umplu foi...
le las ca zestre,
cu idei ce sunt ferestre.
Am vanat un "te iubesc"
transformat in "te doresc".
Nu doresc, ca sa te supar
Nu e nimeni vinovat.
Vocea mea nu e divina
caci eu sunt un Imparat.
Doctor mai fara de carte
ce vesteste morti in noapte.
Suflet mai neprihanit,
Creatorul neiubit...
Si eu imi urmez menirea,
sufletul
vreau sa-l impac.
Caci fugim doar de iubire,
si iubire vreau sa fac.
vineri, 4 octombrie 2013
Timpul
Dumnezeu a creat lumea in 7 zile, 5 din ele menite sa-i creeze omului conditii de a exista, iar in a6a l-a creat pe om...A7a zi, pentru odihna, caci si Dumnezeu are o parte umana in El, doar suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui.
Pot spune ca din jocurile mele cu timpul, Dumnezeu a uitat ceea ce conteaza cu adevart in existenta omului, ziua 1. Cea in care spui ca te schimbi, ca vei fi altfel, ca lasi trecutul in spate si dai frau liber celui ce esti cu adevarat.
Ziua 1 e atunci cand realizezi ca te poti schimba, te poti uita-n oglinda si poti spune "Multumesc Doamne! Azi o iau de la inceput..."
Fac din noapte zi:
Ca sa ajungi sa-ti indeplinesti conditia persoanei care esti cu adevarat, trebuie sa intelegi cine esti. Sa ajungi sa sti cat mai mult despre tine, sa dai timpului un curs.
Eu? Stiu ceea ce sunt si mai stiu ca timpul nu-mi ajunge. Am in cap a4a tentativa de roman si n-am cand sa o scriu.
Eu sunt Gadea jr. , joc partide pe degete in fiecare zi. Eu creeatorul, eu cel ce incearca sa puna pe hartie bucati din sufletul sau, cu scopul de a-mi promova normalitatea pe care eu o consider sacra.
Timpul imi e dusman, caci imi omoara sentimente, idei si crezuri. Ma lupt cu el, crezand ca pot iesi invingator si ca va veni un moment in care viata mea va fi subiect de carte...
Schimbare:
Am lasat in urma: nopti de betie si lehamite pentru toate ingradirile de care am avut parte. Am inteles ca viata este plina de asa ceva si ca nu e timpul sa iau contact cu asa ceva.
Ies din casa uitandu-ma la cerc, sperand ca ma voi reintalni cu cei dragi. Soptesc incet un "Fie slavit numele Tau Doamne!" , ajungand sa-mi neg credinta. De ce? Pentru ca deseori ma intreb: "Unde esti Doamne?", atunci cand greul ma ajunge.
Oare am in ce sa cred? Caci daca ar fi sa pun balant ceea ce am primit bun cu ceea ce am primit rau, nu-mi iese la calcul. Vreau sa fug, sa zbor in lumea asta materiala, superficiala si ipocrita, pe care am primit-o cadou de la aceea entitate divina pe care noi o cunoastem sub numele de "Dumnezeu" . ( Sa fi Tu slavit! Ca noi nu suntem...)
Sa fie Lumina! Norii sa ne dea fericire si bunatate, ploaia sa ne inveseleasca si visele noastre sa se indeplineasca...
Infernul:
Bacovia privea viata ca o moarte continua. Ceea ce nu e departe de adevar...Timpul iti ucide lent corpul...El nu ne iarta, doar ne da sansa sa ne facem zilele senine.
Lumanarile sa arda in cinstea celor cazuti in lupta cu timpul...noi trebuie sa invatam de la ei. Sa nu-i uitam....
Trebuie sa fim darji si sa stam treji. Trebuie sa deschidem ochii si sa ne simtim ceea ce trebuie sa fim, OAMENI.
Eu unul am inceput. Vad viata altfel si vreau sa o tranzmit altfel....cu ura si iubire, cu timp si credinta. Vreau sa fac ceea ce e mai bine si sa nu uit de mine...
As vrea sa inteleg ca viata este un amalgam de intrebari si raspunsuri cu tente de dramatism...Un labirint al mortii din care infernul creeatiei te duce la capat...As vrea sa invat sa mor si sa inviu in aceeasi zi. Sa fie lumina!
Pot spune ca din jocurile mele cu timpul, Dumnezeu a uitat ceea ce conteaza cu adevart in existenta omului, ziua 1. Cea in care spui ca te schimbi, ca vei fi altfel, ca lasi trecutul in spate si dai frau liber celui ce esti cu adevarat.
Ziua 1 e atunci cand realizezi ca te poti schimba, te poti uita-n oglinda si poti spune "Multumesc Doamne! Azi o iau de la inceput..."
Fac din noapte zi:
Ca sa ajungi sa-ti indeplinesti conditia persoanei care esti cu adevarat, trebuie sa intelegi cine esti. Sa ajungi sa sti cat mai mult despre tine, sa dai timpului un curs.
Eu? Stiu ceea ce sunt si mai stiu ca timpul nu-mi ajunge. Am in cap a4a tentativa de roman si n-am cand sa o scriu.
Eu sunt Gadea jr. , joc partide pe degete in fiecare zi. Eu creeatorul, eu cel ce incearca sa puna pe hartie bucati din sufletul sau, cu scopul de a-mi promova normalitatea pe care eu o consider sacra.
Timpul imi e dusman, caci imi omoara sentimente, idei si crezuri. Ma lupt cu el, crezand ca pot iesi invingator si ca va veni un moment in care viata mea va fi subiect de carte...
Schimbare:
Am lasat in urma: nopti de betie si lehamite pentru toate ingradirile de care am avut parte. Am inteles ca viata este plina de asa ceva si ca nu e timpul sa iau contact cu asa ceva.
Ies din casa uitandu-ma la cerc, sperand ca ma voi reintalni cu cei dragi. Soptesc incet un "Fie slavit numele Tau Doamne!" , ajungand sa-mi neg credinta. De ce? Pentru ca deseori ma intreb: "Unde esti Doamne?", atunci cand greul ma ajunge.
Oare am in ce sa cred? Caci daca ar fi sa pun balant ceea ce am primit bun cu ceea ce am primit rau, nu-mi iese la calcul. Vreau sa fug, sa zbor in lumea asta materiala, superficiala si ipocrita, pe care am primit-o cadou de la aceea entitate divina pe care noi o cunoastem sub numele de "Dumnezeu" . ( Sa fi Tu slavit! Ca noi nu suntem...)
Sa fie Lumina! Norii sa ne dea fericire si bunatate, ploaia sa ne inveseleasca si visele noastre sa se indeplineasca...
Infernul:
Bacovia privea viata ca o moarte continua. Ceea ce nu e departe de adevar...Timpul iti ucide lent corpul...El nu ne iarta, doar ne da sansa sa ne facem zilele senine.
Lumanarile sa arda in cinstea celor cazuti in lupta cu timpul...noi trebuie sa invatam de la ei. Sa nu-i uitam....
Trebuie sa fim darji si sa stam treji. Trebuie sa deschidem ochii si sa ne simtim ceea ce trebuie sa fim, OAMENI.
Eu unul am inceput. Vad viata altfel si vreau sa o tranzmit altfel....cu ura si iubire, cu timp si credinta. Vreau sa fac ceea ce e mai bine si sa nu uit de mine...
As vrea sa inteleg ca viata este un amalgam de intrebari si raspunsuri cu tente de dramatism...Un labirint al mortii din care infernul creeatiei te duce la capat...As vrea sa invat sa mor si sa inviu in aceeasi zi. Sa fie lumina!
marți, 1 octombrie 2013
Eu
Incurajat de vremea neprielnica de afara si de versurile triste din casti, am sa-ti dedic astazi tie, cititorule, bucati ale sufletului ce nu le-am aratat nimanui.
Au trecut zile bune de cand n-am mai scris, poate sunt putin prafuit, caci stim cu totii ca timpul este inamicul perfect. Ingroapa incet si dureros: sentimente, amintiri, caractere si suflete milostive. Imi doresc a da jos de pe mine colbu greu si pleura sidefie ce-mi acopera amintirea ca eu chiar am existat, am fiintat pe acest pament.
Viata, in complexitatea ei, a facut din mine o simpla bila de coci, transparenta, cu ceva inflexiuni rosiatice undeva in partea stanga. M-am rostogolit agale spre un nou prezent, cel de atunci imi urat, de asta l-am numit trecut. Iubire si amaraciune, credinta si suferinta, bunatate si neputinta. Rezumatul exact al unui calator pierdut pe un drum strain, fara lumini, fara cineva sa te impinga de la spate, fara mancarea potrivita...mancarea sufletului, caci de asta aveam nevoie. Hrana spirituala, caci zidisem in mine pe cineva drag...Un amic, prieten, frate, parinte, un tot unitar ce-mi arata mereu cotloanele ascunse ale oamenilor si ale gandurilor de bine pe care le atribuiam lor.
Un copil blajin, cu mult timp si cu multe de oferit. Eu? Eu gandesc la rece. Analizez, ma documentez si cel mai important: NU CRED NIMIC. El nu-si dorea decat sa fie crezut. Mereu pus pe ghidusii menite sa aduca un zambet pe fata unui om singur si trist. Dar calculatul de mine nu a inteles niciodata de ce el le lua in ras. Caci asa e si viata, azi esti, maine nu esti. Bang! te-ai dus pe pula oricine ai fi...
Nu te-am uitat dragul meu prieten...te anunt sa sti, desi te-am ingropat si te-am scuipat. Dar asa trebuie, sunt hiene in jurul meu ce mi-au manjit simpla suflare cu nepasarea lor...Te Rog sa nu ma uiti! Caci eu voi veni dupa tine, nu pot sa neg ceea ce sunt la infinit. Sa fi cuminte si sa ma astepti! Cu drag copilul care n-a mai vrut sa fie copil....
Au trecut zile bune de cand n-am mai scris, poate sunt putin prafuit, caci stim cu totii ca timpul este inamicul perfect. Ingroapa incet si dureros: sentimente, amintiri, caractere si suflete milostive. Imi doresc a da jos de pe mine colbu greu si pleura sidefie ce-mi acopera amintirea ca eu chiar am existat, am fiintat pe acest pament.
Viata, in complexitatea ei, a facut din mine o simpla bila de coci, transparenta, cu ceva inflexiuni rosiatice undeva in partea stanga. M-am rostogolit agale spre un nou prezent, cel de atunci imi urat, de asta l-am numit trecut. Iubire si amaraciune, credinta si suferinta, bunatate si neputinta. Rezumatul exact al unui calator pierdut pe un drum strain, fara lumini, fara cineva sa te impinga de la spate, fara mancarea potrivita...mancarea sufletului, caci de asta aveam nevoie. Hrana spirituala, caci zidisem in mine pe cineva drag...Un amic, prieten, frate, parinte, un tot unitar ce-mi arata mereu cotloanele ascunse ale oamenilor si ale gandurilor de bine pe care le atribuiam lor.
Un copil blajin, cu mult timp si cu multe de oferit. Eu? Eu gandesc la rece. Analizez, ma documentez si cel mai important: NU CRED NIMIC. El nu-si dorea decat sa fie crezut. Mereu pus pe ghidusii menite sa aduca un zambet pe fata unui om singur si trist. Dar calculatul de mine nu a inteles niciodata de ce el le lua in ras. Caci asa e si viata, azi esti, maine nu esti. Bang! te-ai dus pe pula oricine ai fi...
Nu te-am uitat dragul meu prieten...te anunt sa sti, desi te-am ingropat si te-am scuipat. Dar asa trebuie, sunt hiene in jurul meu ce mi-au manjit simpla suflare cu nepasarea lor...Te Rog sa nu ma uiti! Caci eu voi veni dupa tine, nu pot sa neg ceea ce sunt la infinit. Sa fi cuminte si sa ma astepti! Cu drag copilul care n-a mai vrut sa fie copil....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

